Medierea Familială

INTRODUCERE

Istoria medierii este lungă şi bogată. Întâlnim prezenţa medierii în culturi şi ţări diferite, în toate sectoarele de interacţiune socială: educaţie, religie, raporturi de muncă angajatori-angajaţi, sisteme juridice, drept penal, familie, mediu înconjurător, comunităţi şi toate nivelurile de guvernare. Deşi obiectivul medierii este rezolvarea stărilor conflictuale, distincţia majoră cu care operează această metodă este că prin mediere se caută să se ajungă la un acord cu implicarea părţilor care vor şi susţine apoi soluţia.

Mediatorii nu au puteri formale asupra rezultatelor negocierii şi nu pot rezolva conflictul sau impune singuri o soluţie. În schimb, eficienţa lor vine din abilitatea de a se întâlni în mod individual cu părţile, de a asigura o înţelegere a problemelor aflate în dispută, de a identifica zonele de compromis posibil pentru fiecare parte şi de a încuraja părţile să facă compromisuri pentru atingerea unui acord.

1.MEDIEREA: DIMENSIUNI ŞI COORDONATE DEFINITORII

1.1.Legea medierii

Medierea, ca modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor constituie una dintre temele importante ale strategiei de reformă în justiţie, constituind o prioritate în cadrul Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar 2005 – 2007.

În acest context, adoptarea Legii 192/2006, privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, constituie una dintre etapele procesului de reducere a volumului de activitate a instanţelor şi în consecinţă de degrevare a acestora de numeroase cauze, urmărind să asigure, pe de o parte, o soluţionare satisfăcătoare a intereselor părţilor implicate în conflict, iar pe de altă parte, să contribuie la creşterea calităţii actului de justiţie.

Rezolvarea clasică a conflictului, prin aducerea litigiului în faţa instanţei de judecată şi promovarea conceptului de pierdere-câştig sau de învingător-învins, nu constituie întotdeauna cel mai adecvat răspuns, de natură să ofere un remediu pentru dificultăţile şi nevoile părţilor. Trebuie subliniat faptul că medierea pune accent pe interesele părţilor, nu pe aspectele juridice ale conflictului.

1.2.Conceptul de mediere. Medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor, pe cale amiabilă, părţile fiind asistate de o terţă persoană specializată în mediere, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate. Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine în soluţionarea conflictului, în vederea obţinerii unei soluţii reciproc convenabile.

Respectarea câtorva cerinţe este decisivă pentru succesul procesului de mediere. În primul rând, alegerea momentului - medierea trebuie să apară când părţile sunt cu adevărat pregătite să accepte ajutor. Deoarece medierea este un proces în totalitate voluntar poate fi eficientă doar dacă părţile sunt dispuse să coopereze. În situaţia în care părţile consideră că au mai mult de câstigat prin continuarea disputei sau prin soluţionarea ei autonomă, medierea nu-si are rostul.