Influența Religiei și Poziției Sociale asupra Comportamentul Electoral

Studiul comportamentului electoral este unul dintre domeniile sociologiei caruia i-au fost dedicate numeroase cercetari si analize in ultimele decenii. Dreptul de a vota este un drept fundamental, iar întregul edificiu al democratiei se bazeaza pe posibilitatea exercitarii acestui drept. În încercarea de a stabilii care sunt factorii care influenteaza optiunea politica mai multi cercetatori francezi au efectuat un ansamblu de studii, care s-au desfasurat pe parcursul a zece ani, asupra electoratului francez. Analiza datelor culese cu acest prilej au condus la concluzia ca exista o dependenta strânsa intre apartenenta la o anumita clasa sociala, detinerea unui patrimoniu, religie si optiunea politica.

Comportamentul electoral poate fi asociat, in termenii probabilistici, unui sistem organizat de reprezentari, atitudini si norme. Sistemul include in primul rând perceptia asupra universului politic dar nu se reduce numai la aceasta, cuprinzând un model de reprezentari ale câmpului social, al convingerilor si sentimentelor relative la ce înseamna legitimitatea si nelegitimitatea reprezentantilor alesi.

Guy Michelat si Michel Simon au elaborat doua modele ale acestui sistem simbolic. Primul este structurat in jurul religiei si pune accentul pe valorile familiei, caminului si muncii, patrimoniu simbolic si material fara de care individul nu îsi concepe existenta. Acest sistem de valorizare si reprezentare este caracteristic in general celor care voteaza cu partidele de dreapta. Al doilea model este structurat in jurul clasei sociale, a antagonismelor si solidaritatii in cadrul acesteia. Experienta realitatilor sociale si economice si felul in care ele conditioneaza existenta si soarta familiei sale si a celor care traiesc in acelasi mediu, reprezinta referinta cea mai utilizata. Acest ansamblu de semnificatii este adeseori asociat cu un vot acordat partidelor de stânga.

Geneza acestor doua sisteme este diferita. Primul model este legat de rolul dominant pe care l-a avut timp de multe secole biserica catolica in rolul ei de organizatoare a societatii. Al doilea este legat de istoria stângii politice si de sindicate si, pe termen lung, de miscarea muncitoreasca nascuta odata cu Revolutia franceza. Oricare dintre cele doua sistemele nu devin insa factori socio-istorici reali decât in masura in care ele sunt primite si acceptate de catre indivizi concreti. Codurile simbolice ale sistemele sunt transmise prin intermediul familiei, scolii, bisericii sau altor organizatii, in timpul copilariei si adolescentei ceea ce explica intensitatea afectiva cu care sunt acceptate. Dar nu trebuie subestimata impactul pe care îl pot avea conditiile de desfasurare ale vietii adulte, raporturile succesive ale individului cu ceilalti, factorii economici care ii caracterizeaza existenta.

De aici se poate concluziona ca individul apartine mai multor grupuri in acelasi timp si de aceea analiza trebuia sa evalueze efectul combinat al acestei apartenente multiple. Pe de alta parte, apartenenta la un grup este graduala. Persoana poate fi mai mult sau mai putin catolica sau poate apartine de mai mult sau mai putin timp unei anume clase sociale. Se poate face ipoteza ca cu cât gradul de integrare intr-un grup este mai mare cu atât creste participarea la sistemul de simboluri care caracterizeaza acel grup. Grupul este mai mult decât un agregat statistic, este un ansamblu real in care indivizii interactioneaza unii cu altii, traiesc experiente asemanatoare, primesc, modifica si transmit elementele unei culturi specifice. In consecinta determinarea pozitiei unui individ in cadrul grupului prin intermediul unei scari de indicatori de apartenenta este importanta pentru determinarea coordonatelor comportamentului individual.

Apartenenta la comunitatea religioasa si influenta acestui fapt asupra comportamentului electoral este o problema delicata tinând cont de dificultatea practica a stabilirii intensitatii sentimentului religios la nivel de individ.

Universul religios francez a cunoscut in ultima jumatate de secol transformari semnificative. Aparitia clerului de stânga, reducerea importanta a numarului practicantilor efectivi, mai ales in rândul tinerilor , aparitia unor noi secte au determinat o modificare a rolului bisericii in societate si a legaturii care exista intre nivelul de integrare religioasa si optiunea politica.

Daca consideram ca integrarea religioasa însemna in primul rând participarea in mod regulat la slujbele religioase lucrurile nu s-au modificat in ultimul secol. Conform studiile efectuat 75% din cei declarati practicanti regulati (cei care asista la majoritatea slujbelor religioase) voteaza pentru partidele de dreapta, iar dintre cei considerati practicanti iregulari (care asista la mai putin de jumatate din slujbelor religioase) se îndreapta in proportie de 54% spre aceleasi partide.

Considerând ca acest criteriu nu este destul de semnificativ pentru a arata gradul de integrare religioasa, tinând cont schimbarile care au loc in ultimii ani, specialistii au cautat alte modalitati de stabilire a masurii in care un individ poate considerat religios sau nu. In cadrul unei cercetari desfasurate cu ocazia alegerilor prezidentiale din 1988, s-a încercat stabilirea pozitiei subiectilor fata de patru chestiuni fundamentale ale religiei.

Intr-o prima etapa, s-a construit o scara de baza unui ansamblu de credinte semnificative pentru catolicism (credinta in existenta diavolului, raiului si iadului, sfintei treimi, judecatii de apoi, prezenta reala a lui Isus in cadrul euharisiei ). 90% din cei plasati la nivelul cel mai înalt al scarii credintei sunt practicanti cu regularitate(37%) sau iregulari(53%). La nivelul cel mai de jos al scarii se gasesc 1% practicanti cu regularitate, 19% practicanti iregulari, 26% nepracticanti si 47% atei.

Exista indubitabil a legatura puternica intre practica religioasa si credintele fundamentale care stau la baza sentimentului religios, oricare ar fi biserica de care apartine: credinta in existenta in Dumnezeu si in viata de dincolo de moarte. Proportia celor care sustin ca exista Dumnezeu este de 92% la catolicii practicanti, 54% la catolicii nepracticanti si 14% la cei fara religie. Procentul celor care cred in viata de dupa moarte trece de la 84% la 43% si respectiv 18%.

Pentru a considera sentimentul religios independent de apartenenta la o biserica si la obligatiile pe care aceasta le impune, a fost aleasa o alta forma de manifestare religioasa: rugaciunea, practica intima si de dimensiune experimentala. In plus este o practica care implica credinta in existenta unei entitati supranaturale. Rugaciunea apare si ea in strânsa corelatie cu practica dominicala. Se roaga zilnic 87% din practicantii regulati, 65% din cei care asista la slujba doar o data sau de doua ori pe luna, 40% din cei care asista doar la marile sarbatori, 12% din nepracticanti si 2% din cei fara religie.

Fiecare dintre acesti indicatori nu masoara decât o fateta a fenomenului religios, dar sunt foarte legati intre ei si putem spune ca fiecare dintre ei masoara nivelul de integrare religioasa. Toate datele disponibile confirma validitatea indicatorului de practica religioasa ca fiind pertinent in ceea priveste nivelul de integrare religioasa.

Relatia dintre oricare dintre cei cinci indicatori religiosi si optiunile electorale ramâne aceiasi (vezi tabelul nr.1). Votul acordat partidelor de stânga trece de la 62% la 26% pe masura ce parcurgem scara credintelor catolice. Cu cât credinta in Dumnezeu este mai sigura cu atât probabilitatea de a vota cu stânga este mai mica. Cei care se simt apropiati de stânga politica estimeaza in general ca nu exista viata dupa moarte. Aceiasi corelatie se regaseste si intre frecventa rugaciunilor si optiunea politica.