Recenzie - Convorbiri psihanalitice cu părintii - Donald Woods Winnicott

Argument: Am ales aceasta carte in calitate de mama intai de toate, motivul principal pentru care m-am si inscris la specializarea PIPP; observand denumirea cartii, am sperat sa descopar printre paginile ei cateva secrete, lamuriri sau poate intrebari fara raspuns pana acum pentru mine

Despre autor: Autorul acestei carti, Donald Woods Winnicott nascut pe 7 aprilie 1896 - decedat pe 25 ianuarie 1971 a fost pediatru si psihanalist englez, cu o influenta deosebita in psihologia dezvoltarii.

Familia lui a fost prospera, insa Winnicott s-a vazut oprimat de mama sa, care avea tendinta spre depresie, precum si de cele doua surori si de bona lui. Tatal sau i-a incurajat creativitatea. Winnicott s-a descris ca fiind un adolescent deranjat, incercand sa atenueze starile intunecate ale mamei sale. Aceste seminte de constiinta de sine au devenit baza interesului sau pentru lucrul cu tinerii cu probleme.

A inceput studiile la Cambridge in 1914, dar odata cu primul razboi mondial, studiile au fost intrerupte, iar in 1917 s-a alaturat Marinei Regale ca ofiter medical.

Mai tarziu a inceput studiile in medicina clinica la Colegiul Medical din Londra, timp in care a invatat de la mentorul sau arta de a asculta cu atentie, atunci cand a luat istoricul medical de la pacienti, o abilitate pe care o va identifica mai tarziu ca fundamentala pentru practica sa de psihanalist.

Winnicott si-a incheiat studiile medicale in 1920, iar in 1923 s-a casatorit cu Alice Buxton Taylor, de meserie olara. Alice a avut "dificultati psihologice grave", dar el a ajutat-o cu terapie, pentru a face fata in acele conditii.

A obținut un post de medic la Spitalul de Copii Green Paddington din Londra, unde a lucrat timp de 40 de ani ca pediatru si psihanalist pentru copii.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, a servit ca psihiatru consultant la programul de evacuare, iar dupa razboi preda; Janet Quigley si Isa Benzie de la BBC i-au cerut sa sustina peste 60 de discutii la radio intre 1943 si 1966, majoritatea dedicate parintilor. Cateva dintre transcrieri: brosura Getting to know your baby sau The ordinary devoted mother and her baby, cartea The child and the family (1957), volumul The child and the outside world.

Winnicott este cel mai bine cunoscut pentru ideile sale despre sinele adevarat si sinele fals, parintele "destul de bun" si obiectul tranzitoriu; a scris mai multe carti si peste 200 de lucrari.

Dr. T. Berry Brazelton despre D. W. Winnicott

In aceasta carte detaliaza discutiile cu parintii prin intermediul radiolului. Aceasta nu este o incercare de a instrui parintii, ci de a-i linisti, ajutandu-i sa inteleaga ceea ce fac si ar trebui sa faca. Daca un parinte ar fi actionat la fel intr-o situatie asemanatoare sau poate chiar mai prost, indica puncte forte ale acestora.

Cartea este plina de pareri optimiste si incurajatoare pentru parinti, oferind astfel eliberarea si reasigurarea acestora, le reda increderea, detoxifica stiinta cresterii copiilor sau ofera increderea ca atunci cand simt nevoia pot cere ajutor individualizat pentru ca sunt liberi oricand sa faca asta. Vinovatia inevitabila transforma parintii in sensibilii care sunt.

Numeste parintii vitregi lipsiti de succes, insa sunt femei si barbati obijnuiti, rolul unui astfel de parinte fiind lipsit de recompense.

Suptul degetului reprezinta prima utilizare a imaginatiei la bebelusi ( sanul sau biberonul imaginar ).

Gasim aici pasi simpli ai telurilor precum:

- faza lui “nu” dupa primul an, cand parintii isi asuma responsabilitatea pentru limite

- trecerea la cuvinte asociate pericolului ( exemplu “fierbinte” ), in al doilea an

- trecerea responsabilitatilor si in seama copilului, la cresterea experientelor, luarea deciziilor si capacitatea lor de a incorpora limitele, prin explicatiile verbale din anul trei.

“Cum dispare gelozia?” Este dezarmata prin identificarea cu persoana fata de care exista gelozie, folosind empatia.

“Baiul” de a fi parinte este un capitol in care se infrunta sentimentele negative, mamele fiind singurele care se bucura ca au avut norocul de a fi victime

Pe scurt ..

CAPITOLUL I: EDUCATIA SANITARA PRIN INTERMEDIUL RADIODIFUZIUNII

Autorul nu este adeptul unei educatii sanitare in masa, pentru ca cel care este interesat sa vorbeasca despre sanatate la radio nu are avantajul unei audiente specifice. El se refera la o educatie din punct de vedere psihologic, considerand ca cei care asculta, nu o fac pentru ca-si doresc din punct de vedere stiintific sau pentru ca sunt dornici de cunoastere, ci pentru ca sunt afectati in mod direct de o anumita boala. Printr-o emisiune radio, orice incercare de a spune oamenilor ce sa faca reprezinta o insulta atata timp cat in lipsa acestora nu exista oportunitatea de a le oferi, prin prezenta lor, posibilitatea de a vorbi, sau de a interveni, practic de a participa la discutie.

Ascultand relatarile mamelor despre cresterea copiilor, parca nu exista nimic ce poti sa le transmiti acestora sa faca. In partea opusa se regaseste dorinta omului care asculta de a primi explicatii pentru problemele cu care se confrunta si sa traiasca la final un sentiment de siguranta ca ceea ce au facut intuitiv si spontan este totusi cel mai potrivit lucru, eliberandu-se de sentimente de vinovatie.

Educatia poate oferi intelegerea ca ceea ce fac oamenii e bine fiind umani, pot deveni increzatori, iar pentru viitor sa nu mai caute sfaturi, ci informatii. Sfaturile prin radio ranesc mereu pe cineva undeva. Cel mult pot fi ajutati oamenii in reflectiile lor in urma problemelor.

Ca si instruirea medicilor sau profesorilor, instruirea mamelor se poate face numai intr-un cadru formal, pentru o anumita perioada de timp clar delimitata si chiar si asa vor avea multe altele de infruntat