Medierea - Formă de Soluționare a Conflictelor

Capitolul I

Conflictul în mediul școlar

1. Definiţii ale conflictului

Conflictul: - este o caracteristică inevitabilă a tuturor relaţiilor sociale. Este o parte naturală a vieţii.

- „o relaţie în care fiecare parte percepe scopurile” (J. Burton, 1988)

- „o luptă între valori şi revendicări de statusuri, putere şi resurse în care scopurile oponenţilor sunt de a neutraliza, leza sau elimina rivalii” (L.A. Coser, 1967)

- „combinaţii de procese competitive şi de cooperare, iar cursul pe care-l ia conflictul va fi determinat de natura acestei combinaţii” (M. Deutsch, 1998).

Conflictul poate lua un curs distructiv, cand majoritatea dintre noi avem o percepţie negativă asupra conflictului, vedem doar partea lui distructivă, lezarea psihică, spirituală şi chiar fizică, a persoanelor implicate în conflict sau unul constructiv, cand conflictul poate fi o forţă care ne împinge pe calea dezvoltării personale, poate creşte motivaţia pentru schimbare, creşte coeziunea grupului după soluţionarea comună a conflictelor.

Conflictele pot fi şi o forţă motrice esenţială pentru evoluţia socială. Etimologic, termenul conflict înseamnă înfruntare, dezacord, lovire reciprocă. Forma uzuală de exprimare a conflictului este:

- limbajul, fie el verbal (cuvintele), fie nonverbal

- (gesturi, atitudini, expresia afectivă), dar poate lua şi

- forma violenţei fizice, inclusiv cea armată.

2. Tipologia conflictelor

Conflictele pot fi clasificate după mai multe criterii: localizare, nivel, grad de intensitate, aparenţă, durată şi evoluţie.

După nivelul la care se manifestă, conflictele pot fi:

• Conflicte intrapersonale

• Conflicte interpersonale

• Conflicte intragrupale

• Conflicte intergrupale

• Conflicte între organizaţii;

• Conflicte internaţionale

După criteriul nivelului, Helena Cornelius şi Shoshana Faire (1996) disting între: disconfortul, incidentul, neînţelegerea, tensiunea, criza.

Morton Deutsch ia în discuţie criteriul rezultatului conflictului şi indică trei tipuri de conflicte:

• Conflictul de sumă zero („victorie-înfrângere”)

• Conflictul de cooperare totală în care amândoi pot câştiga sau amândoi pot pierde.

• Conflictul cu motive mixte

3. Sursele conflictelor

Alegerea modului de rezolvare a unui conflict trebuie să înceapă cu identificarea originilor acestuia. Majoritatea conflictelor au ca sursă divergenţele şi incompatibilităţile dintre persoane precum şi nesatisfacerea unor nevoi şi trebuinţe de bază precum afilierea, puterea, libertatea.

• Divergenţe la nivelul obiectivelor

• Divergenţe la nivelul intereselor

• Divergenţe la nivelul valorilor

• Divergenţe la nivelul percepţiei asupra problemei

• Divergenţe de stil comunicativ

• Divergenţe de putere, statut sau rivalitate

• Nesiguranţă

• Rezistenţă la schimbare

• Neclaritate în ceea ce priveşte rolurile

• Căutarea identităţii de sine

• Nevoile personale

• Comunicarea defectuoasă (lipsa de comunicare)

4. Etapele conflictului

Conflictele sunt deseori percepute ca o luptă care trebuie câştigată. Ele dezvoltă o dinamică internă care îngreunează o reglementare paşnică, constructivă şi nonviolentă. Conflictele sunt construite în faze specifice.

• Etapa premergătoare când sunt sesizate conflictele latente sau deja manifeste fără însă să fie evaluate ca fiind negative.

• Etapa de escaladare când se pune în mişcare o dinamică specifică care acutizează conflictul.

• Etapa de rezolvare când se încearcă găsirea unei soluţii, negocierea unui compromis, facilitarea convieţuirii.

Un alt model de analiză a conflictelor, cu referire directă la mediul şcolar, descrie cinci etape relativ distincte ale acestuia:

1. Dezacordul

2. Confruntarea

3. Escaladarea

4. De-escaladarea

5. Rezolvarea

5. Tipuri de răspunsuri la conflict

• Reacţia de evitare.

• Reacţia de confruntare.

• Reacţia bazată pe comunicare.

Persoanele care încearcă să înţeleagă punctul de vedere al celuilalt şi să ajungă la o soluţie satisfăcătoare pentru ambele părţi, fără ca cineva să piardă, adoptă tactica de tip victorie-victorie. Morton Deutsch (1998, pp. 38-39) vorbeşte despre şase modalităţi diferite de a trata un conflict:

1. Evitarea conflictului vs. implicare excesivă în conflict

2. Manifestarea în mod dur vs. blând.

3. Manifestarea în mod rigid vs. flexibil.

4. Manifestarea în mod intelectual vs. emoţional.

5. Exagerare vs. minimalizare.

6. Dezvăluire obligatorie – tăinuire obligatorie.

6. Factori de escaladare şi de diminuare a conflictului

Un conflict va fi accentuat dacă:

1. Cealaltă parte este considerată din start un inamic,

2. Se implică-direct sau indirect-alte persoane (imixtiuni inoportune),

3. Una sau ambele persoane se simt ameninţate de cealaltă parte (neîncredere reciprocă),

4. Părţile nu sunt interesate să menţină o relaţie. Sunt preocupate doar de propriul interes (dezinteres pentru relaţie),

5. Problemele implicate în conflict sunt în mod exagerat definite ca extrem de importante (percepţie falsă, incorectă a realităţii)

6. Lipsa unor abilităţi de rezolvare a conflictului

Un conflict va fi diminuat dacă:

1. Persoanele implicate sunt de bună credinţă, imparţiale şi capabile să asculte activ

2. Părţile se concentrează exclusiv asupra problemelor aflate în discuţie şi nu procedează la etichetări.

3. Se renunţă la ameninţări sau, dacă au fost deja avansate, sunt retrase la timp.

4. Persoanele implicate au cooperat în trecut şi vor să continue relaţia.

5. Interesele, deşi diferite, sunt văzute ca posibil de negociat în mod amiabil

6. Persoanele implicate acceptă ajutor extern pentru rezolvarea conflictului.