Istoria Psihologie

Din secolul al XV-lea pana in secolul al XVII-lea, Europa a cunoscut, din punctual de vedere al dezvoltarii filozofice si stiintifice, o perioada de tranzitie; istoria religiei a suferit o cotitura importanta care a marcat filozofia si stiinta.Aceste vor cunoaste o dezvoltare fara precedent, intr-o oarecare masura chiar o nastere:idea esentiala care a caracterizat aceste rasturnari a fost cea a utilitatii; astfel, in timp ce in Evul Mediu credinta ducea la contemplatia operei divine, acum ea se va exprima prin actiunea asupra domeniului terestru.Fara indoiala, dezvoltarea economica a Occidentului in timpul acestei perioade a contribuit la promovarea preocuparii pentru utilitate

~Pozitia carteziana~

Opera lui Descartes a constituit un raspuns major la intrebarea privind aplicarea gandirii mecaniciste la fiinta umana.Discours de la methode a aparut in 1637, cu trei ani inainte de moartea lui Galilei; se constat in aceasta lucrare ca Descartes a aderat la conceptiile mecaniciste.Totusi, in anumite puncte, aportul sau este oarte diferit de cel al lui Galilei, mai ales in ceea ce priveste considerarea omului ca apartinand naturii.Pozitia lui Descartes in legatura cu aceasta problema este exprimata prin doua argumente: distinctia radicala dintre suflet si corp si cunoasterea de sine prin cogito.

Dualismul

Pentru Descartes era preferabil sa se efectueze o distinctie fundamentala intre corp, care apartine domeniului intinderii(a ceea ce se desfasoara in spatiu), si gandire, care este produsul sufletului; acesta nu poate fi asimilat unei masini de produs idei si ramane de esenta divina.Sufletul nu este obiactul stiintei mecaniciste, dar corpul trebuie studiat de fiziologie: legile mecanicii pot explica fenomenele organice asa cum explica si fenomenele fizice: ca si acestea din urma, fenomenele organice pot fi reduse la un ansamblu de figure si miscari.Gandirea, ratiunea, care reprezinta specificul substantei spirituale, care este caracteristica omului, si animalului, care este lipsit de ea, poate fi considerat ca o masina:teza animalului-masina.Animalul nu este decat dimensiune fara spiritualitate.El este deci obiectul de studio al fiziologiei asa cum numai corpul uman poate sa fie.Animalul, ca si corpul uman, este activate in creier, in glanda pineal si, prin intermediul sau, sunt activati muschii; aceasta idée, putin acceptata de contemporanii si criticii lui Descartes, nu va fi cu adevarat studiata si aprofundata decat in secolul al XIX-lea de filozofii germani, apoi de reflexologii rusi.

Descartes afirma ca animalul poate fi in totalitate imitate de I masine, de un automat; dar automatului ii lipseste ratiunea-asa cum se exprima ea in limbaj- pentru a imita omul.Ansamblul conduitelor depinde deci de organizarea sa materiala, de corpul sau, in timp ce conduitele umane exista in functie de puterea ratiunii.Mai mult, ipoteza antropomorfista privind existenta gandirii sau a unui sentiment la animal este, pentru Descartes, inutila, chiar mai mult, inacceptabila din punct de vedere teologic: cum sa se acorde anumalului sensibilitate si deci suferinta cand el este neprihanit de pacatul originar.Animalul nu e decat natura si, astfel, este asimilat unei masini.

Aceasta afirmatie avea avantajul ca permitea vivisectia animalelor pentru experimentare fara a pune probleme de etica.Ideea diferentei dintre om si animal ramane si astazi destul de larg impartasita, desi teoriile evolutiei au raspandit ideea conform careia nu exista diferenta de natura, ci de stadium intre animal si om, multi, si mai ales multi psihologi, au fost convinsi ca o schimbare de stadiu a produs o schimbare de natura si ca se poate, din acest motiv, experimenta pe animal, deoarece morala interzice acest lucru pe om; sau ca limbajul uman este radical diferit de limbajul animal.

Cand trebuie sa distingem net doua substante heterogene, sufletul si corpul, cum sa concepem relatiile lor, uniunea si influentele lor reciproce?Cum face sufletul sa se miste corpul?Cum actioneaza corpul asupra sufletului declansand sentimente si pasiuni?Descartes credea ca emotiile si senzatiile pun in evidenta uniunea celor doua substante si nu pot fi concepute clar numai prin judecata.Sentimentele sunt, ne spune el, perceptii confuse.Aceasta afirmatie scoate bine in evidenta rationalismul lui Descartes: informatiile perceptive(durerea, luminozitatea etc.) sunt cunostinte inferioare celor rezultate din rationament(precum ideile matematice), care apartin chiar naturii sufletului, pe care Dumnezeu le-a pus in noi clare si distincte.Senzatia nu este un mijloc de elaborare a cunostintelor, ea nu ne permite decat accesul la calitatile obiectului.Numai ideile, innascute de vreme ce sunt de origine divina, ne permit cunoasterea cu adevarat stiintifica a naturii.