Interpretare și reconstrucție

Interpretarile (ca si reconstructiile) reprezinta puntea dintre trecut si prezent si usureaza intelegerea experientelor relationale prezente.

Initial, interpretarile au fost considerate ca un mijloc de a ajunge de la materialul constient la semnificatii inconstiente. In analiza viselor, continuturile latente ale viselor erau communicate pacientului ca si continuturi ascunse dupa ce analistul le-a pastruns sensul.

Ulterior, odata cu trecerea de la conceptia topografica la teoria structurala, odata cu constientizarea faptului ca pacientul se apara impotriva acceptarii interpretarii din cauza rezistentelor, s-a ajuns la concluzia ca forma si continutul interpretarilor trebuie sa fie adaptate cu intelegerea de sine a fiecarui pacient.

W. Reich (1933) a pus accent pe lipsurile tehnicii interpretative si anume: interpretari prea timpurii ale inconstientului profund, interpretari prea nesistematice, interpretari de continut inatintea interpretarilor rezistentelor, interpretari inconsecvente ale rezistentelor.

Astfel, deriva faptul ca interpretarile trebuie pregatite corespunzator: “nepregatit, pacientul nu poate pune in legatura cuvintele pe care le aude de la analist cu experientele sale.”

Menninger observa faptul ca termenul de interpretare este un termen pretentios si ca unii analisti folosesc acest cuvant pentru orice participare verbala a analistului in procesul terapeutic.

Interpretarile reprezinta o forma de interventie verbala, in care se comunica pacientului legaturi semnificative banuite, ghicite si conchise de analist. Greenson identifica o serie de pasi pregatitori al procesului de interpretare:

- confruntarea, respectiv orientarea atentiei pacientului asupra unui anumit fenomen;

- clarificarea, concentrarea asupra fenomenului indicat si elaborarea detaliilor individuale si stabilirea legaturilor dintre diferitele moduri de comportament si reactiile emotionale in diferite momente si situatii;

- interpretarea propriu-zisa, care transpune continutul clarificat intr-o legatura semnificativa noua pana acum necunoscuta pacientului;

- elaborarea

De-a lungul dezvoltarii psihanalizei s-au identificat mai multe tipuri de interpretari, unele dintre acestea au fost subliniate deja la inceputurile psihanalizei (interpretarile simbolice si de continut).

Interpretarea continutului.

Au existat mai multe controverse privind ce trebuie interpretat mai intai: continutul sau rezistenta. Aceasta controversa exista si astazi in ideea in care prin interpretari ale continutului se inteleg procese intrapsihice care sunt separate de relatia prezenta si pot fi luate in considerare pentru sine, iar interpretarile rezistentei sunt interpretari ale rezistentei fata de constientizarea transferului, respectiv procese interpersonale.

Interpretarea rezistentei (interpretarea apararii)

Apararea reprezinta un fenomen intrapsihic, iar rezistenta reprezinta un fenomen interpersonal care se manifesta in analiza ca rezistenta fata de constientizare sau fata de dizolvarea transferului.