Inexistența unui tip criminal și determinarea comportamentului infracțional la tineri de interferența mai multor tipuri de factori

De-a lungul timpului s-au scris nenumarate lucrari despre tipologiile criminale , despre incadrarea criminalilor in anumite categorii care sa aiba in comun anumite tra saturi de personalitate , anumite ”stigmate” sau anumite comportamente.

In urma cu mai mult de un secol , in 1891 , Cesare Lombroso , un medic al penitenciarelor din Torino in urma masuratorilor efectuate si a observatiilor antropologice si antropometrice asupra detinutilor a ajuns la concluzia ca orice criminal poate fi distins de necriminali prin existenta unor “stigmate” adica anomalii fizice , semne degenerative de tot felul , alaturi de debilitati mintale de diferite grade etc.

Eroarea lui Lombroso a provenit mai ales din faptul ca el a tras concluzii dupa ce a facut o cercetare efectuata pe un grup de subiecti nesemnificativ din punct de vedere statistic.

Deci teoria tipului de criminal innascut se bazeaza pe o eroare fundamentala.

Este adevarat ca subiectii lui Lombroso aveau semne degenerative dar nu este adevarat faptul ca toti subiectii cu semne degerative sunt sau pot devesi criminali.

Mai tarziu , in 1913 , Charles Goring un medic de penitenciar din Anglia a facut cercetari asupra a 3000 de detinuti din penitenciare si a constatat , in urma comparatiilor acestora cu grupul de control ca nu exista un tip fizic specific de criminal chiar daca grupul experimental era format din indivizi mai putin dezvoltati fizic , psihic si intelectual decat cei din grupul martor.Concluzia la care a ajuns Goring a fost aceea ca inferioritatea dezvoltarii indivizilor se datora faptului ca in acea perioda in Anglia erau conditii de trai care nu le permiteau oamenilor “subprivilegiati” sa aiba o educatie dar si o dezvoltare fizica la fel ca cea a bogatilor.

Trebuie mentionat faptul ca in inchisori se aflau detinuti apartinand in special clasei sociale defavorizate.

Ulterior , in S.U.A. , E.A.Hooton (1939) a examinat comparativ un esantion de nedincventi (albi) cu un esantion de detinuti (tot albi).Acesta a constatat ca detinutii erau in medie mai scunzi , ponderal inferiori si cu craniale mai mici decat cei din grupa de control.

Concluzia la care a ajuns Hooton a fost una in concordanta cu cea a lui Lombroso si este urmatoarea: ”cauza primara a crimei este inferioritatea biologica.”

Aderand la ideea ca devianta este un concept social prin excelenta , teoriile biocriminologice sunt lipsite de valoare.

La nivelul actual al cunostintelor noastre nu putem vorbi de “criminalitate innascuta” ci de determinarea criminala si suntem pe deplin de acord cu J.Selosse (1976) cand afirma : “In pofida existentei unor semne certe biologice , asociate cu delincventa, niciun practician nu considera pe aceasta din urma drept o maladie a carei etiologie ar fi de natura esential biologica.”

In cea de-a doua parte a referatului vom aborda fenomenul deviantei la tineri scotand in evidenta personalitatea delincventului tanar .Aceasta va fi prezentata ca rezultand dintr-un cumul de factori.

Fenomenul deviantei poate fi etichetat sub diverse denumiri ca de exemplu : tineri cu tulburari de comportament (termen medical) , tineri inadaptati ( termen sociologic) etc.

Termenii respectivi se refera la tinerii care intr-un fel sau altul au ajuns in conflict cu normele disciplinare , morale sau juridice valabile pentru comunitatea in care traiesc(A.Cohen , 1971) , cu restrictia ca aceasta situatie de conflict sa nu fi aparut in urma unei maladii (nevroza sau psihoza) si nici in urma vreunei deficiente senzorio- motorii sau intelectuale.Deci , avem in vedere orice deviere de comportament a unui tanar care nu a fost afectat de vreo boala sau deficienta.