Psihologia Copilului

INTRODUCERE

Psihologia copilului reprezinta studiul stiintific al comportamentului si al dezvoltarii copiilor, studiaza legile de dezvoltare a psihicului copilului, incercand sa stabileasca in ce masura acest proces este continuu sau in etape, in ce masura influenteaza ereditatea si in ce masura influenteaza socialul, ca mediu specific omului, cu alte cuvinte, dezvoltarea conduitelor pana la acea faza de trecere pe care o constituie adolescenta si care marcheaza insertia individului in societatea adulta.

Scopul psihologiei copilului este de a aplica metodele stiintifice la investigarea dezvoltarii umane. In acest fel se incearca identificarea intr-o maniera cat mai sistematica a unor raspunsuri la intrebarile referitoare la comportamentul copiilor si la modul in care acesta se modifica odata cu varsta, precum si minimalizarea influentei unor factori subiectivi cum ar fi opiniile, teoretizari si anumite presupuneri.

Dezvoltarea mintala este inseparabila de dezvoltarea fizica, in special de maturizarea sistemului nervos si a sistemelor endocrine. De aici rezulta in primul rand ca, pentru a intelege cresterea mintala, nu este suficient sa ne intoarcem numai pana la nasterea copilului, deoarece exista embriologie a reflexelor implicate in motricitatea fatului si inca de pe acum exista referiri la conduitele perceptive ale acestuia in domenii cum este perceptia cauzalitatii tactilo-chinestezice, prin urmare psihologia copilului trebuie privita ca o disciplina care studiaza un sector particular al unei embriogeneze generale , aceasta continuand dupa nastere si ingloband intreaga crestere organica si mintala, pana la atingerea acelei stari de echilibru relativ care constituie nivelul adult.

Cu toate ca este o stiinta tanara, ea a crescut enorm in ultima jumatate de secol si isi propune sa raspunda la intrebari prin construirea unei baze de informatii derivate din cercetari obiective, trecand astfel dincolo de simplele opinii la concluziile bazate pe date stiintifice privind natura dezvoltarii copiilor, prin urmare ne permite sa urmarim pas cu pas constituirea lor nu in mod abstract, ci in dialectica vie si traita a subiectilor, care sunt confruntati in fiecare generatie cu probleme neincetat reinnoite, pentru a ajunge uneori, pana in cele din urma, la solutii care pot fi intrucatva mai bune decat acelea ale generatiilor precedente.

1. STUDIUL DEZVOLTARII UMANE

Studiul dezvoltarii umane incearca sa raspunda la intrebarea de ce oamenii se schimba in timp si de ce ei raman aceiasi. Mult timp s-a crezut ca dezvoltarea copilului este un proces continuu, liniar, iar adolescenta, de exemplu, nu este un stadiu de dezvoltare, copilul fiind considerat un adult mai mic. Notiunea de "stadiu de dezvoltare" apare mai tarziu si defineste totalitatea trasaturilor specifice unei anumite etape de viata comune pentru copiii de aceiasi varsta. Legat de aceasta abordare apare termenul de dezvoltare stadiala ( stadialitate ).

Studiul dezvoltarii umane, in general si al dezvoltarii copilului, in particular surprinde particularitatile de varsta si individuale, felul cum apar si se manifesta diversele procese si insusiri psihice. Dezvoltarea proceselor cognitive, afective, volitionale, a insusirilor personalitatii se realizeaza in cadrul unei relationari specifice in care putem surprinde, pe de o parte, particularitatile de varsta, iar pe de alta parte, particularitatile individuale.

In dezvoltarea copilului, de la 0-18 ani, s-au stabilit mai multe etape / stadii. Chiar daca aceste etape nu sunt identice ca limita de varsta in toate abordarile, diferentele sunt nesemnificative. Scoala romaneasca de psihologie considera ca dezvoltarea psihica a copilului cuprinde urmatoarele perioade:

a) 0 –1 an - sugarul;

b) 1 – 3 ani - copilul mic (prima copilarie) ;

c) 3 – 6 ani – prescolaritatea;

d) 6 – 11 ani - scolarul mic;

e) 11 – 14 ani – pubertate;

f) 14 – 18 ani – adolescenta.

Pentru a studia mai usor dezvoltarea copilului trebuie sa avem in vedere trei domenii principale. Aceasta divizare este foarte utila pentru studiu, dar trebuie sa stim ca foarte putini din factorii acestor domenii apartin numai unuia, in general ei interactionandu-se.

1. Dezvoltarea fizica include tot ce tine de dezvoltarea corporala (inaltime, greutate, muschi, glande, creier, organe de simt), abilitatile motorii (de la invatarea mersului pana la invatarea scrisului). Tot aici sunt incluse aspecte privind nutritia si sanatatea.

2. Dezvoltarea cognitiva include toate procesele mintale care intervin in actul cunoasterii sau a adaptarii la mediul inconjurator. In acest stadiu includem perceptia, imaginatia, gandirea, memoria, invatarea si limbajul.

3. Dezvoltarea psiho-sociala este centrata asupra personalitatii si dezvoltarii sociale ca parti ale unui intreg. Dezvoltarea emotionala este si ea analizata, exprimand impactul familiei si societatii asupra individului.