Logica semnelor

Conceptele, continuturile in genere pot fi date in doua feluri: in primul rand la propriu, anume ca ceea ce sunt; in al doilea rand, in mod impropriu sau simbolic, respectiv prin intermediul semnelor, care sunt reprezentate ca atare. Astfel orice reprezentare intuitiva in senzatie sau fantezie este o reprezentare autentica numai daca nu ne serveste ca semn pentru o alta; daca face insa acest lucru, atunci ea este o reprezentare simbolica, in raport cu aceasta.

Cand vorbim despre cuvantul semn trebuie sa-l definim in sensul cel mai larg posibil, sa nu ne limitam la semnele senzoriale exterioare pe care le alaturam lucrurilor pentru a le distinge si recunoaste mai usor. Orice nota distinctiva conceptuala are pentru noi valoare de semn numai daca ne serveste ca nota distincta. Orice proprietate, fie ea una absoluta sau relativa, poate servi ocazional ca semn distinctiv al obiectului care o poseda. Acest lucru rezulta din echivocitatea numelui 3nota distinctiva3 ; in semnificatia sa originara, el exprima ceva doar ca semn, apoi se limiteaza la proprietati, pentru ca in cele din urma, in sens figurat sa semnifice numai ca proprietate in genere. Cu toate acestea proprietatea nu ne serveste ca nota distinctiva in toate imprejurarile, desi, in mod ocazional, poate sluji acestui scop.

Semn al unui lucru poate sa fie totul si orice. Tot ceea ce este potrivit pentru a-l deosebi de altele si dupa care putem apoi sa-l recunoastem. Trebuie insa precizat ca recunoasterea nu trebuie considerata numai ca un mecanism psihologic, care functioneaza fara ca noi sa ne dam seama de el si care, cu prilejul unei anumite reprezentari, o recheama in constiinta pe cealalta fara ca noi sa trebuiasca sa ne dam seama de imprejurare. Ca sa fie posibil conceptul de semn, ca sa putem crea si intrebuinta semnul cu un anumit scop trebuie sa luam in consideratie indeosebi raportul dintre semn si desemnat. Conceptul de semn este tocmai un concept relational, el indicand un desemnat.

Semnele permit o clasificare dupa mai multe criterii. Putem deosebi :

1. Semne exterioare si semne conceptuale sau semne in sens ingust si note distinctive. Semnul exterior este acela care nu are nimic de-a face cu conceptul particular al desemnatului, nici cu continutul si proprietatile lui specifice ( de exemplu numele unei persoane -o desemneaza dar nu o caracterizeaza)

Un semn conceptual este orice nota distinctiva interioara sau exterioara care serveste ca semn, in sensul obisnuit al acestor termeni. Ambele note distinctive depind de conceptul specific al desemnatului, notele distinctive absolute reprezentand determinari relative. Daca un obiect necunoscut ar fi desemnat ca fiind verde, atunci ca si caracteristica a obiectului nu serveste verde ca atare, ci faptul de a fi verde, adica raportul, in felul sau propriu bine cunoscut de noi, dintre lucru si culoare. In acest fel insa, fara a prejudicia continuturile lor relationale specifice, si notele distinctive exterioare sunt relative. Deci, exista aici o multipla relatie : relatia lucrului desemnat cu alte lucruri, si in plus relatia acestuia cu insasi relatia prin care atributul relativ isi dobandeste semnificatia sa de atribut.

2. Semnele univoce si plurivoce

Este univoc dupa determinarea sa, de exemplu orice nume propriu, el continand insa o plurivocitate accidentala daca exista mai multe persoane cu acelasi nume. Pe de alta parte, orice nume general este accidental univo, daca pentru conceptul conotat de el exista de facto numai un obiect, in timp ce, dupa natura si determinarea sa, el este plurivoc.

Prin legatura reciproca si delimitarea semnelor plurivoce se pot forma semne compuse, configurate univoc, un procedeu de care se serveste in mod permanent limba in relatia ei cu numele generale, realizandu-se astfel o imensa economie de semne si considerabila stimulare a unei cunoasteri extinsa prin semnele care o transpun.

3. Semne simple si compuse

4. Semne directe si indirecte