Procese cognitive superioare - gândirea

PROCESE COGNITIVE SUPERIOARE

GANDIREA

1. Definirea si caracterizarea gandirii

Intelectul desemneaza un sistem de relatii, activitati si procese psihice superioare (inteligenta, gândire, memorie imaginatie, atentie, limbaj),sistem ce se constituie si functioneaza la nivel uman, depasind experienta senzoriala, dar bazându-se pe ea, uzând de proprietati specifice ale creierului uman si realizându-se numai prin modelare culturala si integrare socioculturala.

In dictionarul de psihologie am gasit mai multe definitii ale gandirii si anume:

Gandirea este un proces psihic secundar, in sensul formarii lui pe baza celor primare, dar avand un rol si o insemnatate centrala definitorie pt om, intrucat bazandu-se pe cunosteintele elaborate social istoric, accede la stucturi interne, la relatii necesare, la ceea ce este general si essential.

Engels arata ca gandirea este “operare cu notiuni”. Prin notiune luata ca unitate informationala selective condemsata, referita la un domeniu ca idée si prin modul de operare prin care notiunea ca fapt de cunoastere se formeaza-ne referim la operatiile intelectuale- se delimiteaza la gandirea de alte procese psihice.

Gandirea este procesul psihosocial de reconstituire a ceea ce este unitar, coerent, coarticulat necesar-dincolo de diversitate. Tocmai deaceea gandirea are o structura unitara.

Gandirea se defineste ca procesul cognitiv de insemnatate centrala in reflectarea realului care, prin intermediul abstractizarii si generalizarii coordonate in actiuni mentale, extrage si prelucreaza informatii despre relatiile categoriale si determinative in forma conceptelor, judecatilor si rationamentelor.

Gandirea imiplica o scuccesiune de operatii. Cand spunem succesiune nu inseamna ca actul de gandire trebuie sa dureye mult: ca si in cazul perceptiei, imiplicarea lor se poate realiza extreme de repede, ca si cum ar fi simultane( cand întrevad solutia “dintr-odata”). Alteori, reyolvarea presupune eforturi prelungite, ani de zile –aspect subliniat in descrierea actului de creatie, în care gandirea este inclusa in mod organic(Andrei Cosmovici 1996)

Prin interpretarea gândirii ca aflându-se într-o continua desfasurare, dezvoltare si schimbare, practic într-o continua nastere, se depaseste si contradictia dintre dat si dobândit. Convertirea si finalizarea procesului în produs si transformarea produsului în premisa a unui nou proces, constituie calea dinamicii si evolutiei gândirii.

Gândirea încheie un ciclu al cunoasterii si deschide un altul, circuitul interactiunii cognitive dintre individ si lume, fiind practic infinit.

Inconsecventa terminologica si insuficienta delimitarilor conceptuale par a fi mai prezente în studiul gândirii decât în cel al altor mecanisme psihice.

Termenul de gândire se foloseste înca din anii 20,30 si chiar mult dupa aceea, fiind preferat de psihologi pentru denumirea proceselor superioare de cunoastere.

Concomitent cu termenul de gândire începe sa fie din ce în ce mai folosit termenul de inteligenta, uneori alaturi de cel de gândire, alteori în locul lui.

Pierre Oleron, nemultumit de faptul ca termenul de gândire are unele conotatii subiective îl înlocuieste cu cel de ,,activitati intelectuale,, din perspectiva psihologiei comportamentului.

Psihologia cognitiva evita si ea ,de regula, termenul de gândire, înlocuindu-l cu alti termeni cum ar fi: ,,caracterizare”, ,,reprezentare mintala a categoriilor”, ,,organizarea cunoasterii”, ,,sistem expert”.

Paul Popescu- Neveanu(1990), reactivând notiunea de intelect, introduce gândirea în ea pe care o considera ca fiind trasatura distinctiva, cea mai importanta a psihicului uman, definitorie pentru om ca subiect al cunoasterii logice, rationale.

Nimeni nu poate nega relatia de interdependenta dintre gândire si inteligenta, dar nici nu trebuie sa se ajunga la identificarea lor. Inteligenta se

foloseste de gândire, dar nu se reduce la ea; gândirea se intersecteaza cu inteligenta dar nu se confunda cu ea, chiar daca în determinarea nivelului de inteligenta ne servim de unele informatii din psihologia gândirii(forma, tipuri, niveluri de gândire), distinctia dintre ele trebuie pastrata.

Psihologia si psihanaliza arata ca gândirea serveste pentru întelegerea ralului de care ea este puternic legata, fiind chiar sustinuta de dorinta de a actiona asupra realului

Gândirea este o parte a inteligentei ,una din formele ei, care o ajuta sa se adapteze la real ,inteligenta presupune mai mult decât atât, ea fiind, dupa Claparede, capacitatea de a rezolva problemele noi întâlnite.

Interpretarea gândirii ca mecanism de procesare a informatiilor aduce o noua perspectiva teoretica de abordare a gândirii si deschide posibilitatea modelarii ei pe calculator.

Gândirea este introdusa în categoria activitatilor finalizate prin sarcini si diferentiata astfel de activitati mentale considerate ca fiind simple. Ea implica elaborarea obiectivelor intermediare spre deosebire de celelalte care debuteaza direct cu tratarea de baza.

Gândirea presupune o serie de operatii specifice ca:

-interpretarea situatiilor,

Psihologia cognitiva evita si ea ,de regula, termenul de gândire, înlocuindu-l

-producerea informatiilor,spre deosebire de activitatile simple, la care operatiile de interpretare a situatiilor sunt minimale.

Gândirea face apel la o serie de alte mecanisme psihice care, la rândul lor, dispun de propriile constrângeri de realizare, de propriile legi de acces.

Psihologii români au o alta atitudine fata de termenul gândire pe care nu numai ca l-au introdus în dictionarele lor (P.P-Neveanu, Ursula Schiopu, Rodica Demetrescu, M.Zlate), dar i-au acordat spatii foarte extinse.

Chiar daca au fost opinii diferite privind gândirea ,exista un puternic acord între autori în ceea ce priveste recunoasterea locului central ocupat de gândire în procesul cunoasterii a rolului enorm pe care gândirea îl joaca în planul general al activitatii umane.

Gândirea este trasatura distinctiva cea mai importanta a psihicului uman, definitorie pentru om ca subiect al cunoasterii logice rationale. Ea produce modificari de substanta ale informatiei cu care opereaza.

De asemenea gândirea antreneaza toate celelalte disponibilitati si mecanisme psihice în rezolvarea procesului cunoasterii. Ea orienteaza, conduce, valorifica maximal toate celelalte procese si functii psihice. Centralitatea gândirii în procesul cunoasterii se explica si prin capacitatea ei de a-si reintroduce propriile produse în circuitul informational.

În definirea gândirii au fost si destule dificultati dintre care ar fi:

-imposibilitatea stabilirii unor linii de demarcatie între senzorial si logic, datorita faptului ca procesul senzorial se intelectualizeaza, fiind integrate verbo-logic, iar cele logice, sau o parte a lor, capata forme de manifestare intuitiva;

-insuficienta cunoastere a structurii interne a gândirii.