Patologii complexe neuropsihice - autismul, sindromul Asperger - teorii tradiționale și moderne privind diagnosticul și terapia

INTRODUCERE

"Să fii autist nu înseamnă să fii neuman. Însă înseamnă să fii un străin. Înseamnă că ceea ce este normal pentru mine, nu este normal pentru alţi oameni. Sub anumite aspecte, eu sunt foarte prost echipat pentru a putea supravieţui în această lume, precum un extraterestru eşuat fără un manual de orientare Acordaţi-mi demnitatea de a mă cunoaşte în termenii mei - recunoaşteţi faptul că suntem în mod egal străini unii faţă de ceilalţi, că felul meu de a fi nu este doar o versiune defectă a felului vostru de a fi. Suspendaţi pentru o clipă propriile voastre prezumţii. Definiţi-vă propriii termeni. Lucraţi cu mine pentru a construi punţi între noi."

Jim Sinclair

persoană cu autism

CAPITOLUL I

TULBURAREA AUTISTĂ

Tulburarea Autistă alături de Tulburarea Asperger, Tulburarea dezintegrativă a copilăriei, Tulburarea Rett, Tulburarea globală (pervazivă) de dezvoltare – inclusiv autismul atipic fac parte din Tulburările pervazive de dezvoltare, stabilite de Asociaţia de Psihiatrie Americană în DSM IV – Manualul de Diagnostic Statistic al Tulburărilor Mentale, 1994 (editia a IV-a).

1.1. Teorii tradiţionale privind diagnosticul şi terapia

Înainte ca autismul să fie abordat şi cercetat ştiinţific de către psihiatri sau psihologi, diverşi autori de beletristică prezintă cazuri ale unor copii care manifestau caracteristici comportamentale specific tulburărilor de spectru autist. În lucrarea Autismul infantil , Cristina Mureşan vorbeşte despre un mit al “ copilului sălbatic “ apărut în beletristică şi potrivit căruia existau copii care erau percepuţi ca fiind total diferiţi de ceea ce era considerat “ normal “ şi faţă de care se manifesta o tendinţă de distanţare, de excludere din viaţa socială.

Istoria ştiinţifică a autismului se poate considera că începe cu relatarea unui caz celebru de către doctoral Itard, în 1799. Este vorba despre Victor, “ sălbaticul din Aveyron “, care avea o seamă de trăsături caracteristice comune cu mulţi copii care prezintă diverse afecţiuni psihice. Astfel, de două sute de ani, istoria reeducării acestui copil şi metodele pedagogice imaginate de doctorul Itard planează încă asupra tehnicilor utilizate pentru readaptarea copiilor deficienţi. S-a remarcat faptul că "săl¬baticul" Victor avea o seamă de trăsături caracteristice comune cu mulţi copii care prezintă diverse afecţiuni psihice.

Atfel, istoria ştiinţifică a autismului începe cu un secol şi jumătate înainte de Kanner, mai exact în primele zile ale secolului al XIX-lea când acel copil sălbatic, capturat de vânători într-o pădure din Franţa, este adus la Paris. Descriindu-l pe Victor, doctorul Itard surprinde elemente extrem de interesante. Astfel, ochii lui Victor par a se fixa doar pe obiectele strict legate de propria subzistenţă, privirea lui "hoinăreşte" vag, fără a arăta o intenţie directă, oprindu-se pentru o clipă, asupra vreunui obiect care îi produce uimire. Trăsăturile feţei sale sunt animate uneori de hohote de râs, care apar la diverse intervale, fără a avea vreo cauză evidentă. Afec¬ţiunea lui se îndreaptă doar spre o serie de obiecte sau alimente care îi creează satisfacţii, iar îndepărtarea acestora îi provoacă adevărate crize de furie.

Itard notează faptul că Victor nu ar da dovadă de sensibilitate nici la rece, dar nici la o căldură puternică. De asemenea, urechea sa pare foarte selectivă şi de o sensibilitate specială: de exemplu, zgomotul unei nuci sparte sau unul legat de alt element comestibil pe gustul său îl face să se întoarcă, în timp ce un zgomot puternic, o explozie nu are nici un efect asupra sa. Itard remarcă, de asemenea, faptul că simţul apropierii este mult mai viu decât cel al distanţei.