Sigmund Freud și psihanaliza

Sigmund Freud a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al scolii psihologice de psihanaliza. Principalele teorii ale acestei scoli sunt fondate pe urmatoarele ipoteze:

- Dezvoltarea umana este înteleasa prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual.

- Aparatul psihic refuleaza dorinte, în special cele cu continut sexual si agresiv, acestea fiind conservate în sisteme de idei inconstiente.

- Conflictele inconstiente legate de dorintele refulate au tendinta de a se manifesta în vise, acte ratate si simptome.

- Conflictele inconstiente sunt sursa nevrozelor.

- Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în constient a dorintelor inconstiente si refulate.

Freud este considerat a fi parintele psihanalizei iar lucrarile sale introduc notiuni precum inconstient, mecanisme de aparare, acte ratate si simbolistica viselor.

Viata

Sigismund Shlomo Freud s-a nascut într-o familie de evrei Ashkenazi din Frieberg. Si-a luat numele de Sigmund abia la vârsta de 21 de ani. Sigmund a fost primul nascut din cei noua copii ai familiei dar mai avea si alti frati din casatoriile precedente ale tatalui sau. Cu toate ca familia sa nu era o familie înstarita si traiau într-un apartament mic si aglomerat, parintii sai au facut totul pentru ca Sigmund sa aiba parte de cele mai bune conditii uneori si cu pretul defavorizarii celorlalti copii ai familiei.

Freud a fost un copil precoce din punct de vedere intelectual si deosebit de silitor. Sase ani la rând a fost primul din clasa, iar la terminarea scolii avea nu numai cunostinte temeinice de greaca, latina, germana si ebraica, ci învatase si franceza si engleza. Viata de familie se organiza în functie de programul sau de studiu. Îsi lua masa de seara separat de restul familiei, iar pianul surorii sale Anna a fost mutat din apartament pentru a nu fi deranjat de exercitiile acesteia.

Sigmund Freud a studiat medicina la Universitatea din Viena. În cursul celui de al treilea an de studiu a început sa lucreze în laboratorul de fiziologie, sub conducerea lui Ernst Wilhem von Brücke, fiind în special preocupat de functiunea Sistemului Nervos Central. El s-a lasat atât de mult absorbit de aceasta activitate, încât a neglijat celelalte discipline, terminând facultatea în 1881, cu o întârziere de trei ani. Dorind sa câstige experienta practica, dupa doi ani începe sa lucreze ca medic în spital, în sectiile de psihiatrie si dermatologie. În 1885 obtine un post de docent in neuropatologie la Universitatea din Viena si - având o bursa din partea statului austriac - petrece 19 saptamâni la Paris, în clinica de maladii ale sistemului nervos de la spitalul Salpêtrière, condusa de Jean Martin Charcot. Charcot trata anumite tulburari nervoase prin hipnoza. Sub conducerea lui, Freud începe sa studieze isteria, fapt care i-a trezit interesul pentru psihopatologie.

În 1886, Sigmund Freud deschide la Viena un cabinet privat de psihiatrie, specializat pe tulburari cerebrale si nervoase. Datorita faptului ca aplica conceptiile lui Charcot, socotite neortodoxe de corpul medical vienez, Freud s-a lovit de dificultati din partea colegilor. Aceasta explica si faptul ca, mai târziu, teoriile lui asupra nevrozelor au fost acceptate cu multa reticenta.

Contributii

Prima lucrare publicata de Freud, Zur Auffassung der Aphasien/Conceptii asupra afaziei (1891), trata problema tulburarilor de vorbire aparute în urma unei leziuni organice a creierului. Dupa o noua lucrare în domeniul neurologiei, Die infantile Cerebrallähmung/Paralizia cerebrala infantila (1897), Freud s-a dedicat cu exclusivitate cercetarilor privind explicarea tulburarilor psihice pe baze psihologice, ceea ce a dus la elaborarea conceptului de Psihanaliza (1896).

Freud explica aparitia manifestarilor nevrotice, în special ale isteriei, datorita refularii unor traume emotionale, ascunse în inconstient. Ca tratament recomanda transpunerea pacientului în stare de hipnoza, cu ajutorul careia trairile emotionale refulate sunt din nou aduse la suprafata constiintei si în felul acesta, conflictele, prelucrate în mod constient, nu mai provoaca tulburari psihice. Între 1895 si 1900 Freud a formulat cea mai mare parte a conceptiilor sale, care formeaza nucleul psihanalizei în teorie si practica. El renunta la metoda hipnozei, preferând expunerea spontana de catre pacient a amintirilor sale, înca din perioada copilariei, în timpul sedintelor de psihanaliza, sub forma asa zisei asociatii libere. În felul acesta medicul îl ajuta sa-si clarifice constient experientele conflictuale, care stau la baza tulburarilor nevrotice.

Cu ajutorul "asociatiilor libere" gaseste calea de patrundere catre procesele petrecute în inconstient, ceea ce l-a condus si la explicarea semnificatiei viselor si a actelor ratate ("lapsus-uri"). Prin interpretarea visurilor a ajuns la formularea conceptului de sexualitate infantila si a complexului Oedip, care ar sta la baza legaturilor erotice inconstiente ale copilului cu parintele de sex opus. Aceste puncte de vedere din conceptia freudiana au fost si ramân foarte controversate.