Psihanaliză - acte ratate

Acte ratate

Actul ratat este definit de dictionarul de psihologie Larousse ca fiind un act prin care un subiect substituie, fara voia lui, unui proiect sau unei intentii pe care o vizeaza in mod deliberat, o actiune sau o conduita pe deplin neprevazuta.

In timp ce psihologia traditionala nu a dat niciodata in mod special atentie actelor ratate, S. Freud le integreaza cu drepturi depline in functionarea vietii psihice. El reuneste toate aceste fenomene in aparenta disparate si fara legatura intr-un acelasi corp de formatiuni psihice, pe care le explica dintr-un punct de vedere teoretic prin doua principii fundamentale. In primul rand, actele ratate au un sens; in al doilea rand sunt ‘acte psihice’. A postula faptul ca actele ratate sunt fenomene psihice semnificative echivaleaza cu a presupune ca ele rezulta dintr-o intentie. Deci, ele ar trebui considerate niste acte psihice in sensul strict al termenului.

Daca Freud afirma ca actele ratate sunt fenomene psihice, atunci ele:

-provin din alte fenomene psihice

- nu sunt cauzate de fenomene organice si fiind fenomene psihice, actele ratate au un sens

- in spatele lor trebuie sa cautam o intentie, o tendinta

Freud subliniaza autonomia psihicului cu somaticul. Introducerea actului ratat in psihologie e un merit al lui Freud si al psihanalizei. Freud – “Psihologia pana acum n-a stiut despre existenta unor astfel de interferente si despre posibilitatea ca acestea sa produca fenomene ca actul ratat”.

Conditii care favorizeaza aparitia actului ratat:

- tulburare de moment

- autorul actului ratat sa poata realiza in mod obisnuit actul respectiv in mod corect;

- autorul actului ratat sa fie capabil sa recunoasca justetea observatiilor celor care i-l semnaleaza;

- autorul actului ratat in primul moment sa aiba tendinta de a-l atribui hazardului sau neatentiei, adica tendinta de a incerca sa-l priveze de sens.

Actul ratat are doua dimensiuni. Prima dintre ele este cea constienta, dar, in acelasi timp, este si cea perturbatoare. A doua dimensiune este cea preconstienta, perturbata. Actul ratat este o formatiune de compromis, o rezultanta care reprezinta in proportii diferite tendintele care il produc.

Freud defineste continutul actelor ratate ca:

- pronuntarea sau scrierea unui alt cuvant decat cel pe care cineva dorea sa il rosteasca, sa sa il astearna pe hartie (lapsus linguae si lapsus calami)

- citirea altui cuvant decat cel imprimat sau scris intr-un manuscris (falsa lectura)

- faptul de a auzi altceva decat ceea ce s-a pronuntat efectiv (falsa perceptie auditiva), fara a exista o tulburare evidentiabila a aparatului auditiv

- uitarea momentana a unui nume, pe care persoana il stia si il recunostea cu regularitate, mai inainte, sau uitarea de punere in aplicare a unui proiect

- pierderea sau incapacitatea de a gasi un obiect care a fost pus undeva la indemana

- alte erori in care caracterul de momentaneitate este pregnant

Exista mai multe teorii care incearca sa explice aparitia actelor ratate, insa acestea nu tin de psihanaliza. Cateva dintre ele ar fi:

- conceptia comuna – profanul nu acorda nici un fel de importanta actului ratat pentru ca in primul rand actele ratate nu au o semnificatie practica majora (desi exista acte ratate care au totusi o importanta practica vitala)

- conceptia prefreudiana – teoria fiziologica sau psihofiziologica – actul ratat s-ar datora unor disfunctionalitati de tipul tulburarilor in circulatia sangelui, oboselii, surescitarii, distragerii atentiei. Critica lui Freud la adresa acestor conceptii: actele ratate sunt produse si de persoanele care se afla in plinatatea formei psihice; performanta psihica nu e conditionata in mod necesar de concentrarea atentiei; reinvestirea cu atentie a unor automatisme produce perturbarea desfasurarii activitatii; atentia, concentrarea ei nu poate sa anuleze un act ratat (ex: uitarea unui nume). Contributia factorilor psihofiziologici la producerea actelor ratate: dupa Freud, acesti factori nu sunt nici cauze, nici conditii necesare, ci sunt doar conditii favorizante.

- teoria fonetica – actele ratate sunt cauzate de raporturile fonetice, asemanari sau deosebiri intre diferite sunete. Freud considera ca aceste consonante sau disonante fonetice nu sunt altceva decat tot conditii favorizante

- teoria hazardului – actele ratate si-ar datora existenta hazardului care ar exista si in viata psihica. Pozitia lui Freud e radical opusa in sensul ca pe baza unor fapte, Freud un determinism riguros chiar daca uneori acest determinism e mascat de multiple medieri. Teoria determinismului sta la baza psihoterapiei psihanalitice (cauzala).

Actele ratate se pot grupa dupa anumite criterii, dupa cum urmeaza:

1. dupa raportul de forte intre tendinta perturbata si cea perturbatoare :

- tendinta perturbatoare inlocuieste complet tendinta perturbata. Ex: presedintele Parlamentului din Viena la inceperea sedintei: “Declar sedinta inchisa”;

- realizarea unui compromis intre tendinta perturbata si cea perturbatoare in asa fel incat ambele tendinte sunt reprezentate in rezultanta. Ex: pacienta vrand sa spuna “obstinatie” spune “obstinenta”. Asociatiile arata ca tendinta perturbatoare preconstienta consta in gandurile ei referitoare la perioada de abstinenta pe care o traversa in acel moment.