Noi Directii ale Psihodiagnosticului si Evaluarii Clinice

Imagine preview
(6/10 din 4 voturi)

Acest referat descrie Noi Directii ale Psihodiagnosticului si Evaluarii Clinice.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 15 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Psihologie

Extras din document

Psigodiagnosticul denotă o activitate de cunoaştere şi se referă în mod specific la cunoaşterea factorilor psihologici ai subiectului uman, cu relevanţă pentru sănătate şi boală.

Evaluarea clinică reprezintă procesul prin intermediul căruia psihologul clinician obţine informaţii relevante despre starea psihică a pacientului în urma efectuării unui examen clinico-psihologic.

Examenul clinico-psihologic urmăreşte obţinerea de informaţii şi înţelegerea funcţionării psihologice a unui subiect prin focalizarea asupra trăirilor acestuia

În funcţie de orientarea teoretică, în psihologia clinică se disting mai multe modele de psihodiagnostic şi evaluare clinică. De exemplu, evaluarea clinică funcţională care implică identificrea factorilor cognitiv-comportamentali, psihologici care să explice tabloul clinic şi problemele de viaţă ale pacientului.

Modelul de psihodiagnostic şi evaluare clinică care este considerat prototip în psihologia clinică este cel nosologic care urmăreşte încadrarea tabloului clinic al pacientului într-o anumită categorie de tulburare psihică. Acesta se realizează prin interviu clinic şi testare psihologică.

Psihodiagnosticul şi evaluarea clinică nosologică se desfăşoară secvenţial, în 3 etape şi anume:

- faza 1: clinicianul urmăreşte facilitarea comunicării cu pacientul, printr-o discuţie axată pe situaţii care-i conferă acestuia din urmă o stare de siguranţă şi încredere. Se înregistrează numele, prenumele, vârsta, naţionalitatea, domiciliul şi motivul trimiterii, furnizate de către pacient sau, în cazul unor tulburări grave de către aparţinători. În continuare, interviul trebuie să vizeze aspecte ţinând cont de cele 5 axe din DSM:

- axa 1 - tulburările clinice – debutul: „De când au început problemele?”

- axa 2 – tulburările de personalitate – evoluţia acestora: „Când ai observat aceste modificări?” pacientul este ajutat cu amorse în cazul în care întâmpină dificultăţi în a-şi reaminti.

- axa 3 – condiţiile medicale – internări anterioare sau prezenţa altor boli somatice sau psihice.

- axa 4 – stresorii psihosociali – situaţii stresante, informaţii despre familie.

- axa 5 – indicele global de funcţionare – starea generală a pacientului.

Această fază se încheie atunci când psihologul clinician

- a identificat factori ipotetici declanşatori, determinanţi, favorizanţi, predispozanţi, de menţinere a simptomatologiei

- a pus un diagnostic nosologic ipotetic.

- faza a II-a : implică o investigare detaliată a comportamentului şi funcţiilor psihice, realizată prin interviu şi dublată de o investigare obiectivă prin teste psihologice. La finalul acestei faze, diagnosticul nosologic prezumtiv se clarifică. În funcţie de componenta psihică investigată, avem întrebări şi teste psihometrice corespunzătoare, de exemplu:

În analizarea comportamentului urmărim: mimica, gestica, postura, aspectul general.

În analizarea orientării, îl întrebăm: ce zi este azi, ce luna, an şi dacă ştie unde se află.

În analizarea factorului perceptiv, întrebăm pacientul dacă i s-a întâmplat să vadă lucruri care nu există iar ca test psihometric corespunzător, avem Bender.

În analizarea memoriei, îi cerem să memoreze o listă de cuvinte sau cifre şi apoi îi cerem să o reactualizeze; ca test avem Rey.

Pentru testarea atenţiei avem probele Praga şi Toulouse-Pieron.

Gândirea şi inteligenţa sunt investigate prin: Matrici progresive standard, Scale de cogniţii dezadaptative şi iraţionale.

Prezenţa obsesiilor este verificată prin întrebări de tipul: „Există gânduri care vă vin în minte chiar dacă nu doriţi acest lucru?”

Prezenţa compulsiilor este verificată prin întrebări precum: „Simţiţi uneori că trebuie neaparat să faceţi anumite lucruri?”

Pentru a vedea care este dispoziţia pacientului, îl întrebăm cum se simte în general, în ce stare de spirit se află iar ca teste, avem STAI, Chestionarul de anxietate Beck.

Pentru a vedea dacă este vorba despre o depersonalizare, îl întrebăm pe pacient dacă simte unele lucruri ca fiind ireale sau dacă i s-a întâmplat să simtă că nu mai este el însuşi.

În scopul verificării conştiinţei bolii, îl întrebăm dacă se consideră o persoană sănătoasă, dacă are probleme şi dacă el consideră că necesită sau nu tratament.

Personalitatea poate fi investigată cu ajutorul MMPI-ului.

- faza a III-a: vizează surprinderea structurii şi dinamicii individuale a pacientului, a modului în care categoria nosologică se particularizează. Se evaluează: starea prezentă, problematica comportamentelor simptomatice, situaţia somatică detaliată, dinamica şi structura personalităţii, comportamentul interpersonal, principiile morale şi atitudinile sociale, funcţiile şi identitatea eu-lui, mecanismele defensive şi de coping, controlul şi autocontrolul comportamentului şi emoţiilor. La finalul diagnosticării avem o categorie nosologică de diagnostic şi particularizarea acesteia, adică dinamica individuală a pacientului şi modul în care categoria nosologică se exprimă în problemele concrete de viaţă pentru fiecare pacient.

Fisiere in arhiva (1):

  • Noi Directii ale Psihodiagnosticului si Evaluarii Clinice.doc