Recenzie - Psihologia vârstelor, de Tinca Crețu

1. Rezumat carte

Cartea recenzata numita “Psihologia vârstelor “ de Tinca Crețu debuteaza cu capitolul 1 “Definirea psihologiei vârstelor” unde se prezintă locul distinct pe care îl are psihologia vârstelor in viețile oamenilor , aceasta fiind baza pentru a putea înțelege și explica in profunzime o situație ,un comportament ,o atitudine , punând accentul pe “începuturi” care sunt esențiale in cunoașterea acestor lucruri. Personal, sunt total de acord cu acest aspect, precum este și sugerat in carte , trecutul fiecărei persoane poate fi un scurt istoric, “începuturile” fiind astfel un aspect esențiale in cunoașterea unor serii de fenomene și situaţii de-a lungul vietii. Sunt evidențiate “Psihologia copilului” ; “Psihologia adolescentei” și “Psihologia adultului “ prezentându-se importantă semnificativă a ciclului vietii in aceste etape și nu numai , fiecare având un rol aparte și reprezentativ pentru om. În măsura în care psihologia vârstelor va releva ceea ce este caracteristic, distinctiv, relevant pentru un stadiu sau altul al vietii psihice, se va apropia de viziunea psihologiei diferențiale, dar se va deosebi de aceasta prin permanentul echilibru pe care îl va păstra între caracteristicile generale și cele specifice. In partea a doua “ Dezvoltarea psihică “ Se prezintă definiția acesteia ,cât și importantă “eredității” care face posibila dezvoltarea psihică . Apar și anumite cercetari speciale privind ereditatea psihologică care au confruntat date privind : a) particularitățile părinților și copiilor; b) particularitățile diferitelor generații ;c) specificul dezvoltării la cei care s-au născut cu deficiențe ereditare; d) asemănările și deosebirile dintre gemenii monozigoți și dizigoți care s-au dezvoltat în același mediu sau în medii diferite; e) tabilirea de asemănări și deosebiri între frați și surori din familii obișnuite;f) studiul familiilor celebre, așa cum a fost familia Bach. Desfășurate de-a lungul timpului, acest gen de cercetări a generat poziții diferite în ceea ce privește rolul acordat eredității pentru viată psihică umană. Ele au pendulat între concepția transmiterii ereditare a însușirilor și structurilor psihice și cea a negării vreunui rol al eredității în geneza psihicului uman. Apar in continuare cercetări pe baza mediului care este considerat alt factor al dezvoltării psihice: a) studiul comportamentului copiilor crescuți de animale; b) urmărirea corelației dintre nivelul inteligenței copiilor și calitatea mediului familial sau a celui instituționalizat (un mediu bogat În stimulări intelectuale ridică potențialul mental și realizează multe compensări) etc , acestea fiind doar câteva dintre cercetările expuse in carte care conferă credibilitate informațiilor . Clasificarea tipurilor de influente ale mediului sunt următoarele evidențiate care exercită nuanţat ca frecvenţă şi conţinut în mediile pe care le traversează simultan şi succesiv fiecare fiinţă umană de-a lungul vieţii sale. Cercetările au arătat că sunt diferenţe între copiii care învaţă în mediul rural faţă de cei care invaţă în mediul urban sau între cei ce provin din familii cu un nivel socioeconomic şi cultural scăzut faţă de cei ce aparţin mediilor favorizate sau între cei ce îşi desfăşoară viaţa în zone izolate (în munţi, pe şlepuri etc.) sau sunt supuşi unei schimbări bruşte de mediu, ca în cazul emigranţilor, faţă de cei ce au relaţii bogate şi consistente cu societatea. Pe baza acestui studiu , consider ca se oferă informații eficiente și realiste cu privire la importantă și efectele mediului asupra ființei umane . Cercetătorii au aprofundat studiul interacţiunilor copiilor şi adolescenţilor cu mediul lor de dezvoltare şi au propus să se răspundă la întrebarea cum se explică faptul că doi fraţi care trăiesc în familia lor, gemeni fiind, ajung să aibă particularităţi psihice diferite. Prin studierea manierei de relaţionări cu ambianţa cercetării, s-au descoperit trei feluri de interacţiuni: reactivă, evocativă şi proactivă. Dezvoltarea nu se opreşte în momentul în care persoana a ajuns la maturitatea fizică, ci este continuă, se desfăşoară pe tot parcursul vieţii şi, tocmai de aceea, psihologii care se ocupă cu studierea dezvoltării umane au ca obiectiv descrierea şi analiza legilor acesteia de-a lungul întregii vieţi. In continuare, se pune accent pe faptul ca influenţele exercitate de diversele medii traversate de fiecare nu sunt numai favorabile, numai pozitive. Se susține faptul ca mediile sunt pozitive ,cât și negative . Un alt factor prezent este educația , definit ca un factor fundamental in dezvoltarea psihică . Educaţia transmite imagini şi idei, cunoştinţe şi structuri de gândire, valori morale şi estetice, norme şi principii de comportament, modele atitudinale, tipare acţionale şi relaţii interumane şi formează astfel capacităţi cognitive afective şi volitive şi structuri de personalitate. Se explica pas cu pas motivul pentru care educația exercita un timp îndelungat in viața fiecăruia , poate îndeplini o funcţie formativă de anvergură, orientată după idealul social şi modulată după particularităţile fiecăruia, tinzând să dezvolte Ia maximum disponibilul ereditar şi participând în mod esenţial la construcţia unei personalităţi originale. Educația îndeplinește o serie de roluri , după cum bine sunt prezentate in aceasta lucrare , roluri care dau conținut vietii psihice și in aceeași măsura accelerează dezvoltarea psihică , urmând drept concluzie ca ea trebuie să fie corect gândită, proiectată şi realizată şi să concorde în acelaşi timp cu aştep tările şi aspiraţiile celor educaţi şi cu necesităţile sociale, aceasta trebuind fi urmată bineînțeles de motivatie care este una dintre cele mai importante componente ale învăţării şi implicit ale dezvoltării psihice pentru că ea orientează subiectul, îl face receptiv la influenţele mediului şi educaţiei. Sunt evidențiate “evenimentele de viața , emergenta și autodeterminarea “ care au un rol esențial in a arata că procesul dezvoltării psihice umane este deosebit de complex, multicondiţionat, multideterminat şi totodată îndelungat. Un alt aspect constituind dezvoltarea psihică care îşi are unele începuturi încă înainte de naşterea în forma unor anumite reacţii rezultate din simbioza organică cu mama, îl consider relevant și foarte bine punctat in carte , deorece din experiența mea personală , anumite reacții sunt ereditare , exemplu fiind faptul ca înainte de nașterea mea , mama suferind de criza de epilepsie și stări de anxietate profunda s-au razsfrans asupra mea “moștenind” intr-o oarecare măsura anumite afecțiuni similare cu ale mamei . De aceea, modul de viaţă al mamei, trăirile şi întâmplăriie prin care trece nu rămân fără urmă pentru făt. Dar despre dezvoltarea propriu-zisă vorbim după naştere, când acţionează pe deplin toţi factorii care o generează şi o stimulează.