Psihologia interculturală - Cultură și Identitate

Prezentarea generală

Psihologia interculturală este „studiul comportamentului uman și al proceselor mentale ale acestuia, incluzând atât variații, cât și invarianții ale acestuia în condiții culturale diferite”. Aceasta prin metodologiile și tehnicile psihologice se extinde pentru a observa variațiile dintre diferitele culturi și cum conceptele de bază se aplică în funcție de cultura în care o persoană este crescută.(Gavreliuc, A., 2011)

Psihologia interculturală ia teoriile de baza ale psihologiei, de exemplu despre concepțiile despre sine, anxietate, depresie, cunoașterea, afectul, etc. si le transpune într-o altă cultură prin reexaminarea lor, folosind metodologii care au ca scop diferențierea culturală; ținând cont de variațiile culturii în care sunt transpuse.

Psihologia și-a creat constructele psihologice în funcție de aceste culturi, iar psihologilor le-a fost teamă că aceste constructe nu pot fi aplicate la fel în orice cultură; așa că aceștia au început să cerceteze în ce fel se aplică acestea în diferite culturi și care sunt rezultatele. S-a observat că anumite experimente erau aplicate, avand un rezultat diferit în funcție de cultura în care s-au aplicat.

Un studiu renumit în psihologia interculturală este acela care dorește să înțeleagă cum trăiesc oamenii cu mai multe culturi. Initial li se arată participanților un set de imagini cu Casa Albă din America, apoi un set de imagini cu un templu chinezesc. Ulterior li se prezintă un videoclip cu un pește ce înoată singur în fața unui grup de pești. Când li se arata videoclipul, cei din Hong Kong au tendința de a privi totul colectivist, iar

americanii au tendința de a da un răspuns invers, concentrându-se mai mult pe peștele care înoată individual.

Cel mai concret mod în care putem definii cultura este ca fiind o moștenire ce se transmite prin intermediul codurilor de comunicare specifice precum scrisul, artele, gestica și mimica, cuvintele, comunicarea orală, mass-media, și multe altele. În acest fel sunt transmise mai departe, de la o generație la alta cunoștiințele teoretice, ritualurile și obiceiurile, religia, normele abstracte.(Cucoș, C. ,2000)

Cuvântul „cultură” are evidențiat caracterul structurat al societății precum uitilizarea structurii „cultură înaltă” pentru națiile ce au o cultură mai vastă sau „cultură joasă”, ce reprezintă o săracie din punct de vedere cultural. Acesta se m-ai folosește pentru a desemna bunurile de consum precum arta, bucataria sau artele, fie vorba de sculptură, pictură sau orice formă artistică.

Desi cultura poate fi considerata doar ca un lucru fizic, dar aceasta este mai mult decât atât. Ea este tot ceea e definitoriu pentru un grup, o nație, de la bunurile fizice ca arta ce a străbătut timpul sau primele rețete gastronomice, până la comportamentul unui grup în anumite situații. Într-o situație indivizii din culturi separate tratează problema în mod diferit, bazându-se pe bazele culturale în care a crescut; soluțiile la problema fiind ambele valide, dar privite din puncte de vedere separate.

Etimologic, cuvantul „cultură” provine din latinescul „colere”, ce se poate traduce prin „a cultiva” sau prin „a onora”, dar se referă numai la o activitate pe care omul o înteprinde.