Psihoterapii Comportamentale

Psihoterapiile behavioriste

Psihoterapia este definită ca fiind caracterizată de câteva particularităţi distincte: este orientată mai mult spre trecut; pune accent pe înţelegere‚ nu pe schimbare; implică psihoterapeutul în rol de expert; se realizează într-o perioadă de durată.

În condiţiile contemporane psihoterapia cunoaşte diverse modificări‚ care se răsfrâng atât asupra duratei‚ cât şi asupra tehnicilor şi metodelor utilizate în cadrul şedinţelor. Aceste schimbări duc la înlăturarea unor diferenţe nesemnificative în organizarea şi realizarea psihoterapiei şi consilierii psihologice.

Psihoterapia umanistă în grup. Metoda nedirectivă rogersiană a fost propusă de către autorul ei şi pentru şedinţe în grup. Grupul de orientare umanistă prezintă un mediu de susţinere empatică‚ în care are loc descoperirea şi punerea în uz a resurselor interne ale autocunoaşterii şi creşterii personale.

Psihoterapeutul umanist posedă trei calităţi‚ care facilitează această schimbare: sinceritate sau congruenţă‚ atitudine necondiţionat pozitivă‚ empatie. În cadrul metodelor şi tehnicilor pe care el le utilizează în grup se înscriu ascultarea activă‚ reflexia‚ explicarea‚ repetarea‚ reformularea‚ împărtăşirea experienţelor personale‚ prezentarea rezultatelor.

În condiţiile contemporane psihoterapia umanistă este larg utilizată în formarea moderatorilor şi psihoterapeuţilor de grup‚ facilitând formarea unui stil profesional şi integrarea în sistemul de tehnici şi metode a celor propuse de Rogers.

Psihoterapia comportamentală de grup. Într-o primă etapă presupune aprecierea comportamentului propriu şi stabilirea scopurilor individuale. Aceste scopuri servesc întocmirii unui plan al schimbărilor.

Consilierul sau psihoterapeutul îşi asumă un şir de funcţii:

- evaluarea şi orientarea grupului;

- informarea participanţilor despre procesul psihoterapeutic‚ scopurile grupului‚ - - organizarea şedinţelor;

- aprecierea rezultatelor intermediare prin intervievarea participanţilor‚ discuţii‚ feed-back;

- selectarea şi utilizarea tehnicilor potrivite scopurilor individuale şi grupale;

- prezentarea unui model comportamental eficient;

- consolidarea noilor cunoştinţe şi deprinderi‚ integrarea lor în sistemul abilităţilor clientului;

- stimularea experimentării cu noile forme de comportament;

- pregătirea de despărţire şi viaţa independentă în conformitate cu noile cunoştinţe şi deprinderi.

Printre cele mai răspândite traininguri cognitive se numără: de dezvoltare a abilităţilor sociale‚ de încredere în sine‚ de dirijare a frustrărilor şi stresului etc.

Psihoterapia raţional-emotiv-cognitivă (PREC). Scopurile – dezvoltarea capacităţii clientului de a înlocui emoţiile şi comportamentul disfuncţional cu modele adaptive sănătoase.

Ele se realizează prin dezvoltarea interesului faţă de sine şi anturajul social‚ a capacităţii de automonitorizare‚ toleranţei‚ acceptării de sine‚ responsabilităţii de trăirile şi sentimentele personale.

Psihoterapeutul propagă o filozofie raţională a vieţii‚ contribuind la înlocuirea cu aceasta a principilor dogmatice‚ false‚ artificiale. În procesul consilierii sau psihoterapiei se utilizează un şir de tehnici şi metode cognitive‚ afective şi comportamentale: asimilarea teoriei A-B-C‚ discutarea directivelor şi convingerilor iraţionale‚ învăţarea coping-ului‚ acceptarea necondiţionată‚ utilizarea umorului‚ metaforelor‚ povestioarelor‚ ritualurilor‚ a jocului de rol etc.

Psihoterapiile cognitive si comportamentale sunt prototipul demersului stiintific in psihoterapie, beneficiind de teorii fundamentate stiintific si strategii terapeutice complexe pentru promovarea sanatatii si tratamentul patologiei, validate prin studii clinice controlate. Este si motivul pentru care sint psihoterapiile cel mai bine reprezentate la nivelul comunitatii stiintifice, cele mai raspindite in practica si preferate de casele de asigurari de sanatate.

Adresat specialistilor clinicieni, cercetatorilor, studentilor de la facultatile de profil si profesionistilor in politicile publice de sanatate, volumul expune teorii si proceduri terapeutice cognitiv-comportamentale, argumentind in favoarea utilizarii acestora ca platforma de integrare in psihoterapie si de promovare a psihoterapiei ca stiinta.

Psihoterapia poate fi individuală (obiectul intervenţiei este individul), în grup (obiectul intervenţiei este individul inserat într-un grup terapeutic) şi de grup (obiectul intervenţiei este grupul, spre exemplu, cuplu, familie etc.). Pentru simplificarea limbajului, sintagma „de grup” se utilizează adesea şi cu referire la psihoterapia „în grup”.

Este evident faptul că intervenţia psihologică este ghidată de mecanismele presupuse a fi implicate în starea de sănătate şi boală. Aşadar, în funcţie de aceste mecanisme avem mai multe orientări (paradigme) psihoterapeutice:

1. abordarea cognitiv-comportamentală;

2. abordarea dinamic-psihanalitică; şi

3. abordarea umanist-existenţial-experienţială. În cadrul acestor orientări există diverse şcoli, fiecare cu particularităţi teoretico-procedurale specifice. Se estimează (Bergin şi Garfield, 1994) că există aproximativ 200 de şcoli de psihoterapie şi peste 600 de tehnici de intervenţie.