Singurătatea

Singurătatea, probabil un concept experimentat de toată lumea la un moment dat al vieţii, mai greu de explicat decât de simţit, este rezultatul evaluării pe care persoanele o fac asupra calităţii şi cantităţii relaţiilor pe care le au. Astfel că, la fel ca şi fericirea sau alte emoţii, este o stare care aparţine strict persoanei şi este greu cuantificabilă. Este greu de spus de câtă singurătate pot suferi unii, sau care este intensitatea acesteia.

Singurătatea nu este acelaşi lucru ca a fi singur. De fapt, o persoană se poate simţi singur chiar şi atunci când sunt înconjuraţi de mulţi. Unele studii arată oameni care trăiesc în oraşe mari prezintă grade mai mari de singurătate decât cei din oraşele mai mici.

Adesea când pronunţăm cuvântul singurătate ne vin în minte o serie de cuvinte cu conotaţie negativă. Astfel că, nu numai starea în sine ci şi haloul de care este înconjurat conceptul este unul negativ. Iată câteva adjective care sunt asociate cu singurătatea: singur, neînţeles, părăsit, pierdut, nefericit, marginalizat, aruncat, disperat, depresiv, gol, ciudat, plicitisit, timid, neatractiv.

Şi totuşi, sigurătatea este diferită în cazul fiecăruia dintre noi, întrucât conţine ingredientele noastre personale, ceea ce face distinct orice sentiment al nostru şi efectele pe care le are acesta asupra noastră. Totuşi, în general ar putea exista o singurătate socială, în care lipsa pe care o resimt oamenii este aceea a relaţiilor cu prietenii sau alte persoane importante din jurul lor, şi o singurătatea emoţională exprimată prin absenţa unei figuri intime sau a unei relaţii foarte apropiate cu o figură de ataşament. Singurătatea emoţională apare atunci când intervine o depărţire în cuplu sau în familie şi adesea, după evenimentul în sine va urma o perioadă de acomodare sau începerea unei alte relaţii intime. În acest caz, sprijinul familiei şi al prietenilor este cvasi util, pentru că relaţiile cu familia şi contactele sociale nu au puterea de a înlocui relaţia intimă pierdută.

Adesea persoana implicată parcurge un drum de readaptare la situaţia actuală, un fel de ”jelire” şi de ”doliu” pentru ceea ce a pierdut. Obişnuinţa este una dintre stările cu care trebuie să se lupte cel mai mult. Singurătatea emoţională presupune tocmai ruperea unui lanţ care până la un moment dat ţinea împreună, din punct de vedere emoţional, două persoane. Ceea ce rămâne sunt amintirile şi nişte ritualuri care acum nu mai au relevanţă sau nu se mai pot realiza. Astfel că perioada de ”jelire” are rolul de a reobişnui persoana cu o ipostază nouă.

Singurătatea poate deveni insuportabilă şi poate afecta întreaga viaţă a persoanei, dar poate fi şi momentul unui nou început. Adesea, depinde de perspectiva din care privim lucrurirle. Sigur, persoana este îndreptăţită să se simtă singură, trădată, goală pe dinăuntru, părăsită, ceea ce e mai uşor pentru că e congruent cu ceea ce gândeşte şi cu ceea ce a trăit. E mai greu să priveşti cealaltă perspectivă: nu toate lucrurile stau sub controlul nostru, şi uneori e bine să acceptăm că persoana de care ne ataşăm are propriile sale decizii.

Prin singurătate se înţelege acea stare psiho-socială în care cercul de relaţii al unei persoane este mai mic sau mai puţin satisfăcător decât îşi doreşte. În funcţie de natura sentimentelor care însoţesc starea de singurătate, se poate face distincţia între izolare emoţională şi izolare socială. În primul caz, insatisfacţia este generată de lipsa unei relaţii emoţionale profunde; în cel de-al doilea caz, insatisfacţia este rezultatul lipsei unui cerc de prieteni care să ofere sprijinul social într-o perioadă dificilă a vieţii. Atunci când simţim această stare de singurătate, avem sentimente ca şi când ne-am fi despărţit de ceilalţi, în general de cei apropiaţi, de familie (de copii, de părinţi, de unul de soţ/soţie, rude ), de prieteni. Ne simţim şi ne percepem izolaţi, este ca şi când am fi singuri într-o lume în care nu cunoaştem pe nimeni, nu avem pe nimeni apropiat, şi cu toate acestea am vrea să facem ceva pentru a ieşi din acea stare, dărn cât putem. Ne simţim abandonaţi, părăsiţi, ca şi când nimănui nu i-ar păsa de noi şi de nevoile noastre.

Singurătatea este ca foamea, setea sau durerea. E un semnal pe care îl primeşti că ceva nu merge cum trebuie cu tine ca organism, ca specie. E ca şi când am avea nevoie de un nivel rezonabil de zahăr în sânge, pentru că altfel nu avem resursele necesare de a derula diverse activităţi. Când nivelul nostru de zahăr din sânge scade, ne este foame şi acesta este un semnal că ar trebui să ne hrănim. Dacă ignorăm acest semnal, începem să ne simţim slăbiţi, fără energie şi nu mai suntem în stare să ne asigurăm hrana. Singurătatea este ceva în genul acesta, numai că ea nu este susţinută de calorii, ci de contacte sociale. Iar nevoia noastră de contacte sociale are la bază frica noastră de a nu fi abandonaţi, însă trebuie să avem grijă ca interacţiunile noastre social să aibă substanţă, să fie profunde. Încă de la naştere am avut nevoie de cineva alături, am depins de alţii pentru a supravieţui. S-a demonstrat ştiinţific că persoanele singure au tendinţa de a păstra o doză de singurătate şi când sunt în preajma cuiva, iar faptul că au contacte sociale nu este suficient. Aşa că alegeţi una, două persoane şi încearcaţi să dezvolţi o relaţie profundă, bogată cu ele. Vei vedea că nu te vei mai simţi deloc singur în marea de oameni, pentru că vei ştii că există cel puţin o persoană cu care ai relaţie autentică.

Pe de altă parte, persoanele singure au tendinţa de a se izola de teama de a nu fi respinse. Această frică este atât de intensă încât orice cuvânt sau gest al interlocutorului poate fi interpretat ca un reproş/o insultă, ceea ce pentru ei reprezintă o confirmare a faptului că sunt respinşi. Este ceea ce se numeşte “profeţie autoîmplinită”.

Singurătatea este o emoţie umană universală, dar este atât de complexă şi unică pentru fiecare individ. Singurătatea nu are nici o singură cauză comună, astfel încât prevenirea şi tratarea acestei stări de spirit variază. Un copil singuratic care se luptă pentru a face prieteni la şcoală are nevoi diferite, faţă de un om în vârstă a cărui soţie a murit recent. Pentru a înţelege singurătate, este important să se privim mai atent la exact ceea ce înţelegem noi prin termenul de "singur", precum şi diverse cauze, consecinţele asupra sănătăţii, simptome şi tratamente posibile pentru singurătate.