Psihologia învățării

~Introducere~

Invatarea este acel process prin care se produc schimbari in comportamentul unui organism ca urmare a interactiunii cu mediul,care se traduce printr-o crestere a repertoriului sau.Invatarea se deosebeste de schimbarile comportamentale survenite ca urmare a maturizarii organismului,care sunt si ele imbogatiri ale repertoriului,dar in care experienta sau interactiunea cu mediul nu joaca un rol semnificativ.Se deosebeste,de asemenea,de modificarile comportamentale survenite ca urmare a modificarii starii interne a organisului,fie printr-un mechanism natural de oboseala,de foame,de imbatranire fie prin aportul unei substante exterioare care actioneaza asupra comportamentelor printr-o influenta directa sau indirecta asupra sistemului nervos.

Istoria cercetarilor din acest domeniu al psihologiei a dus la dezvolarea unui sector specializat al studiului memoriei(orice invatare implica memoria),centrat pe achizitia de date perceptive sau verbale de catre subiectii umani.

Notiunile de predispozitie sau pregatire pentru invatare s-au impus cercetatorilor care au incercat sa articuleze studiul invatarii cu cel al conduitelor specifice programate genetic,instinctive.

Diferitele teorii ale invatarii au pus accentul fie pe raporturile temporale dintre stimuli sau dintre stimuli si raspunsuri(contiguitatea lui E.R.Guthrie),fie pe raporturile de consecinta dintre comportament si intarire(Skinner),fie pe elaborarea unei reprezentari interne,mentale a mediului in care se desfasoara comportamentul dobandit(harta cognitive a lui Tolman),fie asupra ignorarii regularitatilor mediului de catre organism(reprezentare in teoriile cognitiviste ale lui R.A.Rescorla si A.R.Wagner,N.J.McIntosh si A.Dickinson).

~Definitie,sensuri~

Cei mai multi specialisti in probleme de psihologia invatarii sunt de accord ca,in acceptiunea ei cea mai larga,invatarea reprezinta dobandirea de catre individ a unor noi forme de comportament,ca urmare a repetarii situatiilor sau a exersari.Deci,invatarea este procesul prin care se alcatuieste,se schimba,evalueaza programarea comportamentala a organismelor in decursul dezvoltarii individuale;invatarea este aceea care permite ca,pe o anumita baza ereditara,sa se constituie noi mecanisme de adaptare a individului,de a dobandi noi informatii si operatii,de a stabili noi tipuri de interactiune cu ambianta.

Insa nu orice schimbare este expresia invatarii.Numai schimbarile selective,permanente si orientate intr-o directie determinate pot fi considerate manifestari ale invatarii.Vor fi excluse din randul acestor schimbari cele determinate de instincte,de maturizare,de oboseala,de actiunea unor substante(droguri) etc.

Schimbarile pe care le implica invatarea presupun o permanenta relative.subiectul care invata dispune de capacitatea de a-si restructure cele invatate,daca ele s-au dovedit gresite,sau de a-si modifica comporamentul in functie de schimbarile din mediu.Modificarile care au loc ca expresie a invatarii suporta,la randul lor,restructurari ulterioare

Schimbarile pe care le include invatarea pot fi in cunoastere si in comportament(conduita).

Desi suntem tentati sa definim actul invatarii ca pe un process de perfectionare relizat in cadrul practicii sau de achizitie ca urmare a unei experiente ,ne dam foarte bine seama ca unele acte ale invatarii nu inseamna perfectionare iar altele nu duc la rezultatele dorite.De exemplu,rezultatele performative sub influenta drogurilor nu pot fi considerate o expresie a invatarii.Multe din modificarile ce au loc pe plan inferior nu se exteriorizeaza intr-o conduita manifesta.

Astfel,invatarea,din punct de vedere psihologic,este modalitatea de asimilare a cunostintelor si de formare intelectuala,emotionala si volitionala,de elaborare a deprinderilor,a constiintei si comportamentului social cult.Invatarea este modalitatea de constituire a personalitatii umane si nu numai de constituire dar si de mentinere,de regenerare,pentru ca,daca invatarea inceteaza personalitatea se degradeaza.

La o incursiune in lucrarile de referinta dedicate acestui fenomen constatam ca multe dintre ele se opresc asupra sensului procesual al invatarii.

Intr-un consens unanim psihopedagogii considera ca invatarea este un proces care angreneaza personalitatea umana in ansamblul sau.

Indifferent care este continutul invatarii,incepand cu cea mai simpla sarcina si incheind cu cea mai complexa,de fiecare data intra in joc un lant de mecanisme,inepand cu cele de receptare si ajungand pana la cele de prelucrare,interpretare si valorizare a ceea ce s-a receptat.Din aceasta perspective invatarea,ca process,consta in generarea de raspunsuri adecvate unor situatii in care este plasat cel care invata.

Schematizand lucrurile am putea spune ca demersul investigative asupra invatarii reclama urmatorul algoritm general:

-delimitarea si precizarea sarcinii ce urmeaza sa fie invatata;

-descifrarea mecanismelor psihologice interne pe care le angreneaza invatarea sarcinii respective;

-circumscrierea conditiilor interne si a celor externe in care are loc invatarea.

Carcterul procesual al invatarii include mecanismele psihice inteioare implicate in invatarea sarcinii respective.Aceste mecanisme imbraca nuante diferite in functie de continutul sarcinii si de legitatile vietii psihice ale celui care invata.

Cu toate acestea, pot fi evidentiate cateva mecanisme prezente in invatarea scolara,indiferent de continutul sau.Ele ar putea fi grupate in doua categorii:mecanisme instrumental-operatorii si mecanisme motivationale.Si unele si altele dispun,la randul lor,de un substrat neuronal,invatarea fiind un atribut al creierului.

In categoria celor instrumental-operatorii am putea include:atentia,sistemul cognitive(perceptii,reprezentari,imaginatie,memorie,intelegerea,gandirea etc.),creativitatea,iar din cealalta categorie fac parte diferite mobiluri interne care declanseaza si stimuleaza conduita de invatare(motivatia).

Atentia si,indeosebi,capacitatea de concentrare este mecanismul care faciliteaza selectia si delimitarea sarcinii de invatare.Datorita ei sarcina devine obiect al invatarii,intra in campul de preocupare al subiectului.In acelasi timp,atentia se resfrange asupra gradului de participare a tuturor celorlalte componete ale personalitatii.

Sistemul cognitive este implicat in procesarea informatiei.Acesta procesare parcurge o succesiune de faze.Avem mai intai de-a face cu receptarea sub forma de imagini perceptive si reprezentari,urmeaza apoi faza prelucrarii lor,gratie operatiilor gandirii,ceea ce duce la elaborarea notiunilor.ansamblul acestor informatii sunt fixate in memorie pentru a putea fi utilizate in continuare,sub forma reproducerii,a operarii pe plan mintal si a transferului,toate acestea multiplicand si adancind procesarea in toate ipostazele ei.