Neuropsihologia Conștienței

Termenul de constienta desemneaza o stare corticala particulara caracterizata printr-o sensibilitate speciala, individuala, la stimuli interni sau externi.

Pâna in prezent nu s-a ajuns la o terminologie unanim cunoscuta, termenii de cunostinta, constienta, constiinta, vigilenta (vigilannce, alertness, wakefulness, awarness, consciousness etc.) fiind folositi ca sinonimi de multi autori, desi unii sunt lipsiti de continut sau inadecvati. Dupa “ Dictionary of Behavioral Service“ (1973) conscious sau consciousness se refera la:

Procesul de a fi în stare de a-ti da seama sau de a cunoaste

Procesul ce concretizeaza o persoana care-si da seama(este constienta)

Capacitatea de a reactiona la stimulii mediului ambiant

Ceva observabil prin introspectie

Partea superioara a structurilor topografice unde au loc procesele rationale

Arseni considera ca termenul de constienta sau bioconstienta este adecvat pentru întregul regn animal. Desi existenta la animale a unei laturi subiective a activitatii psihice nu poate fi demonstrata, ea poate fi presupusa prin extrapolarea experientei umane. Se poate admite ca stari elementare de constienta exista si la animalele superioare, în special la primatele subumane.

În ceea ce priveste omul, se recomanda folosirea termenului de constienta pentru a desemna 3starea de veghe cu substratul sau anatomo-fiziologic în trunchiul cerebral si nucleii bazali, timp în care pe primul plan stau tot necesitatile de ordin biologic3. Când este vorba însa de participarea cortexului cerebral, când apar si anumite continuturi specifice umane conditionate social si istoric, se recomanda folosirea termenului de constiinta de catre Arseni si cel de constienta de catre Voiculescu si Stoica. Conceptul de constiinta  constienta va trebui completat, în mod complimentar cu cel de “inconstient” care cuprinde toate continuturile posibile ale constiintei care, la un moment dat, nu au un caracter constient pentru individ. Acesta reprezinta de fapt regiunea inconstientului sau „psihologia profunda”, abisala a persoanei umane.

Ca forma superioara de reflectare a lumii obiective, specifica omului, constienta cuprinde: constienta eu-lui (propiului corp, prezentului si trecutului personal, constienta unor stari afective si emotionale, constienta unei propii constiente) si constienta mediului ambiant(natural, social etc).

Desi subiectiva în forma, constienta are un continut obiectiv, fiind produsul complicatelor procese cerebrale, influentate de factorii de mediu, reflectarea lumii obiective neexistând in afara subiectului care cunoaste cu ajutorul creierului.

Dar starea de constienta nu este exclusiv atributul creierului unei persoane, ci datorita faptului ca între oameni au loc fenomene de inter-relatii, constienta este în legatura si apoi proiectata si deci integrata în mediul social. Constienta eului integrat în mediul social este cea mai înalta treapta pe care o atinge constienta la om si constituie un aspect al constiintei sociale.

Se poate considera ca structura constientei se manifesta prin trei niveluri:

1. constienta elementara, care asigura nivelul de veghe, de vigilenta de prezenta temporo-spatiala (al carei substrat neurofiziologic este prezent atât la om, cât si la animale, inclusiv la cele decorticate);

2. constienta operational-logica, în care procesele intelectuale, perceptuale si de gândire au coerenta si reflecta realitatea în mod real;

3. constienta axiologica, de optiune pentru anumite valori în functie de criteriile sociale curente(ultimele niveluri cu substrat neurofiziologic aproape necunoscut);

Structurile nervoase implicate în determinarea constientei

În lumina rezultatelor clinico-anatomice si a cercetarilor neurofiziologice experimentale s-a dovedit ca la mentinerea starii de constienta participa, cu roluri fundamentale, si anumite structuri subcorticale.

Au existat opinii potrivit carora procesele „constiente care au o complexitate si o specificitate de organizare ar fi incompatibile cu functiile difuze ale unor formatiuni cum ar fi substanta reticulata” sau ca ar fi „imposibil de localizat constienta intr-o anumita parte a creierului”. Actualmente însa se admite ca starea de constienta, desi generata de integritatea dinamica globala a întregului creier, nu exclude totusi aportul substantial al unor parti componente ale acestui întreg.