Running head - Orientări experiențiale în psihoterapie - psihodrama

INTRODUCERE

Creată de Moreno în 1921, psihodrama este o metodă acțională din cadrul psihoterapiei, folosită în mod special pentru copii și persoane care tind să își supraintelectualizeze experiențele, dar și psihotici și delincvenți (Mitrofan, 2000).

Psihodrama ca metodă integrează analiza cognitivă cu dimensiunile implicării participative, îndemnând clienții să se angajeze în situație atât corporal, cât și imaginativ. Moreno spunea că oamenii au o tendință naturală de a se exprima în gesturi și mișcări, trăirea kinestezică a unei situații ne ajută să fim mai conectați la emoțiile și gândurile noastre. Scopul psihodramei este conștientizarea unor idei și trăiri reprimate, urmărindu-se astfel descărcarea tensiunilor potențial patologice sau conflictuale si integrarea lor într-un mod armonios. Unul dintre avantajele cele mai semnificative ale psihodramei este faptul că, prin tehnicile de care dispune, convertește „reprezentarea din interior” în „reprezentarea de afară” (Mitrofan, 2000).

BAZELE PSIHODRAMEI

Conform Mitrofan (2000), tehnicile specifice de lucru ale psihodramei au la bază patru concepte: spontaneitatea, creativitatea, tele-ul și conceptul de întâlnire.

Moreno definește spontaneitatea ca fiind „capacitatea individului de a da un răspuns adecvat la o situație nouă sau un răspuns nou la o situație veche”. Ea presupune pregătirea subiectului pentru acțiunea liberă, fiind catalizatorul procesului creativ; psihodrama are ca scop rezolvarea unor probleme emoționale/psihologice care blochează spontaneitatea, încurajând individul să-și asume riscuri și să-și permită eșecul pentru a face față unor situații care anterior îl blocau. Cat despre creativitate, Moreno spune că în psihodramă, ceea ce este important este procesul creației și nu produsul ei. Între spontaneitate și creativitate există o legătură primară, starea de spontaneitate este principiul esențial al oricărei experiențe creative.

Tele-ul este caracterizat de autor ca cea mai simplă unitate de sentiment care apare între doi oameni: o simțire a realității celuilalt, un sentiment de înțelegere nonverbală. Comunicarea tele-ică este încurajată în grupul psihodinamic și duce la formarea unui sentiment de încredere și siguranță, condiție optimă pentru dezvoltarea spontaneității.

Ultimul concept din psihodramă, întâlnirea, presupune capabilitatea de a-l întâmpina pe celălalt și de a te simți întâmpinat în realitatea ta cea mai adevărată și profundă - este totuna cu momentul de „a fi împreună”.

Toate aceste concepte moreniene se concretizează în practica psihodramatică. Mai întâi, se creează relații de tele (relații empatice) între terapeut și membrii grupului. Aceste relații facilitează spontaneitatea, care la rândul ei, determină individul să fie mai receptiv spre autodeterminare (Mitrofan, 2000).