Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Psihologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 23 în total
Cuvinte : 10170
Mărime: 55.91KB (arhivat)
Publicat de: Ina Morar
Puncte necesare: 8
Universitatea Al. I. Cuza, Facultatea de Filosofie, Iaşi Master: Securitate comunitară şi controlul violenţei Disciplina: Strategii de rezolvare a conflictelor intracomunitare, an II

Extras din referat

Capitolul I

Conflictul în mediul școlar

1. Definiţii ale conflictului

Conflictul: - este o caracteristică inevitabilă a tuturor relaţiilor sociale. Este o parte naturală a vieţii.

- „o relaţie în care fiecare parte percepe scopurile” (J. Burton, 1988)

- „o luptă între valori şi revendicări de statusuri, putere şi resurse în care scopurile oponenţilor sunt de a neutraliza, leza sau elimina rivalii” (L.A. Coser, 1967)

- „combinaţii de procese competitive şi de cooperare, iar cursul pe care-l ia conflictul va fi determinat de natura acestei combinaţii” (M. Deutsch, 1998).

Conflictul poate lua un curs distructiv, cand majoritatea dintre noi avem o percepţie negativă asupra conflictului, vedem doar partea lui distructivă, lezarea psihică, spirituală şi chiar fizică, a persoanelor implicate în conflict sau unul constructiv, cand conflictul poate fi o forţă care ne împinge pe calea dezvoltării personale, poate creşte motivaţia pentru schimbare, creşte coeziunea grupului după soluţionarea comună a conflictelor.

Conflictele pot fi şi o forţă motrice esenţială pentru evoluţia socială. Etimologic, termenul conflict înseamnă înfruntare, dezacord, lovire reciprocă. Forma uzuală de exprimare a conflictului este:

- limbajul, fie el verbal (cuvintele), fie nonverbal

- (gesturi, atitudini, expresia afectivă), dar poate lua şi

- forma violenţei fizice, inclusiv cea armată.

2. Tipologia conflictelor

Conflictele pot fi clasificate după mai multe criterii: localizare, nivel, grad de intensitate, aparenţă, durată şi evoluţie.

După nivelul la care se manifestă, conflictele pot fi:

• Conflicte intrapersonale

• Conflicte interpersonale

• Conflicte intragrupale

• Conflicte intergrupale

• Conflicte între organizaţii;

• Conflicte internaţionale

După criteriul nivelului, Helena Cornelius şi Shoshana Faire (1996) disting între: disconfortul, incidentul, neînţelegerea, tensiunea, criza.

Morton Deutsch ia în discuţie criteriul rezultatului conflictului şi indică trei tipuri de conflicte:

• Conflictul de sumă zero („victorie-înfrângere”)

• Conflictul de cooperare totală în care amândoi pot câştiga sau amândoi pot pierde.

• Conflictul cu motive mixte

3. Sursele conflictelor

Alegerea modului de rezolvare a unui conflict trebuie să înceapă cu identificarea originilor acestuia. Majoritatea conflictelor au ca sursă divergenţele şi incompatibilităţile dintre persoane precum şi nesatisfacerea unor nevoi şi trebuinţe de bază precum afilierea, puterea, libertatea.

• Divergenţe la nivelul obiectivelor

• Divergenţe la nivelul intereselor

• Divergenţe la nivelul valorilor

• Divergenţe la nivelul percepţiei asupra problemei

• Divergenţe de stil comunicativ

• Divergenţe de putere, statut sau rivalitate

• Nesiguranţă

• Rezistenţă la schimbare

• Neclaritate în ceea ce priveşte rolurile

• Căutarea identităţii de sine

• Nevoile personale

• Comunicarea defectuoasă (lipsa de comunicare)

4. Etapele conflictului

Conflictele sunt deseori percepute ca o luptă care trebuie câştigată. Ele dezvoltă o dinamică internă care îngreunează o reglementare paşnică, constructivă şi nonviolentă. Conflictele sunt construite în faze specifice.

• Etapa premergătoare când sunt sesizate conflictele latente sau deja manifeste fără însă să fie evaluate ca fiind negative.

• Etapa de escaladare când se pune în mişcare o dinamică specifică care acutizează conflictul.

• Etapa de rezolvare când se încearcă găsirea unei soluţii, negocierea unui compromis, facilitarea convieţuirii.

Un alt model de analiză a conflictelor, cu referire directă la mediul şcolar, descrie cinci etape relativ distincte ale acestuia:

1. Dezacordul

2. Confruntarea

3. Escaladarea

4. De-escaladarea

5. Rezolvarea

5. Tipuri de răspunsuri la conflict

• Reacţia de evitare.

• Reacţia de confruntare.

• Reacţia bazată pe comunicare.

Persoanele care încearcă să înţeleagă punctul de vedere al celuilalt şi să ajungă la o soluţie satisfăcătoare pentru ambele părţi, fără ca cineva să piardă, adoptă tactica de tip victorie-victorie. Morton Deutsch (1998, pp. 38-39) vorbeşte despre şase modalităţi diferite de a trata un conflict:

1. Evitarea conflictului vs. implicare excesivă în conflict

2. Manifestarea în mod dur vs. blând.

3. Manifestarea în mod rigid vs. flexibil.

4. Manifestarea în mod intelectual vs. emoţional.

5. Exagerare vs. minimalizare.

6. Dezvăluire obligatorie – tăinuire obligatorie.

6. Factori de escaladare şi de diminuare a conflictului

Un conflict va fi accentuat dacă:

1. Cealaltă parte este considerată din start un inamic,

2. Se implică-direct sau indirect-alte persoane (imixtiuni inoportune),

3. Una sau ambele persoane se simt ameninţate de cealaltă parte (neîncredere reciprocă),

4. Părţile nu sunt interesate să menţină o relaţie. Sunt preocupate doar de propriul interes (dezinteres pentru relaţie),

5. Problemele implicate în conflict sunt în mod exagerat definite ca extrem de importante (percepţie falsă, incorectă a realităţii)

6. Lipsa unor abilităţi de rezolvare a conflictului

Un conflict va fi diminuat dacă:

1. Persoanele implicate sunt de bună credinţă, imparţiale şi capabile să asculte activ

2. Părţile se concentrează exclusiv asupra problemelor aflate în discuţie şi nu procedează la etichetări.

3. Se renunţă la ameninţări sau, dacă au fost deja avansate, sunt retrase la timp.

4. Persoanele implicate au cooperat în trecut şi vor să continue relaţia.

5. Interesele, deşi diferite, sunt văzute ca posibil de negociat în mod amiabil

6. Persoanele implicate acceptă ajutor extern pentru rezolvarea conflictului.

Preview document

Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 1
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 2
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 3
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 4
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 5
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 6
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 7
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 8
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 9
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 10
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 11
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 12
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 13
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 14
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 15
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 16
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 17
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 18
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 19
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 20
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 21
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 22
Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor - Pagina 23

Conținut arhivă zip

  • Medierea - Forma de Solutionare a Conflictelor.doc

Alții au mai descărcat și

Modalități de prevenire a insuccesului școlar, la elevii proveniți din mediile defavorizate

Introducere "Bagajul ereditar al copilului nu prezinta importanta pentru noi. Factorul ereditar nu se exteriorizeaza daca nu gaseste la copil...

Empatia

O mare varietate de definitii si metafore au fost oferite de literature de specialitate cu privire la empatie, incluzand: “Empatia este eul...

Neuropsihologia Atenției

NEUROPSIHOLOGIA ATENTIEI Exista numeroase puncte de vedere care ar putea fundamenta o teorie moderna a procesului atentiei. În decursul istoriei...

Tehnici de consiliere școlară

CURS NR. 1 CONSILIEREA ŞCOLARĂ ÎN CONTEXTUL PSIHOTERAPIEI 1. Premise ale apariţiei consilierii şcolare: - în consilierea şcolară accentul este...

Comportamentul Social

Pentru o mai buna intelegere a subiectului propus vom face mai intai cateva precizari necesare pentru constructia interioara a lucrarii. In primul...

Te-ar putea interesa și

Conflicetele de Munca

INTRODUCERE Motto: “ Lucrătorii pretind că patronul câstigă prea mult şi deci cer sporirea salariilor. Patronii, din contră, pretind că pierd în...

Conflictele Individuale de Muncă

INTRODUCERE Conflictele de muncă au fost privite dintotdeauna ca o problemă dificilă, iar majoritatea ţărilor o tratează cu o deosebită...

Managementul Conflictului

CAPITOLUL 1 PARTICULARITATI GENERALE ALE CONFLICTULUI Conflictul constituie o realitate inevitabila a oricarei societati, este un fenomen...

Sistemul Decizional al Firmei

1. Decizia si procesul decizional în management Pentru o buna perioada de timp managementul a fost considerat o adevarata arta, talent însusit...

Jurisdicția muncii

1. Consideraţii introductive Adoptarea şi intrarea în vigoare a noului Cod al muncii la 1 martie 2003 devenise o strictă necesitate în condiţiile...

Medierea, Concilierea și Arbitrajul Studiu Comparativ

I. Consideraţii introductive Diversificarea relaţiilor sociale şi economice şi creşterea economică adaugă noi tipuri de conflicte. Există o...

Aspecte privind conflictele dintre cetățeni și bănci

Efervescenta si dinamica planetara supusa veacuri de-a randul unor legi naturale, legitatii democratice sau cutume nationale sta sub semnul unuia...

Medierea - modalitate de soluționare a conflictelor de interese

Voi incepe cu o scurtă definiție a noțiunii de conflicte de interse. Atât Legea 169/1999, precum și Codul Muncii ,in art.248 alin.(2), definesc...

Ai nevoie de altceva?