Relațiile copilului cu persoanele din mediul apropiat

Dintre toate mamiferele, oamenii au nevoie de cea mai lunga perioada de maturizare si instruire pentru a se putea descurca singuri. In general, cu cat sisteml nervos al unui organism este mai complex, cu atat are nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la maturitate.

Fara a minimaliza rolul bagajului ereditar, trebuie subliniat faptul ca , „in absenta unor factori de mediu care sa activeze aceste disponibilitati innascute, copilul ar ramane in stadiul de „candidat la omenire” si nu ar mai ajunge sa devina om” (Bonchis, 2004, p. 466). In perioada cuprinsa intre 0 si 1 an au loc o serie de manifestari ale comportamentului social, fundamentale pentru evolutia ulterioara a copilului. Aceasta perioada este importanta nu numai pentru copi, ci si pentru familie.

Interactiunea sociala este una din primele capacitati care se dezvolta la copil. Departe de a fi o tabula rasa, dupa cum se credea, nou-nascutii vin pe lume bine dotati pentru comunicare.

Atasamentul intre copil si parinti pare sa apara, complet, la varsta de aproximativ 7 luni. Inainte, copilul nu pare sa se tulbure in mod deosebit daca este separat de parintii sai, dar dupa aceea, va plange si va afisa diverse simptome de suferinta. Totusi, acest atasament nu apare brusc, el se construieste de-a lungul celor 7 luni de viata, prin interactiunea cu parintii, realizata prin diverse cai.

In jurul varstei de 2 luni, copilul incepe sa zambeasca la vederea imaginii mamei sau tatalui. Incantati de aceasta reactie, parintii fac eforturi considerabile pentru a o incuraja. Capacitatea copilului de a zambi la o varsta atat de mica a aparut, probabil, pentru a intari legatura parinte-copil. Parintii considera ca aceste zambete sunt dovada faptului ca bebelusul ii recunoaste si ii iubeste si acest lucru ii incurajeaza sa fie si mai afectuosi si stimulativi. Astfel, se dezvolta si se mentine un sistem de interactiune sociala, bazat pe un mecanism de intarire reciproca.

In copilarie, parintii constituie primele modele cu care copilul va dori sa se identifice, care ii asigura suportul material si afectiv de care are atat nevoie. Printre factorii determinanti ai evolutiei individului, familia ocupa un loc central, dovedindu-se ca „diverse insusiri morale ale copilului cum ar fi de exemplu initiativa si fermitatea in actiuni, curiozitatea si sociabilitatea, spiritul critic si autocritic, independenta depind de o serie de trasaturi pe care le are familia in care traieste copilul” (Rudica apus bonchis, 2002, p. 475).

Mediul familial este unul afectiv si protector, in masura in care raspunde trebuintelor copilului atat de natura fiziologica, cat si de natura spirituala, ea reprezentand astfel pentru copil un univers afectiv, social si cultural, cu consecinte durabile asupra personalitatii in formare.

Instituindu-se ca factor de dezvoltare, familia trebuie sa gaseasca modalitati adecvate de relationare cu copiii. Indeplinind trebuintele acestuia, luandu-i in considerare slabiciunile sau capacitatile / incapacitatile, ea face dovada acceptarii copilului, a carui existenta este privita ca un izvor de bucurie si satisfactii.

Profilul psihologic al copilului acceptat, dupa un studiu al colaboratorilor lui Osterrieth, este: puternic sentiment de securitate, autonom – desprinzandu-se treptat de legaturile care-l fac dependent de adulti, raspnde prin dragoste la dragostea parintilor, ofera ajutor afirmandu-si in acelasi timp sinele, imaginea parintelui este pentru el un model, se adapteaza la realitate usor, nu traieste stari de anxietate, este pregatit sa depaseasca obstacolele si sa faca fata pericolelor, are o constiinta de sina puternica, gandeste pozitiv, are aspiratii realiste.

Copiii acceptati sunt asosiati de Osterrieth cu cei care sunt lasati sa se joace, sunt copii numiti „liberi”, care manifesta: originalitate si spontaneitate, autonomie si capacitate de a se descurca singuri, tendinta de a se impune si de a fi conducatori, agresivitate exteriorizata, nivel de aspiratie inalt, perseverenta in urmarirea scopurilor. In joc, acestia reproduc scene din viata de toate zilele si sunt destul de realisti. Acceptarea sociala, spune tot Osterrieth, este proportionala cu acceptarea familiala de care s-a bucurat individul.