Recenzie psihologie școlară

Cartea “Psihologie scolara “, coordonata de Andrei Cosmovici si Luminita Iacob, vine in ajutorul tinerilor care pasesc pentru prima data pragul unei scoli, dar nu in calitate de elevi, ci de profesori. Cartea ii ajuta pe acestia sa fie buni cunoscatori ai problemelor psihologice legate de instruiriea si educarea elevilor.

Psihologia cotidiana, insusita de noi prin experienta sociala, nu este suficienta pentru a-i intelege pe copii asa cum sunt ei.

Psihologia este stiinta care se ocupa cu descrierea si explicarea fenomenelor psihice verificabile.

Psihologia scolara studiaza , din punct de vedere psihologic, procesul instructiv-educativ desfasurat in scoala cu scopul de a spori eficienta acestuia.

Psihologia scolara are statutul de “disciplina resursa”, fiind un potential rezervor de sugestii si repere in gestiunea si managementul procesului de formare al scolarilor.

Primul capitol al cartii, are un dublu obiectiv : primul este sa ofere o imagine de ansamblu asupra dezvoltarii ortogenetice, si al doilea, sa ofere o succinta initiere in psihologia varstelor scolare.

In literatura psihopedagogica romaneasca sunt considerati ca factori ai dezvoltarii ontogenetice, ereditatea , mediul si educatia, literatura anglo-saxona se axeaza pe raportul “nature-nurture”, iar cea franceza pe raportul “hérédité-milieu/environement” .

Prin dezvoltare, in general, se intelege un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou, printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapa reprezentand o unitate functionala mai mult sau mai putin inchegata, cu un specific calitativ propriu. Trecerea de la o etapa la alta implica atat acumulari cantitative cat si salturi calitative, acestea aflandu-se intr-o conditionare reciproca. Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin incorporarea si constituirea de noi conduite si atitudini care permit adaptarea activa la cerintele mediului natural si socio-cultural. Dezvoltarea permite si faciliteaza constituirea unor relatii din ce in ce mai diferentiate si mai subtile ale fintei umane cu mediul in care traieste si se formeaza.

Ereditatea este însuşirea organismelor vii de a da naştere la urmaşi asemănători sau capactitatea organismelor de a transmite la urmaşi anumite caractere în mod fidel.

Mediul, ca factor al dezvoltarii psihice, este si mai profund implicat in devenirea psihica umana, oferind materialul de constructie.

In sens larg, mediul cuprinde ansamblul elementelor naturale, sociale, culturale ce ne inconjoara si cu care omul este in interactiune permanenta, pe tot parcursul vietii sale. Factorii de mediu actioneaza in anumite contexte sau cadre sociale – grupurile familiale, de joc, de invatatura – care constituie si ele tot atatea medii. Influenta factorilor de mediu se exercita nu numai asupra constituirii psihicului in ontogeneza, dar si asupra proceselor fizice – osificarea, dentitia, greutatea – prin conditiile alimentare, igienice si de protectie pe care le ofera.

Educatia indeplineste rolul de a diminua imprevizibilul si de a creste controlul asupra procesului dezvoltarii individuale. Faure, E., considera ca „educatia poate fi definita ca activitatea specializata, specific umana, care mijloceste si diversifica raportul dintre om si mediul sau, favorizand dezvoltarea omului prin intermediul societatii si a societatii prin intermediul omului”.

Educatia face mijlocirea dintre ceea ce s-ar putea (obtinut prin ereditate) sub aspectul continutului, nivelului, intensitatii, formei, duratei, si ceea ce se ofera (obtinut prin mediu).

Teoriile psihologice ale dezvoltarii sunt grupate de catre autori in trei modele clasice: modelul organicist sau activ, modelul mecanicist sau reactiv si modelul interactionost sau al dublei determinari.