Infidelitaea în Cupluri

1. INFIDELITATEA DE-A LUNGUL TIMPULUI

1.1. INFIDELITATEA - AZI

Istoria ne dovedeşte că din cele mai vechi timpuri a existat un fenomen social aflat la limita dintre necesitate şi nonconformism şi anume relaţiile extraconjugale. Datorită faptului că nu era acceptat din punct de vedere moral şi religios a încercat să fie ascuns, dar nu a putut fi şi oprit.

Adulterul - a fost astfel definit ca o infidelitate conjugală sau evaziune erotico-sexuală extraconjugală, efect al unui complex dual de inadaptare maritală.

Astfel, mai mult sau mai puţin cunoscut, adulterul a fost cauza principală a disrupţiilor maritale sau dacă nu, cel puţin a unor zdruncinări puternice în cadrul acesteia.

În zilele noastre observăm că atitudinile faţă de adulter s-au schimbat foarte mult, deoarece oamenii tind să nu considere adulterul ca fiind cauza principală a distrugerii căsătoriilor ci dimpotrivă, e văzut ca un antidot împotriva constrângerilor şi restricţiilor mariajului monogam.

Chiar dacă am înclina să spunem că relaţiile monogame sunt cele considerate a fi etice, trebuie să acceptăm faptul că relaţiile extraconjugale există indiferent că sunt în interiorul cuplurilor legalizate sau a celor care nu sunt. În cele din urmă fidelitatea monogamică este mai mult un mit decât o realitate şi indiferent dacă sunt considerate normale sau nu, relaţiile extraconjugale se practică.

Încercând să răspundă la întrebarea dacă cuplurile sexual monogame sunt mai fericite decât cele care-şi lasă libere activităţile extraconjugale, psihologii au decis că nu, ba dimpotrivă unii văd relaţiile extraconjugale ca ,,experienţe pozitive” sau ca având un ,,caracter constructiv”.

O altă perspectivă este cea a divorţialităţii care a devenit mult mai accesibilǎ în zilele noastre şi mult mai acceptat de întreaga societate, în sensul că atunci când se căsătoresc cuplurile ştiu că în cazul în care lucrurile nu merg bine au această opţiune a divorţului şi astfel puţine sunt cuplurile care mai luptă în adevăratul sens al cuvântului ca relaţia să reintre într-un făgaş normal.

Şi totuşi infidelitatea nu este cauză primă a divorţialităţii, ci este consecinţă a unui proces complex de inadaptare şi incompetenţă maritală. Cauzele acestui proces trebuie căutate în miezul formării personalităţii, în dificultăţile ei de maturizare psihologică (afectivă, socială, morală, spirituală), în ignoranţa sa relaţională, în absenţa unei minime culturi a relaţiilor satisfăcătoare şi civilizate între sexe.

Chiar dacă după secole întregi de formare a cuplurilor conjugale prin constrângere sau obligaţie, ultimele decenii au subliniat faptul că individul îşi poate alege singur partenerul de viaţă, că acesta poate fi persoana de care s-a îndrăgostit. S-au dezvoltat astfel o serie de întrebări, cum ar fi: trăim împreună pentru că ne iubim sau pentru că suntem atraşi sexual unul faţă de altul? Mai poate iubirea într-o epocă sufocată de sexualitate să menţină cuplul pe linia de plutire? Răspunsul nu-l cunoaştem desigur, dar probabil că noua generaţie care iubeşte nonconformismul ne va oferi răspunsurile şi poate chiar soluţiile de care avem nevoie, deoarece această generaţie e purtătoarea celor mai noi concepţii despre viaţă, noile cupluri sunt mesagerele schimbării relaţiilor învechite şi rigide dintre parteneri.

Fiinţa umană poartă în ea vocaţia fericirii; în devenirea sa, de cele mai multe ori ea urmăreşte autoafirmarea, autoîmplinirea, autorealizarea. Calea afectivă, cu toate implicaţiile ei în planul evoluţiei spirituale, este prioritară şi transformativă. Ea este expresia libertăţii autentice a omului şi sursa de netăgăduit a fiinţării sale, a destinului său individual şi colectiv. Familia rămâne pentru fiecare dintre noi o întrebare la care nu se poate răspunde decât cu iubire. Diverse studii evidenţiază faptul că femeile, comparativ cu bărbaţii, au mai puţine aventuri sexuale fără a fi îndrăgostite. Se consideră că erotismul feminin continuă să se hrănească din semnificaţii şi imagini sentimentale. Allan şi Barbara Pease ( 2001) consideră că, în ceea ce priveşte sexul, femeile au nevoie de un motiv, pe când bărbaţii au nevoie de un loc în spaţiu.

Creşterea numărului de relaţii extraconjugale, acomodarea indivizilor cu ideea de a fi înşelaţi, uşurinţa cu care se obţine iertarea în caz de adulter sunt indicatori ai autonomiei şi individualismului contemporan, motive care ne fac să credem că satisfacţia sexuală a devenit un scop urmărit cu consecvenţă şi neconvenţionalitate. Preferăm să părăsim o persoană lângă care nu ne-am simţit bine, pană a încerca să identificăm cauzele care o fac incompatibilă cu starea de confort.