Psihologia vederii

1. DEFINIREA SI CARACTERIZAREA GENERALA A SENZATIILOR

Legatura informationala cea mai simpla a omului cu realitatea este realizata prin intermediul senzatiilor. Toate celelalte raporturi mai complexe nu se pot constitui fara a avea o baza senzoriala. Senzatiile sunt procesele psihice elementare prin care se semnalizeaza separat insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor, in conditiile actiunii directe a stimulilor asupra organelor de simt (analizatori).

Desi senzatiile sint fenomene reale ale vietii psihice, rareori omul le realizeaza separat. In mod obisnuit, ele sunt integrate proceselor mai complexe. Senzatiile reflecta doar insusiri separate, dar omul traieste intr-o lume a obiectelor si de aceea, le integreaza in procesele perceptive. Spunem, totodata, despre senzatii ca sunt imagini primare pentru ca ele reprezinta rezultatul imediat al actiunii stimulului asupra analizatorilor si nu apar decât in aceste conditii. Efectul primar dispune si de alte insusiri si anume: intensitatea senzatiei, calitatea, durata, tonalitatea afectiva asociata ei.

2. ANALIZATORUL - STRUCTURA SI FUNCTII

Senzatiile sunt rezultatul activitatii reflexe a analizatorilor ca raspuns la stimularile exterioare simple. Analizatorul este un ansamblu structural-functional care face posibila producerea senzatiilor. In alcatuirea lui intra mai multe componente

Receptorul este componenta care transforma energia excitantilor exteriori in influx nervos. Din punct de vedere neurocibernetic, aceasta transformare este o codare (o trecere de la sistemul fizic exterior intr-un cod neurofiziologic: impulsurile nervoase). Asa, de exemplu, receptorul vizual este retina cu celulele fotoreceptoare, unitati care contin rodopsina si iodopsina, substante care se descompun in prezenta luminii; prin acest proces se produc biocurentii care vor fi transmisi celorlalte verigi ale analizatorului. Impreuna cu componentele auxiliare, retina constituie prima veriga a analizatorului. Aceasta este specializata in urma unui indelungat proces de adaptare la mediul terestru.

Calea de conducere a influxului nervos este veriga intermediara. Include in alcatuirea ei fibre nervoase senzitive si o serie de centri subcorticali, care fac o analiza si o sinteza primara a influxurilor nervoase si un prim filtraj senzorial, astfel incat la scoarta cerebrala nu se transmit toate stimularile mediului ci numai acelea care au semnificatie adaptativa pentru om. Caile de conducere transfera informatia la scoarta cerebrala.

Veriga centrala este cea mai importanta componenenta a analizatorului. Ea este reprezentata de o zona corticala specializata in operatii de decodificare, adica de transformare a impulsurilor nervoase in fapt psihic. Fiecare analizator are zona sa corticala (cel vizual in occipital, cel auditiv in temporal, cel tactilo-chinestezic in circumvolutiunea centrala posterioara etc.). Aceasta, la rândul sau, are o portiune centrala, numita nucleul analizatorului in care se fac cele mai fine operatii de decodificare si o alta periferica, mai extinsa, cu functii de integrare a senzatiilor in ansamblari, numita zona de asociatie.

Conexiunea inversa este o parte componenta a analizatorului (descoperita catre a doua jumatate a secolului al XX-lea). Functia ei principala este de a asigura autoreglarea analizatorilor, in vederea receptionarii cât mai bune a stimulilor. Transmiterea impulsurilor nervoase cu mesaj autoreglator, de la centri corticali spre periferia analizatorului, se realizeaza pe cai eferente. Pe aceasta cale se realizeaza aferentatia inversa directa.

Analizatorul are o activitate reflexa unitara. Lipsa oricarei verigi, si mai ales a celei centrale, face imposibila aparitia senzatiei pentru care este specializat acel analizator. De asemenea, functionarea insuficienta a unora sau altora dintre componente perturba realizarea senzatiilor corespunzatoare (poate apare cecitate cromatica prin afectarea conurilor, poate fi perturbata capacitatea de vorbire sau de percepere a limbajului - tulburare denumita afazie senzoriala etc.).

3. PRINCIPALELE MODALITATI SENZORIALE

In clasificarea senzatiilor au fost utilizate mai multe criterii, insa doua s-au impus, mai ales:

a. Tipul aparatului specializat pentru receptie (denumindu-se astfel senzatii auditive, vizuale, olfactive, gustative, cutanate etc.)

b. Natura continutului informational, adica ce tip de insusiri concrete sunt semnalizate prin acea modalitate senzoriala; astfel s-au distins:

1. Senzatii care furnizeaza informatii despre obiectele si fenomenele lumii externe: vizuale auditive, cutanate, olfactive, gustative;

2. Senzatii care furnizeaza informatii despre pozitia si miscarea propriului corp: proprioceptive, chinestezice si de echilibru;

3. Senzatii care ne informeaza despre modificarile mediului-intern: foame, sete, durere etc.

Senzatiile vizuale

Senzatiile vizuale sunt rezultatul actiunii undelor electromagnetice asupra analizatorului vizual. Ochiul uman s-a adaptat pentru receptionarea undelor din registrul 390-700 nm. Intre aceste limite se afla toate lungimile de unda corespunzatoare culorilor fundamentale ale spectrului lumii terestre. Undele electromagnetice se propaga de la sursele naturale de lumina, indeosebi la soare, de la sursele artificiale sau de la corpurile luminate. Acestea din urma, datorita structurii lor materiale, absorb o parte a radiatilor, iar alta parte o reflecta. Ultimele stimuleaza ochiul omului, iar acesta vede obiectele colorate intr-o nuanta cromîtica corespunzatoare lungimilor de unda reflectate. Daca un obiect absoarbe toate undele luminoase, el este vazut ca fiind negru sau apropiat de negru. Daca le reflecta pe toate, in egala masura, este vazut alb, iar daca le reflecta selectiv, este vazut ca având una din cele sapte culori ale spectrului.

Orice senzatie vizuala se caracterizeaza prin câteva proprietati de baza:

1. Tonul cromatic este dat de lungimea de unda corespunzatoare (pentru rosu, 700 nm, pentru verde, 530 nm, pentru albastru 475nm etc.). Tonul cromatic diferentiaza culorile unele de altele.

2. Luminozitatea exprima locul pe care il ocupa aceeasi culoare pe o scala in care cea mai luminoasa culoare este albul, iar cea mai putin luminoasa este negrul.

3. Saturatia exprima puritatea culorii. Cele mai multe obiecte nu sunt culori pure. Ele reflecta o lungime de unda de baza, dar si alte lungimi de unda. Daca lungimea de unda corespunzatoare unei culori are cea mare pondere in totalul undelor reflectate, atunci obiectul este vazut ca saturat de acea culoare. Daca lungimea respectiva de unda este reflectata intr.-o mica proportie fata de toate celelalte, atunci acea culoare tinde catre cenusiu. In limbaj curent se spune ca este ,,spalacita”.

Combinarea acestor trei insusiri duce la un numar mare de nuante cromatice. Un om obisnuit reuseste sa diferentieze circa 500 de nuante cromatice pe cand un pictor distinge câteva mii. In viata si activitatea oamenilor, culorile au, in primul rand, un rol de semnalizare (semnalizeaza existenta unor obiecte, procese, reguli etc.). Dar ele au si o incarcatura energetica dependenta de lungimea de unda care le corespunde si prin care influenteaza fiinta umana, activizand-o sau calmand-o. Sunt culori vesele, antrenante (rosu, galben) si culori terne, mohorâte (negru, cenusiu). De asemenea, culorile pot dobândi semnificatii elaborate socio-cultural si pot fi astfel preferate sau nu. Influentele psihologice si semnificatiile socioculturale se pot conjuga cu anumite particularitati ale personalitatii. De aceea, preferinta pentru unele culori si respingerea altora poate fi caracteristica pentru o persoana. Pe aceasta baza, s-au constituit teste proiective de personalitate, bazate pe interpretarea preferintelor pentru culori.

Ex: Testul Lüscher