Personalitatea Deliranta

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Personalitatea Deliranta.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 9 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Psihologie

Extras din document

Delirul se prezinta ca o tulburare intelectuala, ca o forma particulara de dezordine a gandirii. In spatele acestei dezordini exista aproape intotdeauna o alterare profunda a psihismului si a personalitatii, o veritabila stare morbida generala care este starea deliranta. Ea poate fi acuta sau cronica, trecatoare sau durabila. Din punct de vedere psihopatologic, delirul prezinta doua aspecte: ideile si temele delirante, starile delirante. Definirea delirului ca fenomen psihic morbid este destul de dificil de realizat. Conform Marelui Dictionar al Psihologiei Larousse, delirul este definit ca fiind o psihoza legata de o organizare psihopatologica a personalitatii si de raportul ei cu realitatea, in general durabila, care se manifesta prin tulburari ale perceptiei si producerea de idei delirante. Y. Pelicier defineste delirul in felul urmator: delirul este un fel de ipoteza care a luat o intorsatura gresita, asumandu-si in mod illegal statutul de gandire. Delirul mai este definit ca o convingere intr-o idee falsa, idee care, se refera la sine, la

particularitatile, valoarea, pozitionarea propriei persoane in raport cu altii, cu lumea. Pentru a fi vorba de o convingere patologica de tip delirant, aceasta nu trebuie sa fie doar

neadevarata, ci sa capteze intreaga activitate psihicã si sa reduca astfel disponibilitatea

individului pentru lumea din jur.

Jaspers atribuia ideilor delirante urmatoarele trei caracteristici:

- convingerea extraordinara cu care ele sunt sustinute pe fondul unei certitudini subiective remarcabile;

-impermeabilitatea la experienta si la argumentele logice;

- incredibilitatea continutului.

In cazul instalarii unui delir, caracteristice sunt tulburarile de continut ale gandirii si mai putin perturbarile de aspect formal ale judecatii, respectiv cele de derulare a acesteia (sintaxa frazei). Tocmai in acest aspect rezida marele pericol pentru pacient si pentru anturajul acestuia, care nu poate sesiza de la inceput caracterul aberant, patologic. Ceea ce va frapa in cele din urma va fi bizareria afirmatiilor, modul distorsionat de a interpreta realitatea, desi acest fapt nu exclude uneori coerenta discursului sau (mai ales in cazul paranoiei). Conotatia ideii delirante este in functie de specificul pacientului care dezvolta delirul respectiv . Ideile delirante sunt idei in dezacord evident cu realitatea, dar in a caror realitate persoana crede, fiind impenetrabila la argumente logice si suportand modificari la nivelul conceptiei sale despre lume, al comportamentului si trairilor sale.

In plus, Kolb atrage atentia ca, pentru a fi considerata ca deliranta o convingere trebuie sa para drept improbabila si aproape imposibila unei persoane cu educatie si o experienta asemanatoare cu cea a persoanei in cauza. Pacientul delirant este incapabil deci de a sesiza in mod constient esenta patologica sau absurda a temei sale delirante si implicit, caracterul aberant al comportamentului sau social. In cazul delirului, continutul gandirii devine „straniu, bizar, ilogic, irational pentru anturaj, dar real pentru pacient, atestand pierderea spiritului critic al acestuia, a capacitatii sale de a judeca, de a rationa corect si de a conferi realitãtii subiective si obiective sensuri, intelesuri normale in raport cu lumea" (Mihai Selaru „Idei delirante si deliruri").

Ideile delirante au si un aspect afectiv, delirurile fiind sustinute de un suport afectiv si volitiv cu o mare energie care le confera forta, intensitatea si durabilitatea, vorbindu-se despre o grupare ideo-afectiva, ideile fiind insotite de o mare incarcatura emotionala. Ideile delirante nu apar izolate, ele avand tendinta de a se articula si sistematiza, restructurand gandirea intr-un mod particular, realizand diferite tipuri de deliruri, mai mult sau mai putin sistematizate, mai mult sau mai putin bizare. Delirul modifica afectivitatea si perceptia individului, angajand intregul psihism al acestuia.

Debutul delirului este de cele mai multe ori insidios, progresiv, putand dura saptamani, luni sau chiar ani. In faza predeliranta, bolnavul are tendinta de a se izola, poate deveni suspicios, iritabil, preocupat excesiv de semnificatia unor evenimente, gesturi, simboluri, schimbandu-si treptat felul obisnuit de a trai pana atunci. Este receptiv la orice ar putea sa-i serveasca drept argument pentru sustinerea falselor sale credinte. Treptat, ajunge sa fie inabordabil in fata unor explicatii logice. In debutul brusc, bolnavul are revelatia, „intuitia" principalei sale idei delirante in jurul careia construieste apoi delirul.

Tiberiu Rudicã retine doua categorii mai importante, care le substituie pe celelalte.

Idei delirante expansive (macromanice) dezvoltate pe fondul unei incarcaturi afective pozitive si care cuprind ideile de grandoare sau de megalomanie. In intelesul curent ele exprima trufia, orgoliul unei persoane. Ideile de grandoare devin patologice atunci cand, prin amploarea si intensitatea lor afecteaza discernamantul asupra propriei persoane si asupra relatiilor interpersonale. In cazul delirului megalomanic avem bine constituita obsesia maririi, a gloriei si a grandorii proprii, pacientul in cauza avand o parere atat de buna despre sine incat simte nevoia sa-i convinga si pe ceilalti de calitãtile saledeosebite.

Ca forme particulare ale delirului megalomanic, Tiberiu Rudica mentioneaza delirul de inventie si de reformã, delirul mistic (religios), delirul de filiatie (genealogic) si delirul erotoman. Idei delirante de inventie, de reforma, mistice sunt idei legate de capacitatea subiectului, de omnipotenta lui creatoare in domeniul stiintific, socio-politic sau religios. Ideile delirante de inventie sunt legate de planuri sau experimente pentru o tehnologie de exceptie, care poate sa nu aiba adesea nici un fel de legatura cu nivelul de pregatire si preocuparile profesionale ale subiectului.Ideile de reforma se refera la modificarea unor sisteme filosofice, schimbari administrative, socio-politice sau economice.Ideile mistice difera de mistica propriu-zisa (convingere asupra posibilitatii comunicarii directe a omului cu fortele supranaturale cu care cauta o comuniune) deoarece subiectul se considera el insusi purtatorul unei misiuni spirituale, a unor mesaje transcedentale, singurul capabil de realizari mesianice.Apar in paranoia, schizofrenia paranoida, parafrenie si pasager in starile maniacale.

Ideile de filiatie (genealogice) constau in convingerea pacientului ca nu apartine familiei sale, ci ar descinde dintr-o familie mult superioara sau chiar ar avea o descendenta divinã. Corolarul acestor idei este necunoasterea parintilor naturali, ura fata de ei pentru „substitutia" la care il supun „frustrandu-l de drepturile lui legitime". Se întalnesc in paranoia si schizofrenii paranoide.

Fisiere in arhiva (1):

  • Personalitatea Deliranta.doc