Neuropsihologia Comportamentului

Comportamentul

Comportamentul-activitate a unui organism în interacţiune cu mediul său înconjurător.Termenul desemnează când ansamblul activitaţilor,în general (comportamentul uman)când o activitate particulară(comportamentul de îngrijire corporala).

Pus în evidenţa la începutul secolului de H. Piéron(1908) în Franţa si de J.B. Watson (1913) în SUA ,cuvântul comportament este asociat istoric redefinirii insuşirii behaviorismului.

În sens restrâns noţiunea de comportament se limiteaza la activitaţile direct observabile ale organismului,ceea ce exclude,cel puţin la prima vedere(privire,stǎrile de constiinţa,gândurile) sentimentele,reprezentarile si alte activitaţi interne.

În sensul mai larg,care a fost multa vreme acela al unei folosiri puţin contestate a cuvântului şi pe care o apara explicit anumiţi behaviorişti ca B.F. Skinnex,noţiunea se extinde şi la activitaţile interne şi întâlneşte pe cea de conduita propusǎ de P, Janet.

În aceasta ultimǎ perspectivǎ caracterul direct observabil nu este luat ca un criteriu important,psihologia asumându-şi,între ele,ca sarcinǎ,depaşirea condiţiilor de observare directǎ imediatǎ facând accesibile fenomene pânǎ atunci inobservabile.

Cu toate acestea,în concepţiile cognitiviste pentru care obiectul psihologiei inceteazǎ sǎ fie comportamentul în favoarea tratarii informaţiei sau a reprezentǎrii disocierea între comportament şi activitaţi interne este din nou accentuatǎ.

Comportamentul nu este în aceastǎ viziune,altceva decât o manifestare a proceselor interne,utilǎ,cel puţin tranzitoriu pentru a face cu privire la acestea inferenţe fondate.

Noţiunea de comportament,pentru cei care au ales-o ca obiect al psihologiei faciliteazǎ fǎrǎ indoialǎ articularea ei la psihologie;însǎ ea a orientat-o spre aceastǎ limitare.

Astfel psihologii au depus mult efort pentru a preciza specificitatea studierii comportamentului în raport cu cea a funcţionarii sistemului nervos fǎrǎ a eluda decât parţial dezbaterea asupra raportului creier-spirit care traverseazǎ pânǎ în zilele noastre toatǎ istoria relatiilor dintre psihologie si fiziologie.

Tocmai în cadrul acestei preocupari pentru delimitarea ariilor a fost propusa distincţia între comportamentul moral si moleculǎ,primul,global,sesizat in semnificaţia sa fundamentalǎ,fiind ca resortul psihologiei,cel de-al doilea analizat ca detaliere fragmentatǎ a acţiunii musculare,fiind rezervat fiziologiei.

Atunci când nu se referǎ la o noţiune generalǎ (comportamentul) ci la o activitate particularǎ termenul indicǎ problema definirii unitaţilor pertinente:unde începe şi unde se sfârşeste comportamentul?

Potrivit nivelului de observaţie şi de analizǎ la care el se situeazǎ,psihologul va avea de fǎcut o alegere,putând merge de la unitatea segmentarǎ a analizei mecanice a mişcarii la actul organizat în raport cu o finalitate.

La o extremǎ,comportamentul,este o unitate descriptivǎ ,minimalǎ,decupatǎ,în mod convenţional dar justificatǎ metodologic în fluxul continuu al activitǎtilor subiectului;la cealaltǎ extremǎ,el este o unitate funcţinalǎ înzestratǎ cu semnificaţie in adaptarea organismului la mediul sǎu.

La acest ultim pol se coreleazǎ noţiunile de comportament pregatitor,consumatoriu,operant.

Tulburările de comportament alimentar

Tulburările de comportament alimentar se caracterizează prin perturbări

severe de comportament alimentar. Această secţiune include două diagnostice specifice, anorexia nervoasă si bulimia nervoasă.

Anorexia nervoasă se caracterizează prin refuzul de a menţine o greutate c rporală normală minimă.

Bulimia nervoasă se caracterizează prin episoade repetate de mancat compulsiv

urmate de comportamente compensatorii inadecvate, cum ar fi vărsăturile autoprovocate, abuzul de laxative, de diuretice sau de alte medicamente, posturi sau exerciţii fizice excesive. O perturbare in perceprea conformaţiei si greutăţii corpului este elementul esenţial, atat al anorexiei nervoase, cat şi al bulimiei nervoase. De asemenea, este prevăzută o categorie, tulburarea de comportament alimentar fără altă specificaţie, pentru codificarea tulburărilor care nu satisfac

criteriile pentru o tulburare de comportament alimentar specifică.

Anorexia nervoasă

Elemente de diagnostic

Elementele esenţiale ale anorexiei nervoase sunt acelea că individul refuză să menţină un minimum de greutate corporală normală, este extrem de speriat de luatul in greutate si prezintă o deteriorare importantă in perceperea conformaţiei sau dimensiunii corpului său,In afară de aceasta, femeile postmenarhice cu această tulburare sunt amenoreice (termenul de anorexie este impropriu, deoarece pierderea apetitului este rară).

Individul işi menţine o greutate corporală care este sub nivelul minim normal

pentru etatea şi inălţimea sa.Cand anorexia nervoasă apare la un individ in cursul copilăriei sau la inceputul adolescentei, poate exista o incapacitate de a lua in greutate plusul sperat.

De regulă pierderea in greutate se realizează in primul rand prin reducerea cantităţii de alimente ingerate. Chiar dacă indivizii incep prin excluderea din dieta lor a ceea ce ei percep a fi alimente cu valoare calorică mare, ei termină foarte probabil cu o dietă extrem de restrictivă, limitată uneori numai la cateva alimente. Metodele suplimentare de pierdere in greutate includ purgaţia (adică, vărsăturile autoprovocate sau abuzul de laxative sau de diuretice) si exerciţiile intense sau excesive.

Indivizii cu această tulburare se tem foarte mult să nu ia in greutate sau să devină obezi.Această frică intensă de a nu deveni obez nu este uşurată de regulă de pierderea in greutate. De fapt, preocuparea in legătură cu plusul ponderal creste adesea chiar cand greutatea reală continuă să scadă.