Morți sunt Zeii toți - Renașterea filozofiei în accepțiunea lui Friedrich Nietzsche

Despre Friedrich Nietzsche

- Născut în Leipzig, 1844, în casa unui pastor protestant

- Încearcă să-i calce pe urme tatălui său și începe să studieze teologia, dar abandonează curând în favoarea filologiei

- Reușește de tânăr ( la doar 25 de ani), dovedindu-și geniul, să ocupe un post de profesor titular la Universitatea din Basel

- Ambiția sa de a da o nouă cale ”culturii” germane este cea care-l impulsionează să scrie și să-și publice operele filozofice prin care încearcă să insufle depășirea automulțumirii amintirilor victorioasei Germanii, pe care Wagner, prin muzica sa, le încuraja, întorcându-se spre trecutul glorios ți spre religie

- Opera sa poate fi considerată un atac constant asupra celorlalți filologi (”Nașterea tragediei” - 1872), și chiar asupra germanofililor (”Considerente intempestive” 1873-1876)

- Se îmbolnăvește și este nevoit să se autoexileze in țări cu climat mai bun, luându-și un concediu permanent de la Universitatea din Basel. Acest concediu forțat este însă ocazia perfectă să se concentreze asupra ideilor sale filozofice și să publice, prin eforturi proprii, lucrări care însă rămân necunoscute publicului:

o ”Omenesc-Preaomenesc” - 1878-1880

o ”Aurora” - 1881

o ”Știința veselă” - 1882 și 1885

- 1183 - 1885 scrie și publică ”Așa grăit-a Zarathustra” - lucrare devenită celebră, ce se prezintă ca ”o nouă Biblie, ca o a cincea Evanghelie filosofică”

- Se pierde în nebunie dar reușește să supraviețuiască până în 1890,

- Opera îi este cenzurată și falsificată de chiar sora sa, viitoare nazistă, care profită de starea sa mentală precară.

Amurgul Idolilor

Trendul operelor laborioase, cu o tentă puternic critică față de filozofiile anterioare devine puternic vizibil in ”Dincolo de Bine și Rău” (1886) și în ”Genealogia moralei” (1887).

Cu ”Antichrist” (1888) efectiv desființează bazele filozofiei, vechile valori platoniene și creștine, după ce deja crease polemică, criticându-l direct pe compozitorul Wagner prin ”Nietzsche contra lui Wagner” și ”Cazul Wagner” pentru muzica sa direct răspunzătoare pentru ideologia vremii.

In ”Amurgul Idolilor” Nietzsche atacă deopotrivă idealurile vechi și noi, încercând să redefinească conceptele filozofice larg acceptate în acel moment. Lupta contra curentului se reflectă chiar din titlu, ”Amurgul Idolilor” parafrazându-l pe Wagner cu al său ”Amurgul Zeilor”, dar în același timp face referire la dispariția Zeilor Falși (Idoli, cum îi numește Biblia) creați și adorați de om, care ”uită ca astfel se supune unei părți din sine”, conferind o iluzie atotputernică ”unei întrupări a propriilor slăbiciuni”.

Principiile filozofie clasice, în care Binele/Răul, Adevărul/Falsul, Lumina/Întunericul sunt toate fațete ale aceluiași dualism, sunt provocate prin acest titlu cu dublu înțeles: ”Amurgul Idolilor” - Apusul Adevărului dar și al falsului.

Nietzsche își provoacă cititorii să nu mai vadă, ci să audă, prin chiar subtitlul ”Cum se filozofează cu ciocanul”, căci în amurg nu se mai vede, trebuie să se audă. Ciocanul, instrumentul de auscultare al corpului uman de către medicii vremii, instrument păstrat până în zilele noastre, este analogia lui Nietzsche prin care propune o metodă filozofică nouă, prin care se dorește a ”face manifestă maladia interioară a idolilor” printr-o ”ascultare care forțează să se spună cu voce tare ceea ce se voia tăcut și afundat în tăcere”.

Nietzsche numește noua metodă ”psihologie”, definind-o mai târziu ca ”lectură a semnalelor sau a simptomelor morbide” în ”Ameliorarea Umanității” ca ”semiotică” iar altă dată o denumește ”genealogie” pentru că ”indică dispoziția fiziologică a unui individ, care determină reacții specifice”.