Ipostaze ale psihicului și stării de conștiință

În volumul “Introducere în psihologie” Mielu Zlate susţine că, chiar dacă inconştientul a captat intr-o mai mare măsura, in ultima vreme, atenţia psihologilor, nu se poate susţine ca ei au încetat sa se mai preocupe de studiul conştiinţei. Complexitatea psihicului este relevată de seria de perechi de polarităţi sub care apare: obiectiv şi subiectiv, material şi ideal, proces şi produs, latent şi manifest, determinat şi determinant, cu desfăşurări normale şi cu desfăşurări neobişnuite, foarte dificil de delimitat între ele.

Pentru a stabili natura psihicului uman şi a-i surprinde identitatea este necesară „raportarea psihicului la un criteriu exterior lui însuşi” . Astfel, raportat la conexiunea sau interacţiunea universală a lucrurilor, psihicul apare ca o formă sau o expresie a vieţii de relaţie, raportat la substratul lui material, apare ca o funcţie a materiei superior organizate, adică a creierului, raportat la realitatea înconjurătoare naturală, psihicul apare ca o re-producere în plan subiectiv a realităţii obiective, raportat la realitatea socială a oamenilor, el relevă condiţionare şi determinarea socio-istorică şi socio-culturală. În baza acestor raportări se poate elabora ca definiţie a psihicului: „psihicul este o expresie a vieţii de relaţie, un fenomen inseparabil legat de structurile materiale şi cuantice, o reproducere în subiectiv a realităţii naturale obiective, un produs al condiţionărilor şi determinărilor socio-istorice şi socio-culturale” .

Ca formă a vieţii de relaţie, psihicul îşi relevă natura prin relaţiile sale cu:

▪ Realitatea fizică,

▪ Realitatea fiziologică,

▪ Realitatea socială

Modelul interacţionist-sistemic al relaţiei psihic–creier se bazează pe următoarele aserţiuni:

• creierul apare şi se dezvoltă ca organ al psihicului, iar psihicul este funcţia lui;

• creierul şi psihicul nu sunt entităţi corelate din afară, ci formează o unitate dinamică evolutivă; creierul nu poate genera psihic doar în virtutea organizării sale şi a activităţii sale bioelectrice, fără sursele de informaţie el nu poateproduce imagini, noţiuni, amintiri.

Relaţia psihicului cu realitatea naturală, cu mediul fizic, este o altă relaţie prin care psihicul îşi relevă natura. Şi psihicul presupune reacţie la stimulii din mediu dar reacţiile psihice sunt diferite de cele non-psihice: „reacţiile nonpsihice au doar funcţia de reflecta (oglindi) realitatea înconjurătoare şi stimulările care vin de la ea, pe când reacţiile psihice îndeplinesc funcţia principală de a re-produce realitatea naturală, de a o produce din nou în plan ideal şi subiectiv.”

Influenţa factorilor socio-culturali asupra psihicului a fost evidenţiată prin 2 tipuri de studii:surprinderea specificului uman al unor funcţii psihice comune pentru om şi animal, surprinderea variaţiilor socio-culturale ale funcţiilor psihice. Aceste studii au demonstrat că fenomenele psihice sunt inegal influenţate social: cele primare, comune omului şi animalului, sunt doar condiţionate social, cele superioare sunt determinate social-istoric.

M. Zlate defineşte conştiinţa ca fiind „o forma suprema de organizare psihica prin care se realizează integrarea activ-subiectiva a tuturor fenomenelor vieţii psihice si care facilitează raportarea/adaptarea continua a individului la mediul natural si social.”

Volumul “ Fundamentele Psihologiei” de Mielu Zlate prezintă conceptele si teoriile fundamentale ale psihologiei, precum si rezultate ale cercetărilor efectuate in acest domeniu, adresându-se studenţilor de la facultăţile de profil. După o scurta introducere in care sunt abordate tendinţele semnificative din evoluţia trecuta si actuala a disciplinei, coordonatele fundamentale ale psihologiei ştiinţifice contemporane si problematica psihicului sub diversele ei aspecte, sunt descrise mecanismele informaţional-operaţionale, stimulator-energizante si de reglaj psihic si personalitatea ca mecanism psihic integrator ce contribuie la corelarea elementelor componente ale vieţii psihice.