Psihologia medicală a femeii

Unele trăsături psihologice, psihofiziologice şi psihosociologice ale femeii merită o mentiune specială in cadrul abordării „tipologice" a problemei, pe care o incercăm.

Femeia are o fiziologie ciclică, iar oscilatiile periodicece ale organismului afectează nu numai viaţa somatică, ci şi viata sufletească.

Limitele dintre sănătate şi boală sint de aceea mai puţin nete, iar leziuni compensate se pot decompensa, procese latente pot deveni patente in anumite faze ale ciclului. La baza acestor „demascări" stau dezechilibre hormonale sau neurovegetative, fenomene vasomotorii (congestive) şi spastice, reacţii alergice şi autointoxicaţia. „Tensiunea premenstruală", „molimen-ul catamenial", sindromul de ovulatie — sint stări cvasimorbide de hipersensivitate, inconsecvenţă, confuzie, exagerare, agresivitate.

După I. Macavei, „perioada critică majoră" de maximă labilitate psiltică este cuprinsă intre ziuia a 25-a a unui ciclu şi ziua a 33-a a ciclului următor, in timp ce „perioada critică minoră" este cuprinsă intre zilele a 11-a şi a 17-a. in perioada critică majoră, se localizează majoritatea delictelor şi crimelor comise de femei majoritatea accidentelor de circulaţie provocate sau suferite de femei;, majoritatea greşelilor profesionalc.

Femeile internate in spital prezintă frecvent, in această perioadă, atitudini neobişnuite şi incomode, cum ar fi : nemulţumiri nemotivate, certuri, abateri disciplinare, conflicte nefondate etc.

Dezechilibre hormonale la pubertate, in sarcină şi la menopauză se găsesc in etiologia multor boli, inclusiv in psihoze.

Eventualitatea lor nu trebuie subestimată ; această subestimare este o greşeală psihologică frecventă a medicilor practicieni şi omnipracticieni (generalişti).

Circa 550/0 dintre femeile mature se incadrează intr-un tip ortosexual (normogenital şi „normovirilizat"); restul sint hipo- sau hipergenitale, hipo- sau hiperginoide.

Orice abatere de la acest tip este o predispoziţie la labilităţi neuropsihice şi la „endosimpatoză pelviană" (E. Mayer). Prin acest termen, se inţelege o stare de sensibilitate exagerată a centrilor vegetativi şi corticali.

O altă tipologie este propusă de Waterhouse (şi adoptată de Păunescu-Podeanu) : femeia sclavă, model, femeia indrăzneaţă („marnifer de lux" — după Pitigrilli), femeia maternă, femeia de tip masculin. Oricum (spune autorul romăn), femeia este o fiinţă mai complicată decit bărbatul, cu surse de imbolnăvire somato-psihică pe care acesta nu le are.

La femei, sfera genitală, viata sexuală şi impregnarea hormonală cu hormoni sexuali au un răsunet foarte marcat asupra organismului si asupra personalitătii.

Se citează cazul unei femei care pretindea pensie de invaliditate deoarece, in urma a două sarcini tubare, rămăsese sterilă ! Dar o mare parte din agitatia (uneori „somatizată") a femeii, este legată de teama sau de dorinta de a rămine insărcinată. Diviziunea aceasta „biologică" a muncii de procreaţie este insotită, in societatea noastră, de „sarcini" gospodăresti şi de educare a copillor, astlel incat viaţa femeii-mame (şi a femeii care alături de profesiune face şi gospodărie) este mult mai obositoare decit pare la prima vedere de aici fenomene de surmenaj, nemulţumire, frustraţie, nevroză.

Preocupările feminine pentru aspectul exterior al persoanei, frumusete,— au frecvent consecinte patologice (corset, tocuri cosmetice) şi reprezintă totodată o solicitare specifică a medicului (chirurgie estetică, dermatologie etc.). Se menţionează situaţii in care bolnava, in şoc după o sarcină extrauterină cu ruptură tubară, nu uită să ceară operatorului o incizie Pfannenstiel (care nu afectează este-tica abdomenului.

Trăsături de psihologie „specific" feminine pot complica relaţia medic-pacient. Femeia aşteaptă de la medic o numită atitudine corespunzătcare nevoilor sale sufleteşti şi nu neapărat un diagnostic sau tratament.

Pentru femeie, starea de boală uşoară, de suferintă cronică „dusă pe picioare" este considerată aproape ca o stare normală ; multe femei pretind să fie privite ca bolnave, in orice caz să fie luate in scrios pentru lamentările lor.

UneIe „poartă de grijă" bolii, aproape o cultivă — deoarece boala este o „rezervă pentru orice eventualitate", solicită atenţie şi chiar compasiune, este o cale de a exerciita presiuni morale, le „face interesante" (avantajele bolii).

Bărbatul face deosebire intre „nu mi-e bine" şi „sint bolnav" femeia consideră că orice abatere de la starea de bine este boală.

Anchete psihologice au arătat că femeile sint mai „nemulţumite" de corpul lor decat bărbatii : ultimii caută să infrunte neplăcerile trupesti, chiar pină la subestimarea şi negarea simptomelor importante.