Motivația

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Psihologie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 6791
Mărime: 58.87KB (arhivat)
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Fraticiu L.

Extras din referat

I. Motivaţia - concept, rol şi forme de bază

Termenul de motivaţie a apãrut in literatura de specialitate in jurul anului 1930 şi a cunoscut pânã astãzi un mare succes. Acest termen poate fi întâlnit în aproape toate domeniile care vizeazã într-o măsură mai mare sau mai mică conduita umanã: economie, pedagogie, politicã, artã, moralã, religie. Utilizarea sa generalizatã se datoreazã în mare parte conotaţiilor ambigue si atractive în acelaşi timp, ce trimit la speranţa secretã de a pãtrunde în resorturile intime ale conduitei altora, de a o manipula şi modela. Nu putem spune cã dispunem de o teorie unificatã asupra motivaţiei, cu toate că în decursul anilor s-a arătat mult interes pentru aceasă problemă. O astfel de situaţie se datoreazã în bună parte faptului cã termenul de motivaţie a fost lansat în arta publicitarã pentru a desemna ansamblul factorilor inconştienţi ce acţioneazã asupra conduitelor. La o examinare atentă, aceşti factori conduc la realitãţi extrem de diverse, realităţi ce nu pot fi restrânse în cadrul unui singur concept operatoriu. Sub presiunea întreprinderilor postayloriene, ce îşi propun pentru reuşita lor economicã gestiunea resurselor umane, psihologia muncii a recuperat termenul de motivaţie pentru a face din el un obiect de studiu.

Motivaţia este una din problemele tradiţionale de studiu ale comportamentului organizaţional si ani de zile a suscitat interesul managerilor, cercetãtorilor si antrenorilor sportivi. În organizaţiile contemporane, motivaţia a devenit şi mai importantă. Acest fapt se datoreazã necesitãţii realizării unei productivitãţi ridicate, în ideea de a oferi bunuri şi servicii competitive la nivel global. Este totodată rezultatul schimbãrilor rapide pe care le strãbat organizaţiile de astăzi. Solicitările pentru flexibilitate şi atenţie faţă de consumatori care necesitã nivele mari de iniţiativã sunt pe cale să înlocuiască sistemele stabile de reguli, reglementări şi proceduri care ghidau altădată comportamentul. Aceastã iniţiativã depinde de motivaţie.

În prezent, resursele umane sunt percepute şi implicit tratate de tot mai mulţi conducatori drept esenţiale şi specifice pentru soarta unei organizaţii.

Esenţiale pentru cã organizaţia nu existã de fapt fără aceste resurse, oamenii care o animã conferind nu numai “viaţa” celorlalte resurse, ci si “dorinţa” de a reuşi. “Savoire-faire”-ul personalului dă adevărata valoare a întreprinderii.

Specifice pentru cã este vorba de femei şi bãrbaţi care nu sunt obiectele inerte ale transformãrii (precum resursele tehnice), ci actorii, promotorii acestora ale căror valori, aspiraţii şi nevoi “specifice” le dicteazã comportamentul în general şi cel profesional în special. A şti să capteze energia creatoare şi productivã a oamenilor care alcãtuiesc întreprinderea reprezintã, de fapt, esenţa profundã a conducerii resurselor umane ale întreprinderii. Problema de bazã a unui conducãtor, în acest context, ar trebui sã fie cum sã reuşeascã sã influenţeze performanţele oamenilor care muncesc în întreprinderea condusã de el. Numai managerii care pot percepe resorturile (motivaţia) comportamentului uman şi deci în ultimã instanţã, cunosc şi înţeleg motivaţia pot rezolva aceastã problemã .Preocupãrile privind comportamentul în şi faţã de organizaţie nu pot fi evitate de manageri şi cercetãtori. Asemenea probleme apar pe mãsurã ce organizaţia atrage resurse financiare şi fizice, şi se dezvoltã. Pentru funcţionarea acestor resurse este necesarã intervenţia oamenilor. Katz şi Kahn arãtau cã organizaţiile au nevoie de trei comportamente fundamentale:

-Oamenii trebuie atraşi în organizaţie dar şi reţinuţi;

-Oamenii trebuie sã fie buni în posturile pe care au fost angajaţi şi sã-şi ofere munca într-o manierã pozitivã;

-Oamenii trebuie sã meargã dincolo de acest rol pozitiv al performanţei şi sã seangajeze în comportamente creative, spontane şi inovative la locul de muncã.

Altfel spus, pentru ca o organizaţie sã fie eficace, aceasta are nevoie sã stãpâneascã problemele motivaţionale implicate în participarea la actul decizional şi la decizia de a produce bunuri şi servicii.

Rolul motivaţiei

Motivaţia este esenţială în activitatea psihică şi în dezvoltarea personalităţii deoarece: - este prima care semnalizează deficituri fiziologice şi psihologice (ex: foamea semnalizează scaderea procentului de zahar din sânge sub o anumită limită, în vreme ce trebuinţa de afiliere este semnalizată de sentimentul de singurătate);

- selectează şi declanşează activităţile corespunzătoare propriei satisfaceri şi le susţine energetic (ex: trebuinţa de afirmare a unui elev declanşează activităţi de învăţare, participare la concursuri);

- contribuie, prin repetarea unor activităţi şi evitarea altora, la formarea şi consolidareaunor însuşiri ale personalităţii (ex: interesul pentru muzică favorizează capacitatea de execuţiea unei lucrări muzicale).

La rândul ei, personalitatea matură funcţionează ca un filtru pentru anumite motive: celeconforme orientării ei generale sunt reţinute, cele contrare sunt respinse.

I.1. Procesul motivaţional

La baza reacţiilor motivaţionale ale oricărui individ se află nevoile sale specifice. Definite ca „lipsurile pe care un individ le resimte la un moment dat”, gama nevoilor fiinţei umane este foarte largă.

Una dintre cele mai uzuale clasificări a nevoilor permite delimitarea următoarelor categorii:

1. nevoi economice – care se satisfac prin furnizarea de elemente economico-materialeşi în care pot fi cuprinse nevoile de hrană, îmbrăcăminte, adăpost, etc.

2. nevoi cognitive – care se reflectă în dorinţa oamenilor de a realiza obiectivele propuse, de a controla realitatea înconjurătoare, inclusiv prin dezvoltarea capacităţii operaţionale, a ansamblului de cunoştinţe şi abilităţi;

3.nevoi afective – se manifestă prin dorinţa de ataşare a indivizilor faţă de persoanele cu care interacţioneaza în mediul în care îşi desfăşoară activitatea (colegi, prieteni etc.);

În funcţie de necesităţile specifice şi de contextul în care se află, fiecare persoană îşi dezvoltă un set de aspiraţii şi de aşteptări care crează tensiune şi incită la acţiune.

Aspiraţiile se concretizează în soluţii, identificate în mod conştient sau inconştient decătre indivizi, pentru a satisface necesităţile personale, iar aşteptările reprezintă aspiraţiileconsiderate realizabile în condiţiile date.

Preview document

Motivația - Pagina 1
Motivația - Pagina 2
Motivația - Pagina 3
Motivația - Pagina 4
Motivația - Pagina 5
Motivația - Pagina 6
Motivația - Pagina 7
Motivația - Pagina 8
Motivația - Pagina 9
Motivația - Pagina 10
Motivația - Pagina 11
Motivația - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Motivatia.docx

Alții au mai descărcat și

Motivație și stiluri de învățare

Capitolul 1 ACTIVITATEA DE INVĂȚARE ȘI IMPORTANȚA EI ÎN CONTEXT EDUCAȚIONAL 1.1. Conceptul de învățare. Studiul învățării a constituit...

Motivația

MOTIVATIE În management, sensul acţiunilor şi al comportamentului angajaţilor nu poate fi descoperit fără cunoaşterea motivelor care le-au...

Memoria

Memoria este procesul psihic de întipărire, păstrare şi reactualizare (recunoaştere şi reproducere) a experienţei anterioare (cognitive, afective,...

Motivația

Caracterizare si definitie Omul desfasoara multe activitati: mananca, se joaca, invata, colectioneaza lucrari de arta, isi agreseaza semenii, ii...

Comunicarea și Limbajul

Comunicarea a fost definita cel mai adeseori ca o forma particulara a relatiei de schimb intre 2 sau mai multe persoane,2 sau mai multe grupuri.In...

Studiu privind Motivarea Personalului în Cadrul Organizațiilor Bugetare

Motivarea in cadrul organizaţiilor Angajaţii de astăzi, nu mai sunt interesaţi sa lucreze ore suplimentare, sa fie punctuali, sunt lipsiţi de...

Memoria

I. Ce este memoria Existenta imaginilor implica o functie fundamentala a vietii psihice: memoria Memoria face parte din categoria proceselor...

Senzații

Senzatii Senzatiile realizeaza cea dintai si cea mai simpla legatura informationala cu lumea si cu sine. Prin procesele senzoriale, omului i se...

Te-ar putea interesa și

Motivație

CAP.I. MOTIVATIA-CONSIDERATII GENERALE I.1. INTRODUCERE - CONCEPTUL DE MOTIVATIE Termenul de motivatie a apãrut in literatura de specialitate in...

Motivația activității de voluntariat

Introducere Dupa 1989, o data cu democratizarea societatii romanesti, au inceput sa se dezvolte organizatiile cu caracter non-profit. În timpul...

Motivația Învățării la Școlarul Mic

Introducere Motivaţia reprezintă un proces psihic important pentru că ea impulsionează, declanşează acţiunea, iar acţiunea prin intermediul...

Motivație și recompense în administrația publică

I. Motivatia 1.1. Continutul si natura motivatiei Motivatia omului pentru muncă pentru muncă reprezintă un concept esential în domeniul...

Motivatie și Recompense în Administratia Publica

Motivatia 1.1 Formele motivatiei Motivatia poate imbraca mai multe forme, in functie de elementul generator. Acestea se clasifica – de regula- in...

Motivația la nivel de management al organizației

1. Motivatia, rolul in organizatie, tipuri,, forme si surse ale acesteia. Motivatia constituie temeiul comportamentelor si activitatilor pe care...

Motivația Invățării Școlare

Introducere Epoca in care traim este dominate de puternica expansiune a stiintei si tehnicii in toate sectoarele de activitate si de accelerarea...

Ai nevoie de altceva?