Profilul psihologic al școlarului mic

Modul de abordare si de analiza stadial al vietii umane individuale pare ca intruneste cei mai multi adepti printre psihologii dezvoltarii. Chiar daca viata individuala isi are in cazul fiecaruia continuitatile si discontinuitatile sale, acest mod de abordare ne inlesneste accesul la de-limitarea si aprofundarea diferitelor momente, perioade ale vietii indivi-dului, ne ajuta din punct de vedere cognitiv sa descifram viata individu-ala, sa transmitem si sa confruntam datele constatate.

Varsta scolara, denumita si copilaria a treia, se distinge prin latenta sexuala, orientare obiectiva a intereselor, diminuarea egocentrismului, sociabilitate crescuta, dar inca nediferentiata, toate aceste pivotand in ju-rul constructivismului, ca trasatura, care si cauta tot mai multe prilejuri de a se exercita si de a se impune ca dominanta.

Mica scolaritate este perioada cand se modifica substantial regimul de munca si de viata, caracteristicile tensionale si vectoriale, generate de evenimentele care domina si marcheaza tabele de valori a scolarului mic. Scoala introduce in fluxul activitatii copilului un anumit orar, anumite planuri si programe cu valoare sturcturanta pentru activitate.

Mediul scolar, in care copilul de 6-7 ani este primit, este complet di-ferit de cel familial, el fiind creat, cum observa M. Debesse, nu pentru a distribui satisfactii afective, ci pentru o munca disciplinata continua, or-ganizata. Scoala constituie un mediu care, in locul unui grup restrans (cel de joc), ofera copilului o colectivitate si un loc de munca, cu nume-roase intrepatrunderi – mentale, afective, morale – care se constituie ca un important resort al dezvoltarii lui psihice.

Adaptarea la scoala, la ocupatiile si relatiile scolare presupune o oarecare maturitate din partea copilului, care sa ii insufle capacitatea de a se lipsi de afectivitatea ingusta din mediul familial si de interesele ime-diate ale jocului, pentru a patrunde intr-un nou univers de legaturi socia-le si de a-si asuma indatoriri. Studiile de specialitate inregistreaza difi-cultati multiple de adaptare generate fie de o baza psihofiziologica pre-cara (instabilitate neuropsihica), fie de fixatiile si conflictele afective de sorginte sociofamiliala (incapatanare, negativism), fie de insusi mediul scolar (sarcini coplesitoare, educatori dificili, fara experienta, clase su-prapopulate care impieteaza asupra obtinerii starii de atentie si a disci-plinei necesare bunei desfasurari a lectiei). De aici comportamentele de retragere in sine, imprastiere, compensare prin mijloace nedorite.

DEZVOLTAREA PROCESELOR SI A REPREZENTARILOR SENZORIALE

Desi maturizarea organelor de simt (ochiul, urechea, corpusculii tac-tili) se termina relativ de timpuriu in dezvoltarea ontogenetica (catre doi – doi ani si jumatate), dezvoltarea senzatiilor este un proces in continua desfasurare. La varsta de 6-7 ani, se constata o largire a campului vizual, atat a celui central cat si a celui periferic, precum si o crestere a preciziei in diferentierea nuantelor cromatice. Se inregistreaza progrese ale capa-citatii de receptionare ale sunetelor inalte si a capacitatii de autocontrol a propriilor emisiuni vocale. Copilul poate aprecia, pe cale auditiva, dis-tanta dintre obiecte dupa sunetele si zgomotele pe care le produc. Senza-tiile lui se subordoneaza unui nou tip de activitate, invatarea. Cum aces-tea se desfasoara sub forma unor activitati distincte – de aritmetica, de scris, citit, de munca, de desen, de oservare a mediului inconjurator, de utilizarea cuvantului in scopul analizei gramaticale, al povestirii sau al descrierii artistice – senzatiile scolarului mic se vor modela, cum vom vedea, tocmai in functie de solicitarile specifice acestor actiuni.

Pe parcursul micii scolaritati, perceptia castiga noi dimensiuni, evo-lueaza. Daca sincretismul – perceptia intregului – este o caracteristica ce se mentine de-a lungul intregii prescolaritati, fenomenul incepe sa se diminueze la scolarul mic. Aceasta se datoreste atat cresterii acuitatii perceptive fata de componentele obiectului perceput, cat si a schemelor logice, interpretative care intervin in analiza spatiului si a timpului perceput.