Neuropsihologia stărilor afective

Neuropsihologia starilor afective

Omul este o fiinta cognitiva, ganditoare, rationala, constienta. Dar este in egala masura si o fiinta afectiva, sentimentala, care, in toate imprejurarile vietii reflecta relatiile dintre el si mediu sub forma de trairi si atitudini.

Fie ca procesele afective se constituie intr-o categorie aparte de procese psihice, fie ca sunt incluse in categoria proceselor reglatorii alaturi de vointa, motivatie si atentie, ele au aceeasi importanta precum procesele cognitive ori cele volitionale ; sunt, totodata, in legatura cu acestea si apartin psihicului uman. Procesele afective sunt considerate procese reglatorii datorita faptului ca ele alcatuiesc fondul si latura energetica a vietii psihice, determinand sau influentand puternic atitudinile omului si comportamentul sau. Afectivitatea indeplineste, asadar, un rol important in declansarea si sustinerea energetica a activitatii adaptative deoarece ea consta in ansamblul proceselor psihice care reflecta, sub forma de trairi specifice, raportul dintre persoana umana ca subiect si realitatea inconjuratoare ca obiect, deci raportul de concordanta sau discordanta dintre dinamica evenimentelor interne (stari de necesitate, motive) si dinamica evenimentelor externe (stimuli, situatii obiective).

Fiziologic, starile afective se exteriorizeaza deoarece sistemul nervos somatic se afla in legatura cu cel vegetativ, existand o interactiune sincronica, trairea subiectiva avand la baza mecanisme neurosomatice. Interesant este ca exista o activitate emotionala nespecifica, la subiectul adult, ce raspunde unor stimuli din afara nedefiniti, dar pregateste activitatea perceptiv-cognitiva specifica. Stimulii sunt treptat diferentiati si identificati, iar reactia emotionala primara, nespecifica, va fi inlocuita cu trairea emotionala specifica, potrivit stimulului. Reactia primara ramane sa apartina reflexului neconditionat de orientare, iar trairea specifica se asociaza actului cognitiv veritabil.

Exista insa diferente individuale intre subiecti privind modul de reactie emotionala la aceleasi cauze, fapt care arata ca afectivitatea depinde si de motivatie, de semnificatia pe care o au pentru fiecare om faptele, evenimentele din realitatea obiectiva si din propriul organism. Este posibil ca, uneori, procesele afective sa apara si sa se dezvolte pornind de la amintiri sau de la imaginatie. Desfasurarile emotionale apar, oricum, la impactul dintre cerintele subiectului si ceea ce ofera viata, realitatea in legatura cu acestea. De aici, polarizarea : satisfactie, placere, entuziasm, euforie daca cerintele, motivele sunt satisfacute – sau nemultumire, dezaprobare, necaz, mahnire in cazul nesatisfacerii cerintelor. Asa stau lucrurile privite in general, schematic. In realitate, starile emotionale sunt complexe, adesea concordanta dintre cerinte si datele realitatii este partiala, nu raspunde integral-pozitiv motivelor, dar orice asemenea confruntare se inscrie in experienta de viata a subiectului si contribuie la cunoastere.

Totodata, in dinamica lor, emotiile sustin activitatea omului, dar o si pregatesc, o anticipeaza. Autoreglajul emotional trebuie sa fie adecvat vietii, activitatii ; de la resemnare la optimism si perseverenta trebuie sa fie calea de urmat pentru a se implini adaptarea, realizarea deplina. Altfel, se ajunge la inadaptare, la stari emotionale negative si chiar la depresie.

Sfera vietii afective, prin natura sa, pentru ca marcheaza formele si variatiile dispozitiei sufletesti, a constituit multa vreme un subiect de mare interes speculativ pentru specialisti.

Multa vreme, in istoria culturala a umanitatii, starile de afect au fost identificate mai intai cu nebunia, apoi cu pasiunea si au constituit o tema predilecta pentru religie, filosofie, morala, arta si cultura. In perioada moderna, pasiunile in sens moral si ca forma de manifestare a bolii psihice devin obiect de studiu pentru psihiatrie.

Primul pas catre terapia pasiunilor s-a facut odata cu psihoterapia, prin instituirea unor forme de terapie morala. La inceputul sec. XX, Freud a continuat medicalizarea pasiunilor prin incadrarea lor in pulsiuni ale inconstientului si prin crearea psihanalizei. El a realizat o separatie intre pulsiuni, care au fost alaturate instinctelor, si formele usoare ale pasiunilor, care au trecut in sfera emotional-afectiva a personalitatii. Desi apartin sferei psihologiei, starile afective au interesat si neuropsihofiziologia si din acest punct de vedere se analizeaza doua aspecte : motivatia si emotiile.

Motivatia sau impulsul este un proces nervos care impinge organismul catre o anumita actiune sau scop, prin obtinerea acestuia diminuand impulsul. Actiunile rezultate pot fi pozitive, negative sau de evitare. Esenta motivatiei este reprezentata de caracterul placut al experientei.

Emotia este un mod de a simti, dar si un mod de a actiona. Ea reprezinta tendinta organismului catre un obiect sau tendinta de indepartare de acel obiect, tendinte insotite de modificari importante ale organismului. Din punct de vedere neuropsihologic, emotia are 4 aspecte :