Indici ai delingventei juvenile

Prima problemă care se ridică privind delincvența juvenilă este legată de necesitatea utilizării acestui termen în loc de alți termeni consacrați juridic și folosiți pentru adulți care încalcă normele juridico-penale. “Actul delicvent, ca atare,reprezintă expresia unui șir de acțiuni și conduite care contrastează puternic cu normele de conviețuire existente în cadrul familiei, instituțiilor, societății...” [1].

Delincventa juvenilă reprezintă, în esență, expresia concretă a unui ansamblu de fapte (acțiuni și inacțiuni) care intră în conflict cu normele penale prin care sunt protejate cele mai importante valori sociale referitoare la viața și integritatea individului, familiei, societății și statului. Actele delincvenței juvenile comise primesc o expresie cantitativă, numerică și statistică, împreună îmbrăcînd haina de criminalitate.

Delincvența juvenilă este un fenomen social și, la fel cu alte fenomene sociale (fenomenul demografic, fenomenul economic), ea este alcătuită dintr-o serie de fapte, fapte care au loc în societate. În fiecare stat modern se ține o evidență strictă a delincvenței juvenile, pe perioade de timp, pe localități, pe țară, încît în felul acesta delincvența juvenilă devine un fenomen cunoscut cantitativ, cu o anumită identitate și vizibil în manifestările și în consecințele sociale și individuale pe care le produce. Pentru toate aceste motive, delincvența juvenilă trebuie cunoscută [2] și studiată.

Această cunoaștere nu se poate face fără cunoașterea infractorului, fiind necesară atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Teoretic, pentru a ne da seama dacă există și în ce măsură există un raport de cauzalitate între delincvență și factorii personali și de mediu, și din punct de vedere teoretic pentru a putea lua măsurile cele mai indicate.

Studiul științific al delincvenței juvenile este important nu numai datorită măsurilor terapeutice imediate ci și ca instrument prin care poate fi controlată manifestarea criminalității la adulți.

Felul de organizare al societății, raporturile dintre membrii ei la un moment dat ne influențeză conduita. Cei mai afectați de schimbările sociale sunt copiii, care nu au posibilitatea de a înțelege schimbările și nici capacitate de adaptare. Schimbările survenite la vârsta copilăriei pot lăsa traume care să se reflecte în comportament într-o perioadă de timp mai mare sau mai mică.

Pentru a înțelege mai bine fenomenul delincvenței juvenile este necesară cunoașterea minorului. Factorii care determină un comportament asocial pot fii multiplii: ereditatea, cadrul familial, inteligența, mediul de contact, sărăcia și inegalitatea socială, factorii de ordin psihologic.

Pentru a înțelege mult mai bine fenomenul delincvenței juvenile este necesar să se facă o caracterizare psihologică și psihocomportamentală a minorului. În cadrul

1. Sorin Rădulescu și Dan Banciu, Sociologia crimei și criminalității, op.cit., p.77.

2. Oancea Ion, Probleme de criminologie, Ed. ALL Educational S.A., București, a. 1994, 1998, p.28.

Dicționarului Webster, copilul este definit a fi “persoana tânără ce aparține oricăruia dintre cele două sexe, ce se află ca vârstă între perioada prunciei și cea a tinereții”. Plecând de la această definiție se pot departaja cel puțin trei perioade de vârstă pe care le parcurge persoana tânără:

- perioada prunciei (primii ani de viață);

- perioada copilăriei (între perioada prunciei și adolescență);

- tinerețea(perioada dintre sfârșitul pubertății și începutul perioadei adulte).

Infracțiunea apare în orice mediu social, chiar și într-unul superior din punct de vedere etic. În acest caz cauzele infracțiunii trebuiesc căutate la individ. Unii delincvenți prezintă nativ tendințe antisociale care se manifestă devreme prin acte de brutalitate, nesupunere, furt, perversiuni. Putem spune despre aceștia că sunt victimele propriei constituții psihice. Aceștia ajung de timpuriu în conflict cu legea, și dintre ei se recrutează cel mai mare procent de recidiviști.

Inteligența scăzută este un alt factor care determină criminalitatea. Motivația dată de specialiști în argumentarea impactului inteligenței asupra delincvenței ar fi lipsa unuia din factorii inhibativi de prim ordin - nu poate prevedea consecințele infracțiunii, nu e capabil să se oprească la timp, să se abțină de la impulsul antisocial.

Anomaliile psihice care pot duce la infracțiune sunt cel mai des native, dar pot fii determinate și de boli precum encefalita epidemică, care să aibă ca rezultat modificări comportamentale. Astfel, se poate vorbi de moștenirea unor structuri psihice care poate favoriza conduita criminală. ,,Crima în sine nu este înnăscută. Constituția ereditară a criminalului are caracter indirect. Temperamentul familial, manifestat în primul rând în conduita antisocială a părinților, nu este o insușire criminală ci o înzestrare vagă și mult prea generală, analogă slăbirii congenitale care poate afecta temperamentul, inteligența, fizicul”[3].

Condițiile de mediu - certurile, neînțelegerile din familie, lipsa de supra-veghere, imposibilitatea satisfacerii nevoilor primare „minorii din clasele de jos (sărace) reușesc cu greu să ajungă la standardele claselor de mijloc, fiindcă părinții lor tind să nu-i învețe să amâne satisfacțiile imediate în favoarea celor pe termen lungˮ [4] - pot fii cauze care să determine o conduită delicventă chiar la persoane cu o constituție psihică normală.

La întâlnirea factorilor individuali și sociali șansele ca infracțiunea să aibă loc cresc foarte mult.