Inteligența

Descartes, se pare ca a dat definitia cea mai apropiata de intelegerea moderna a inteligentei. Filosoful francez definea inteligenta: "mijlocul de a achizitiona o stiinta perfecta privitoare la o infinitate de lucruru. In aceasta definire, gasim intuirea celor doua pozitii actuale ale notiunii de inteligenta:ca sistem complex de operatii ; ca aptitudine generala; Vorbind despre inteligenta ca sistem complex de operatii care conditioneaza modul general de abordare si solutionare a celor mai diverse situatii si sarcini problematice, avem in vedere operatii si abilitati, cum ar fi: adaptarea la situatii noi, deductia si generalizarea, corelarea si integrarea intr-un tot unitar a partilor relativ disparate, consecintele si anticiparea deznodamantului, compararea rapida a variantelor actionale si retinerea celei optime, rezolvarea corecta si usoara a unor probleme cu grade crescande de dificultate.Toate aceste abilitati si operatii releva cel putin trei caracteristici fundamentale ale inteligentei:

1. capacitatea de a solutiona situatiile noi;

2. rapiditatea, mobilitatea, supletea, flexibilitatea ei;

3. adaptabilitatea adecvata si eficienta la imprejurari(Pierre Janet o definea ca fiind o conduita pe masura)

Inteligenta apare ca o calitate a intregii activitati mintale, ca expresia organizarii superioare a tuturor proceselor psihice, inclusiv a celor afectiv - motivationale si valitionale. Pe masura ce se formeaza si se dezvolta mecanismele si operatiile tuturor celorlalte functii psihice vom intalni o inteligenta flexibila si supla.

Leibniz intuieste cel mai bine acest aspect, referindu-se la inteligenta ca excpresie a efortului evolutiv al constiintei. In psihologie, Piaget a descris-o magistral aceasta caracteristica in epistemologia sa genetica.

La inceputul secolului nostru, psihologul englez C.Sperman distingea, in seria aptitudinilor umane, un factor G(general) ce participa la efectuarea tuturor fenomenelor de activitate, si numerosi factori S(speciali), care corespund, operational, numai conditiilor concrete ale activitatii respective (stiintifice, artistice, sportive, etc). Factorul general este de ordin intelectual, intrucat intelegerea si rezolvarea problemelor este necesara in orice activitate. De aceea factorul G a fost confundat cu inteligenta.

Termenul de inteligenta are o dubla acceptiune: pe de o parte de proces de asimilare si prelucrare a informatiilor variabile, in scopul unor adaptari optime, iar pe de alta parte, de aptitudine rezidand in structuri operationale dotate cu anumite calitati (complexitate, fluiditate, flexibilitate, productivitate), prin care se asigura eficienta conduitei. Aceste calitati sunt caracteristice subiectului, reprezinta invariatii ce pot fi evaluati statistic si sunt situatii la un anumit nivfel sau rang dee valoare functionala. Inteligenta, apare astfel, ca sistem de insusiri stabile proprii subiectului individual si care la om se manifesta in calitatea activitatii intelectuale centrata pe gandire. Procesul central al gandirii este strans legat ,.chiar imbinat organic cu toate celelalte.Psihologul america Thunstone, in aceasta perspectiva, operand pe baza de cercetari si stabileste mai multi factori ai inteligentei si anume: de rationament (deductiv si inductiv), de memorie, de capacitate de calcul, de rapiditate perceptuala, de operare spatiala, de intelegerea cuvintelor si de fluenta verbala. Sunt, deci, in jur de 7 sau 8 factori ai inteligentei, evaluat dupa efectele sale finale, prezenta unui factor global G nu este infirmata. Se pune degeaba problema structurii inteligentei sau, dupa formulari mai noi, problema stilului cognitiv.