Rolul Psihologului Clinician

Putine domenii ale stiintei au generat atâta valoare si impostura ca domeniul clinic. Este interesant cum astazi, în secolul internetului si al teoriei relativitatii, sanatatea si boala sunt înca abordate de un grup pestrit de profesionisti (de exemplu, medici, psihologi), paraprofesionisti (vraci, vindecatori) si impostori (cum ar fi astrologii, vrajitorii). Chiar si în cadrul abordarilor profesioniste exista o mixtura dalileana de abordari stiintifice si pseudostiintifice (abordari nevalidate, invalidate sau depasite de vremuri). Lucrarile introductive în domeniu ilustreaza foarte clar aceasta stare de fapt.

Psihologia clinica este stiinta care studiaza mecanismele psihologice implicate în starea de sanatate si boala. Asadar, ea, are doua componente fundamentale. Prima componenta se refera la investigarea mecanismelor psihologice implicate în (a) promovarea si optimizarea sanatatii si (b) prevenirea patologiei. A doua componenta se refera la investigarea mecanismelor psihologice implicate în patologie. Atunci când în abordarea clinica domina prima componenta, psihologia clinica se mai numeste si psihologia sanatatii. De asemenea, atunci când în cadrul celei de-a doua componente vorbim despre patologie somatica, psihologia clinica se mai numeste si psihologia sanatatii clinice (clinical health psychology) sau, într-o formulare mai veche si mai putin utilizata astazi în domeniul clinic, psihosomatica (în SUA, acest domeniu este denumit si medicina comportamentala). Când vorbim despre patologie psihica, psihologia clinica se mai numeste si psihopatologie sau, mai putin utilizat astazi, psihologie medicala (desi, uneori, termenul de psihologie medicala include si aspectele de psihologia sanatatii clinice). Aceste dezvoltari ale psihologiei clinice în functie de obiectul studiat sunt astazi demersuri specifice si independente. Asadar, în sens larg, psihologia clinica se refera la investigarea mecanismelor psihologice implicate în sanatate si boala, iar în sens restrâns, la mecanismele psihologice implicate în sanatatea si patologia mentala (psihica).

Ca orice abordare specifica, psihologia clinica are câteva caracteristici care o diferentiaza de alte abordari în psihologie sau, prin combinatia lor, o individua¬lizeaza în raport cu acestea.

(1) Astfel, diferentele culturale sunt serios luate în consideratie în psihologia clinica, în masura în care sanatatea si boala sunt influentate de factorii culturali. Impactul acestor factori culturali este explicit mentionat si în Manualul de Clasificare a Tulburarilor Mentale si de Comportament (DSM). Aceasta caracteristica a psihologiei clinice este accentuata în raport cu alte ramuri ale psihologiei (de exemplu, neurostiintele cognitive), care investigheaza mecanisme bazale ale psihicului uman mai putin influentate cultural.

(2) De asemenea, tinând cont de faptul ca psihologia clinica acopera toate etapele de vârsta, pe lânga principiile generale implicate în sanatate si boala, indiferent de vârsta, se pune un accent mare si asupra particularitatilor de vârsta. Alte ramuri ale psihologiei nu au aceasta diversitate atât de clar stabilita. De pilda, psihologia muncii se refera mai ales la vârsta adulta, psihologia scolara se refera mai ales la vârstele mai mici etc.

(3)Aspectele de etica si deontologie sunt factori majori care definesc domeniul psihologiei clinice, poate mai strict ca în cazul altor ramuri ale psihologiei, tinând cont de faptul ca actorii principali sunt bolnavii, iar conceptele de baza sunt cele de sanatate si boala, concepte cu implicatii fundamentale pentru specia umana.

(4)O eroare frecventa este asocierea psihologiei clinice si a psihoterapiei cu patologia, ignorându-se aspectul de preventie a tulburarilor psihice si de promovare a sanatatii. Preventia primara se refera la interventia care previne instalarea bolii. Trebuie însa mentionat faptul ca psihologia clinica nu este un receptor pasiv care aplica descoperirile din cercetarea fundamentala din psihologie. Psihologia clinica are propria cercetare fundamentala si aplicata, impulsionând prin ea dezvol¬tarea unor metode cu caracter general, care au fost asimilate în psihologie dincolo de domeniul clinic. Spre exemplu, constructul de „cognitii irationale" a patruns nu doar în tratatele de psihologie generala, dar si în lucrarile de psihologie educationala (de exemplu, educatia rational-emotiva si comportamentala), psihologia muncii (de exemplu, eficienta rationala), psihologie pastorala (consiliere pastorala) etc.