Interviu Psihologic

Metoda convorbirii si interviului

Daca cele doua metode prezentate anterior investigheaza mai ales conduita si reactiile exterioare ale subiectului, metoda convorbirii si interviului permite sondarea vietii interioare, a intentiilor, opiniilor, atitudinilor, intereselor, convingerilor, aspiratiilor, conflictelor, prejudecatilor, mentalitatilor, sentimentelor, valorilor, statutului profesional, dorintelor asteptarilor, idealurilor, etc.

Convorbirea este o discutie premeditata, angajata între cerce-tator/psiholog si subiectul investigat, presupunând relatia directa, de tipul fata în fata, dar si sinceritatea deplina a subiectului.

Convorbirea este o metoda mai complicata si mai greu de învatat deoarece în cadrul ei, influenta reciproca dintre psiholog si subiect este mai mare decât în oricare alta metoda si presupune o selectie a relatarilor facute de subiect. De asemenea se bazeaza pe capacitatea subiectului de introspectie, de autoanaliza, necesitând o motivare corespunzatoare a subiectilor.

Exista mai multe tipuri de convorbire, în functie de situatie alegându-se dintre:

.Convorbirea standardizata, dirijata, structurata, care se bazeaza pe formularea acelorasi întrebari, în aceeasi forma si aceeasi ordine pentru toti subiectii;

.Convorbirea semistandardizata, semistructurata, în care întrebarile, pot fi reformulate, se poate schimba succesiunea acestora, se pot pune întrebari suplimentare;

.Convorbirea libera, spontana nu presupune folosirea unor întrebari prestabilite, acestea fiind formulate în functie de situatia particulara în care se desfasoara;

.Convorbirea psihanalitica, propusa de S. Freud se bazeaza pe metoda asociatiei libere de idei si este folosita pentru analiza si interpretarea diferitelor probleme ale pacientului;

.Convorbirea nondirectiva, propusa de C. Rogers, creeaza conditiile psihologice care sa faciliteze relatarile spontane ale subiectului fara ca acesta sa fie permanent întrebat.

Eficienta acestei metode este data de respectarea unor conditii:

-necesitatea desfasurarii dupa o structurare anterioara a întrebarilor de catre experimentator;

-întrebarile sa vizeze culegerea cu anticipatie a unor informatii despre subiect, prin folosirea altor metode  observatia, analiza produselor activitatii etc.;

-preocuparea pentru anticiparea raspunsurilor subiectului de catre experimentator, pentru a sti cum sa se comporte în eventualele situatii neprevazute;

-motivarea adecvata a subiectilor pentru a obtine din partea acestora raspunsuri sincere.

Avantajele metodei sunt date de posibilitatea obtinerii unor informatii numeroase si variate, direct de la sursa, într-un timp relativ scurt, precum si faptul ca nu necesita aparatura sofisticata ori instalatii speciale.

Dezavantajele provin din gradul destul de mare de subiectivitate atât al experimentului, cât si al subiectului si din eventuala lipsa de receptivitate determinata de lipsa de motivare a subiectului.

Alaturi de convorbire se utilizeaza si interviul care se deosebeste de aceasta doar prin faptul ca în cadrul interviului, locul experimentatului nu poate fi inversat cu cel al subiectului, relatia fiind în acest caz univoca  experimentatorul este cel care totdeauna pune întrebarile, iar subiectul totdeauna raspunde.