Psihanaliza lui Freud versus psihologia analitică a lui Jung

Introducere

Istoria modernă a psihologiei este marcată de apariția, la începutul secolului XX, a Școlii psihanalitice întemeiată de Sigmund Freud (1856-1939). Evenimentele care marchează debutul acestei școli sunt organizarea primului Congres de psihanaliză, în anul 1908, la Salzburg și apariția primei reviste de specialitate, "Imago", în anul 1912. Noua abordare a lui Freud în tratamentul psihanalitic consta in "transformarea oricărui inconștient patologic în conștient", inconştientul deținând astfel rolul principal in psihanaliza. Din acest motiv, psihanaliza a fost numită şi psihologia inconştientului.

Abordarea inconștientului capătă însă forme noi în concepția lui Carl Gustav Jung (1875-1961), prieten și colaborator al lui Freud in prima etapă a carierei sale. Inițial susținător a abordării psihanalitice a lui Sigmund Freud, Carl Jung îşi crează ulterior propria şcoală şi disciplină numită psihologie analitică. Abordarea principală a lui Jung constă în analiza detaliată a inconștientului prin definirea celor două niveluri: inconștientul personal și inconștietul colectiv.

1. Psihanaliza

1.1. Ce este psihanaliza?

Definiția psihanalizei însumează 3 accepțiuni, respectiv:

- proces de cercetare, respectiv metodă de investigarea a proceselor psihice și în special a inconştientului;

- metoda de tratament sau terapie a nevrozelor prin utilizarea metodelor mai sus menționate;

- o nouă disciplină de sine stătătoare care se bazează pe cunoştinţele dobîndite în urma aplicării metodei de investigare şi a experimentelor clinice.

Psihanaliza este, de asemenea, o metoda psihoterapeutică utilizata cu succes în tratarea unor afecțiuni precum isteria, nevroze anxioase, obsesii, fobiil, perversiuni, etc.

Viața psihică a omului nu se reduce la conștiință, existând și un sistem inconștient care deține conținuturi și mecanisme proprii. În viziunea lui Freud, inconştientul este o componentă esenţială a vieţii psihice a omului, cu rol determinant în dinamica personalităţii şi a comportamentului. Așadar, cercetarea psihologică trebuie să se re-orienteze de la nivelul conştiinţei la nivelul inconştientului, psihologia devenind astfel o ştiinţă a inconştientului.

1.2. Structura psihismului uman în concepția lui Freud

Cu referire la structura aparatului psihic uman, Freud elaboreaza două topici (Mânzat, 2005):

a) prima topică distinge Inconștientul (ICS), Preconștientul (PCS) sau Subconștientul și Conștientul (CS). Impulsurile circulă pe verticala celor trei instanțe, astfel că:

- în sens descendent, căile de rezolvare ale conflictului se exprimă prin refulări și reprimări, traduse prin respingerea imaginilor, ideilor, dorinţelor, experiențelor neplăcute din sfera conştientului în inconştient. În acest context, Freud acordă o atenție deosebită complexului oedipian și complexului de culpabilitate. Complexul lui Oedip se referă la atracția sexuală inconștientă manifestată de băieți față de mama lor și gelozia simultană față de tată. Ulterior, în perioada 1950-1955, antropologii Margaret Mead, Ruth Benedict si B. Malinowschi au afirmat ca acest complex nu este un fenomen universal, el nefiind prezent in societățile primitive. De asemenea, Freud era el însuși conștient de dificultățile adaptării complexului Oedip în cazul copiilor de sex feminin, fapt ce a condus ulterior la formularea noțiunii de „complex Electra”. Astfel, deși sexualitatea studiată de Freud are un rol fundamental în funcționarea sănătoasă si echilibrată a psihicului uman, acesta a fost exagerat nuanțat, fapt care i-a adus multiple critici ( ex. Karl Popper, Hans Eysenck, Carl Gustav Jung). Teoria sa a fost numită pansexualism, care ar defini următoarea teză de bază a psihanalizei freudiene: omul este stăpânit de libido (forţa, puterea instinctelor sexuale).

- în sens ascendent, căile de rezolvare ale conflictului se exprimă prin deplasări și sublimări, respectiv prin redirecţionarea energiilor sexuale de la scopul primar către alte scopuri (de exemplu, creații artistice). În acest sens, sexualitatea nesatisfăcută nu implică, în mod automat, probleme de natura psihică. În anumite situații, dorința sexuală este inlocuită cu alt scop, social, astfel că arta sau religia devin sublimări.

Inconștientul reprezintă partea invizibilă a psihicului uman. Preconștientul sau subconștientul este mai apropiat de inconștient putând, prin mijloace de stimulare a gândirii, să devină conștient. Conștientul este trapta superioară, întâlnită la omul evoluat din punct de vedere psihic.

Inconştientul este declarat factorul determinant al întregii dinamici psihologice a individului, respectiv cauza manifestărilor sale psihice: “Orice act comportamental îşi are rădăcina în inconştient“ (Freud, 1992, pg. 277).

Pentru a putea analiza inconștientul, in cadrul psihanalizei, se solicită subiectului să facă o asociație de idei mecanică care, in ciuda rezistenței, poate conduce la o serie de indicii despre ceea ce se află in inconștient.