Introspecționismul și reacțiile împotriva introspecționismului

Viata psihica interioara este cea mai raspindita modalitate de concepere a obiectului psihologiei,aparuta si promovata mai ales in perioada de inceput a psihologiei.Aceasta a imbracat mai multe forme,cum ar fi conceptia si metoda psihanalitica.

Introspectia apare intr-o dubla acceptiune ;atit in calitate de conceptie cit si in calitate de metoda de cercetare psihologica.

Astfel am putea incerca sa definim introspectia ca fiind o forma de observatie si supraveghere a propriei persoane,metode asupra continutului constiintei proprii ce a fost folosita de catre Scoala Psihologica de la Würzburg.

Dupa unii psihologi, cum ar fi Titchner,introspectia nu este un produs de ,,privire in interior’’,ci o tehnica inalta prin care se analizeaza evenimentele interne.El face din psihic o existenta suigeneris,independenta de lumea exterioara,ajungind astfel la un ,,existentialism psihologic”. Titchener exprima sugestiv ideea;,,Continutul psihicului este ,,pur”,el nu are nici o legatura cu lumea externa,materiala”prin ceea ce numea ,,eroarea stimulului”.Cu toate ca activitatea ce se desfasoara si conditiile in care aceasta se desfasoara sunt profund controlate,dupa opinia lui,cind oamenii sunt invitati sa-si relateze trairile,senzatiile,ideile,ei fac greseala de a se referi la obiectul perceptiei,reprezentarii,sentimentului gindirii.Asadar,in loc de a caracteriza trairea,ei se refera la stimulul ei.

Pentru a studia realitatea interioara,cercetatorul trebuie sa se dedubleze in obiect si subiect al cerceterii,ceea ce reprezinta regula sine qua non a metodei introspectiei.Pentru ca dedublarea aceasta nu ar da posibilitate cercetatorului decit sa studieze propriile functii psihice, introspectionistii recomanda empatia,adica transpunerea cercetatorului in trairile si starile psihice ale altor persoane.

Toate conditiile descrise de Titchner sunt menite sa transforme introspectia intr-o metoda experimentala valida,iar actul insusi intr-o activitate complexa de cunoastere.De astfel in orice metoda utilizata in psihologie exista o componenta introspectiva ce are printre altele functii si pe aceea de a controla si a valida diferite ipoteze.

Introspectionistii situeaza in centrul psihologiei studierea fenomenelor constiente,ceea ce a determinat o alta denumire data introspectiei,aceea de,,psihologia constiintei”.

Introspectionismul isi are originea in Germania,in laboratorul de psihologie infiintat de Wundt in 1879,Wundt a recurs la introspectie in studiul constiintei ca fapt mintal neobservabil direct si nepretabil exprimarii.

El spera sa obtina concluziile valide despre fenomenele interne corelind cauzele si efectele observabile ale fenomenelor psihice cu descriptiile subiectiilor antrenati intr-un exercitiu introspectiv.

Titchener este cel care a dus introspectia in America si a generat o orientare psihologica ce poarta denumirea de structuralism.Astfel el concepea constiinta ca o structura globala subiacenta tuturor conduitelor,ea constituind unicul si autenticului obiect de studiu al psihologiei.Din perspectiva structuralismului,sarcina psihologica consta in a desprinde,a dezmembra structuri psihice complexe in elementele lor componente si a le studia pe fiecare dupa o serie de criterii (continut,calitate,intensitate). Aceasta conceptie era orientata impotriva zoopsihologiei.Din partea acesteia din urma,reactiile au fost foarte virulente.

Jacques Loeb,pornind de la premisa ca organismul este o masina chimica pusa in miscare de forte externe,extinde la animale teoria tropismelor aplicata pina la acea vreme la plante.

Jennings considera ca pentru a studia comportamentul in intregime obiectiv al animalelor,acesti termeni trebuie goliti de orice implicatii psihologice.Zoopsihologia recomanda ca studiul obiectiv al comportamentului animalelor sa se realizeze prin utilizarea unor metode obiective (tehnica labirintului,aparatul cu alegeri multiple,,,cutia lui Skinner,tehnica reflexelor conditionate-Pavlov).