Pedagogia între modernism și postmodernism

”Pedagogia între modernism și postmodernism” este un tratat de referință în literatura pedagogică adresat cercetătorilor științifici, cadrelor didactice, studenților facultăților cu profil psihopedagogic precum și altor persoane interesate de eficientizarea procesului educațional. Materialul este structurat și organizat în șapte capitole urmate de bibliografie.

Prezentăm în continuare conținutul sintetic al acestora:

Capitolul 1 al lucrării prezintă Pedagogia - știință a educației. Pedagogia este o știință multiaspectuală, obiectul de studiu este foarte complex, fiind astfel dificil ca o știință să cuprindă toate conexiunile și interconexiunile caracteristice pedagogiei. În viuziunea autorilor prezentului tratat fenomenul educației constituie obiectul științei pedagogice.

Pedagogia îndeplinește mai multe funcții:

- Analitică - abordare teoretică, interpretarea contradicțiilor, descrierea esenței, legităților și legăturilor cauză-efect ale procesului educațional; analiză, generalizare, interpretare și aprecierea experiențelor de predare-învățare-evaluare.

- Proiectiv-tehnologică - elaborarea noilor tehnologii, proiectarea produselor curiculare, proiectarea didactică, implimentarea rezultatelor cercetării în practica educațională, asigurarea metodologică a procesului educațional.

- Pronostică - asigurarea teleologică a proiectării/dezvoltării sistemului de învățământ, asigurarea calității, prognosticarea sistemului de învățământ.

În baza obiectului pedagogiei și funcției acestuia poate fi stabilit statutul epistemologic în raport cu trei factori:

1) Consistența internă a teoriei;

2) Testarea teoriei;

3) Productivitatea teoriei.

Obiectul pedagogiei și statutul său epstemic este definit în variate definiții. Dicționarele de specialitate defines pedagogia ca știință despre educație sau ca știință despre educație și instruire private ca un process educațional integralizat.

Conform definițiilor din literatura de specialitate, putem desprinde că pedagogia reprezintă știința care cuprinde un ansamblu de demersuri teoretice cu privire la procesele de educație. Multitudinea definițiilor prezentate în literatura de specialitate nu asigură înțelegerea deplină a esenței pedagogiei, astfel pentru a înțelege limbajul științei este nevoie de a cunoaște categoriile acestuia, care totodată constituie și caracteristicile întregului sistem de științe ale educației. Acestea sunt:

Dezvoltare - procesul schimbărilor calitative și cantitative în organism, psihic, sfera emoțională, intelectuală, spirituală, determinată de influența factorilor externi, interni și necondiționați.

Formare - procesul devenirii personalității omului în urma influenței obiective a eredității, mediului, educației și activismului propriu (auto-educație).

Socializare - proces de integrare a unui individ într-o societate; asimilarea de către persoană a valorilor, nevoilor, orientărilor, modelelor de comportament, caracteristicilor societății, comunității, ale unui grup social concret prin reproducerea relațiilor și a experienței sociale.

Educație: totalitatea influențelor de formare/dezvoltare a tuturor instituțiilor sociale, care asigură transmiterea experienței social-valorice, a valorilor și nonvalorilor morale de la o generație la alta; procesul orientat teleologic asupra formării personalității în condițiile unui sistem de educație special organizat și care asigură inter-acțiune între educator și educat; activitate educațională organizată în scopul formării unor calități, atitudini, comportamente anume ale omului; activitate psihosocială bazată pe valorificarea cerințelor psihologice interne, în funcție de cerințele sociale externe.

Învățământ: ca sistem, proces și rezultat.

Instruire - procesul organizat de predare-învățare-evaluare ca un construct unitar.

Procesul educațional - interacțiunea special organizată și desfășurată în timp între educator și educabil în cadrul unui sistem educațional și orientată la atingerea unor obiective prestabilite.

Procesul de învățământ - reprezintă principalul subsistem al sistemului de învățământ specializat în proiectarea și realizarea obiectivelor pedagogice generale eficiente și coerente operaționalizabile la nivelul activităților didactice/educaționale desfășurate, de regulă, în mediul școlar.

Există și alte categorii care țin de structura științei pedagogige, de activitatea educațională dar și a noțiunii operaționale.

Din punct de vedere a abordării postmoderne statutul epistemologic ține de două procese interconexe: deconstrucția și reconstrucția științelor educației și, care, la nivelul cunoașterii pedagogice ce implică un ansamblu de caracteristici:

1) Autoreflexivitatea pedagogică, implică reîntoarcerea la fundamentele epistemice ale domeniului, autoperfecționarea discursului teoretic, consolidarea statutului științific.

2) Decentrarea demersului pedagogic, are în vedere ieșirea educatorului din stilul unei culture dominante și implică identificarea resurselor interculturalității existente și promovarea lor.

3) Deconstrucția/reconstrucția teoriei pedagogice, implică refacerea unor texte pedagogice fundamentale prin relecturarea lor din perspectivă postmodernă.

4) Non-universalitatea praxiologiei pedagogice, presupune contestarea oricărui tip de totalitarism didactic extern (determinat de societate) sau intern (provocat de profesor), prin proiectarea unui curriculum global, dar deschis, critic, creativ, în contextul unui sistem de învățământ deschis și al unui proces de învățământ deschis.

5) Deschiderea pedagogică permanentă în funcție de context, presupune re(organizarea) unui sistem de învățământ deschis spre organizațiile specializate în educație/instruire nonformală, spre orice organizație social (economică, sportivă, culturală, religioasă, artistică etc.) - prin relații contractuale, spre familie și comunitate locală - prin relații consensuale. Implică un proces de învățământ deschis, prin reconstrucția continuă a corelației profesor-elev, realizabilă în termeni de negociere și de transpunere didactică.

Analizând varietatea clasificării științelor educației identificăm că există o multitudine de criteria și abordări, unele cu un grad maxim de generalizare, altele operaționale și complementare.

În sistemul științelor despre om, pedagogia se află în legătură strânsă cu filosofia, psihologie, biologia, la fel corelează și cu sociologia, filologia, științele economice, informatica și altele. Corelarea pedagogiei cu alte științe se realizează în dependență de obiectul și tipul legităților.