Psihanaliza lui Freud

1. Date generale

Freud s-a născut pe 6 mai 1856 la Freiberg, un burg din nordul Imperiului

Austro-Ungar, în Moravia, care sete situată aproape de graniţa cu Polonia, pe teritoriul Cehiei de astăzi.

Tatăl lui Freud făcea comerţ cu ţesături Vindea cupoane pe care le cumpără en- gros din alt oraş şi pe care le depozitează la parterul casei sale, iar la etaj avea o încăpere pentru viaţa de familie. Jacob Freud se străduieşte s– o scoată la capat în afaceri, dar acestea nu merg grozav. Are o situaţie precară, dar o demnitate ancestrală. La naşterea lui Sigmund, are deja doi fii dintr- o primă căsătorie: Emanuel şi Philipp. Se căsătorise cu prima sa soţie, Sally Kanner, în 1832, la vârsta de şaisprezece ani şi jumătate. A doua soţie, mama lui Sigmund, Amalia, născută Nathansohn la Odessa, pe 18 august 1836, se străduieşte enorm pentru a asigura un trai decent de zi cu zi familiei şi pentru a- i permite fiului ei, Sigi, să facă studii, faţă de care manifestă de timpuriu înclinaţie şi curiozitate.

Afacerea familiei intră în faliment iar tatăl îşi pierde bunurile şi sunt obligaţi să păresească locul. Familia fuge de creditori, îşi strânge lucrurile şi se îndreaptă spre metropolă, ale cărei lumini amăgitoare le dau speranţă. La Viena, familia Freud cunoaşte mizeria, mizeria urbană.

2. Pasiunea pentru cărţi

Constrâns să se retragă în sine, baieţelul învaţă foarte bine la şcoală şi se apară de greutăţile din jur prin absorţia masivă a marilor clasici, iar la opt ani îl citeşte pe Shakespeare.

La liceu, cu ajutorul profesorilor şi al colegilor, tânărul este readus în lumea reală: o lume în care totul trece prin tensiune sau destindere afectivă, o lume în care ideile şi chipurile noi relativează locul unic al tatălui în rolul de model ideal. Este salvat şi poate începe să meargă ca toată lumea “ pe trotuar. Este muritor, ca toţi cei din jur, dar nu mai este învins sau umilit.

În această breşă facută într- o tradiţie ale cărei efecte ar fi putut rămâne sterile, Freud începe o construcţie culturală pe care o va extinde neîncetat, până la moartea sa. Literatura, istoria, mitologia îi devin parteneri exclusivi de joc. Gândeşte şi visează, iar altceva nici nu mai face, în acest mod fiind prins definitiv în plasele limbajului.

Fie că e vorba despre Goethe, Schiller, Homer, Shakespeare, Thiers sau Hannibal, mari oameni ridicaţi prin textele lor la dimensiuni de mituri, aceştia devin pentru Freud obiectul definitiv al identificării, suportul unei vieţi duse în vederea realizării inflexibile a marilor proiecte, a marilor concepte.

3. Psihanaliza

“ Psihanaliza este un procedeu medical, care tinde să vindece anumite forme de nervozitate ( nevroze) cu ajutorul unei tehnici psihologice”.

Psihanaliza porneşte de la anumite baze epistemologice: “ ea nu se naşte din neant, ea se dezvoltă pe un precedent, deja dobândit”.

Bolile care pot fi tratate cu ajutorul terapiei psihanalitice pot fi: spasme isterice şi fenomenele de inhibiţie, precum şi variatele simptome ale nevrozei obsesionale ( acţiuni compulsive, reprezentări obsesionale). Aceste stări cunosc doar o vindecare spontană şi sunt supuse influenţei personale a medicului. În cazul formelor mai grave ale tulburărilor mentale propriu- zise, psihanaliza nu realizează nimic din punct de vedere terapeutic. Atât la psihoze cât şi la nevroze ea permite ( pentru prima oară în istoria medicinei) să căpătăm o privire de ansamblu asupra originii şi mecanismelor acestor boli.

Psihanaliza aduce în prim- plan analiza conflictului curent şi cauzele determinante ale bolii. Atenţia bolnavului este direct îndreptată asupra scenei traumatice în care apar simptome, urmând ghicirea în acestea a conflictului psihic şi eliberarea efectului reprimat. S- a descoperit astfel fenomenul catharsis pentru procesul psihic la nevroze, pe care Freud l- a numit regresie. Asocierea bolnavului pornea de la scena care trebuia elucidată şi mergea înapoi spre trăiri mai timpuri care trebuia să corecteze prezentul, să se ocupe de trecut. Această regresie ducea tot mai departe în trecut, mai întăi părea că ajunge în mod regulat până în perioada pubertăţii, apoi diferite nereuşite şi lacune în înţelegere ademeneau munca analitică până în anii şi mai fragezi ai copilăriei, care fuseseră până atunci inaccesibili oricăriu tip de cercetare.