Prevenția Disfuncțiilor Cauzate de Comportamentul Alimentar Dezadaptativ

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Psihologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 2051
Mărime: 13.53KB (arhivat)
Publicat de: Ovidiu Butnaru
Puncte necesare: 5
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Adriana Baban

Extras din referat

Motivaţia proiectului :

Comportamentul alimentar, este un comportament pe care îl învăţăm, de aceea este imperios necesar să achiziţionăm cunoştinţe acurate în acest domeniu, deoarece, acestea vor avea o pondere importantă în modul nostru de a ne alimenta. Acest comportament alimentar este dobândit din familie, anturaj, este influenţat de obiceiuri, religie, context socio-economic, fiind în într-o anumită măsură, determinat şi de personalitate.

Este bine ştiut că vârsta 12-18 ani este o vârstă la care suntem preocupaţi de o sumedenie de lucruri noi, suntem supuşi agresiunilor de natură multiplă, nu numai din exterior, ci şi din interiorul propriului organism, iar modul în care ne alimentăm este o preocupare futilă, de cele mai multe ori neglijată în favoarea altor activităţi, sau, dimpotrivă, pe cât de excesivă, pe atât de incorect efectuată, cu rezultate nocive pentru organism.

Astfel alimentaţia este o necesitate fundamentală a organismelor, având funcţia de a menţine organismul la parametri optimi de funcţionare, prin aportul de substanţe nutritive care să asigure arderile, şi înlocuirea resurselor consumate. Modul în care se operează alimentarea unui organism, se răsfrânge în mod direct sau indirect asupra comportamentelor acestuia.

Consider că informarea elevilor de această vârstă, în cadrul cursurilor, poate duce la achiziţionarea unor cunoştinţe referitoare la alimentaţie, cunoştinţe care, deşi la îndemâna oricui , sunt neglijate şi nu li se acordă interesul pe care îl merită, decât atunci când problemele s-au instalat deja. Numărul afecţiunilor generate de un comportament alimentar neadecvat, este în creştere în România, ajungând la cote deloc neobservabile.

Obiectivul general:

Oferirea de informaţii corecte, utile, si uşor de asimilat, referitoare la dezvoltarea unui comportament alimentar sănătos.

Obiective specifice:

-Achiziţia de către grupul ţintă a informaţiilor necesare formării unui comportament alimentar adecvat din punct de vedere ecologic;

-Informarea privind consecintele negative şi pozitive ale unui comportament sănătos;

-Formarea de cogniţii şi atitudini pozitive în favoarea menţinerii acestui comportament;

-Prezentarea informaţiilor referitoare la proprietăţilor substanţelor nutritive într-o formă atractivă şi uşor de asimilat;

-Discutarea şi analizarea rolului influenţei grupului, a familiei, a mass-mediei în formarea şi menţinerea unor atitudini asupra unui comportament sănătos;

-Dezvoltarea unor comportamente alternative;

Evaluarea iniţială:

Evaluarea programului se face printr-un chestionar care are ca şi finalitate realizarea nivelului real al cunoştiinţelor elevilor privind noţiunea de comportament sănătos, efectele şi consecinţele pe termen lung şi scurt ale unui comportament sănătos, consecinţele negative şi pozitive, atitudinile faţă de un comportament alimanetar sănătos, aceptarea şi rata de schimbare a comportamentului nesănătos.

Chestionarul va fi completat individual de către elevi, dar anonim, astfel putem evita eventualele răspunsuri neadevărate.Chestionarul va fi anexat proiectului(anexa 1) şi va fi aplicat elevilor în ambele etape de evaluare ale proiectului (evaluarea iniţială şi cea finală);

Este importantă această etapă de evaluare primară astfel incat vom putea afla care este nivelul de cunoştiinţe, atitudini, comportamente pe care îl deţine grupul căruia ne adresăm şi în acest fel vom ştii în ce manieră vom desfăşura programul, termenii şi cunoştiinţele cu care vom putea lucra pentru a fi înţeleşi de majoritatea.

Preview document

Prevenția Disfuncțiilor Cauzate de Comportamentul Alimentar Dezadaptativ - Pagina 1
Prevenția Disfuncțiilor Cauzate de Comportamentul Alimentar Dezadaptativ - Pagina 2
Prevenția Disfuncțiilor Cauzate de Comportamentul Alimentar Dezadaptativ - Pagina 3
Prevenția Disfuncțiilor Cauzate de Comportamentul Alimentar Dezadaptativ - Pagina 4
Prevenția Disfuncțiilor Cauzate de Comportamentul Alimentar Dezadaptativ - Pagina 5
Prevenția Disfuncțiilor Cauzate de Comportamentul Alimentar Dezadaptativ - Pagina 6
Prevenția Disfuncțiilor Cauzate de Comportamentul Alimentar Dezadaptativ - Pagina 7
Prevenția Disfuncțiilor Cauzate de Comportamentul Alimentar Dezadaptativ - Pagina 8
Prevenția Disfuncțiilor Cauzate de Comportamentul Alimentar Dezadaptativ - Pagina 9
Prevenția Disfuncțiilor Cauzate de Comportamentul Alimentar Dezadaptativ - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Preventia Disfunctiilor Cauzate de Comportamentul Alimentar Dezadaptativ.doc

Alții au mai descărcat și

Personalitatea și Comportamentul

Personalitate şi comportament: ipoteze de lucru Fiecare om are trei caractere: cel pe care îl are, cel pe care îl arată şi cel pe care crede că...

Tulburările de limbaj scris - citit și influența lor asupra personalității

Tulburarile lexico-graflce sunt incapacitati paradoxale totale in invatarea si formarea deprinderilor de scris-citit, cunoscute sub denumirea de...

Tulburările comportamentului alimentar - anorexia nervoasă

Comportamentul alimentar este constituit dintr-un ansamblu de tendinte ale comportamentului de conservare, la baza carora se afla trebuintele de...

Dinamica relației dintre valori, atitudini și comportament

1. Valorile şi dinamica lor 1.1 Conceptul de valoare şi noţiuni conexe Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, noţiunea de valoare are...

Tulburări de alimentație

Atunci cand atitudinea si comportamentul normal in raport cu alimentele, greutatea si imaginea corporala se altereaza, se pot dezvolta si instala...

ADHD

ADHD - Definitie ADHD: De la tulburare comportamentală la tulburare neurobiologica Privire generală asupra zonelor cerebrale implicate în ADHD...

Schizofrenia

CUVINTE CHEIE (Keywords) Psihoza (din greacă "psyche", minte/suflet, și "-osis", stare anormală) este un termen medical folosit pentru a descrie...

Empatia

O mare varietate de definitii si metafore au fost oferite de literature de specialitate cu privire la empatie, incluzand: “Empatia este eul...

Ai nevoie de altceva?