Platon - Mitul peșterii

Creatia lui Platon este suma aproape a tuturor intrebarilor pe care le poate nascoci o minte torturata de nevoia de adevar, de a sti ce se afla pretutindeni sub forma conditiei, cauzei, factorului generator si explicatiei.

In acelasi timp, opera sa este si suma raspunsurilor posibile care se pot da intrebarilor. Deci : nu un singur raspuns, nu o singura solutie, ci raspunsuri si solutii, un univers al lor.

Platon, care a trait intre anii 427 - 347, descende pe linie paterna din regale Codros si pe linie maternal din Solon, familii ilustre care eu excelat in domeniul vietii politice, poeziei, legislatiei. Intr-un anume fel, Platon le va continua preocuparile, completandu-le cu filozofia.

Lui Platon i-au fost atribuite 34 de dialoguri, 1 discurs (Apararea lui Socrate) si cateva scrisori. Cea mai convenabila clasificare a dialogurilor este: dialoguri de tinerete, de maturitate si de batranete.

Dialogurile spun ca pentru a ajunge in lumea Binelui, a puritatii si a perfectiunii absolute este necesar sa pleci la drum cu toate drumurile incercate de om, sa nu le refuzi fara a le sti, sa nu le condamni daca nu le cunosti, sa nu le acoperi cu ura chiar daca unele nu-ti convin ori le consideri ireale.

Opera lui Platon, luata in totalitatea ei, in ansamblul tuturor etapelor sale, poate fi definita si ca una in care fiinta umana este o prezenta absoluta. Pentru Platon, ca si pentru Aristotel, lumea reala, Natura, reprezinta mai mult decat un ansamblu de fapte observabile: cunoasterea Naturii reprezinta o inaltare in lumea ideilor, ceea ce ne faciliteaza intelegerea Mitului pesterii, povestit de acesta in Republica sau Cartea a-VII-a.

Tema responsabilitatii omului este centrala in opera filozofului. Asadar, daca in viata aceasta si, dupa Platon, si in cea de dincolo, omul are parte de suferinta, durere, rau, sau invers, ceea ce I se intampla omului este rezultanta alegerii de el savarsita si a modului in care a savarsit alegerea.

Care este insa conditia reala a omului? Cum si ce poate el savarsi pentru a fi expresia celei mai inalte responsabilitati? Care este aceasta “cea mai inalta responsabilitate”?

Un raspuns la aceste intrebari a fost dat de Platon prin recursul la un mit, numit Mitul pesterii.

Un prim moment sau o prima etapa a mitului este prezentarea situatiei: “iata mai multi oameni aflati intr-o incapere subpamanteana, ca intr-o pestera, al carui drum de intrare da spre lumina, drum lung fata de lungimea intregului pesterii. In aceasta incapere ei se gasesc inca din copilarie, cu picioarele si grumazurile legate, astfel incat trebuie sa stea locului si sa priveasca doar inainte, fara sa poata sa-si roteasca capetele din pricina legaturilor. Lumina le vine de sus si de departe, de la un foc aprins inapoia lor, iar intre foc si oamenii legati este un drum asezat mai sus, de-a lungul caruia, iata, e zidit un perete, asa cum este paravanul scamatorilor pus dinaintea celor ce privesc, deasupra caruia isi arata ei scamatoriile“.

Datele generale ale interpretarii lui Platon apasa asupra corespondentei pesterii cu lumea sensibila, vizibila si a lumii din afara pesterii cu lumea inteligibila. Urcusul celui eliberat si contemplarea lumii din afara pesterii este urcusul sufletului catre lumea inteligibila.

Inca o precizare importanta referitoare la Soare: mai multe texte ale Republicii repeta ca Platon admite ca Soarele este totuna cu Binele, este zeul din cer, stapan al luminii. Cum Soarele ofera lucrurilor vizibile posibilitatea de a fi vazute, precum si lumina, tot astfel Binele ofera obiectelor atat capacitatea de a fi cunoscute, cat si fiinta lor. Asadar, in mit, Soarele este echivalentul Binelui, este un alt nume pentru Bine.