Sinuciderea

I. DEFINITIA SUICIDULUI

Etimologia cuvântului suicid este: sui = de sine si cidium = omorâtor.

Sinuciderea semnifica dorinta persoanei de a nu mai trai ziua de mâine. Cum poate sa apara o asemenea aspiratie sau idee în mintea si în sufletul unei fiinte umane programate pentru viata, cu un instinct de autoconservare capabil sa o faca rezistenta în fata celor mai grele pericole?

Importanta suicidului ca problema de sanatate publica este în mod persistent subestimata, cu toate ca în aproape toate tarile Europei sinuciderea ca si cauza de deces se situeaza între primele 10 cauze de mortalitate. Sinuciderea, ca principala conduita autoagresiva, a fost definita de-a lungul timpului de numerosi autori.

Dintre definitiile cele mai celebre o citam pe cea a lui Emile Durkheim:

“Termenul de suicid este aplicat oricarui caz, în care moartea rezulta direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ facut de victima însasi, care stie ca respectivul act îi va produce moartea”.

O veritabila exegeza asupra definitiilor date suicidului a întreprins I.C. Douglas în cartea sa “The Social Meanings of Suicide “, relevând prezenta a sase criterii în definirea corecta a sinuciderii, anume: Initierea actului ; Actul care duce la moarte; Dorinta/Intentia /(de autodistrugere); Pierderea vointei; Motivatia de a muri; Constiinta potentialului fatal al actului.

O definitie simpla si la obiect o da editia din 1973 a Enciclopediei Britanice:

“Suicidul este actul intentionat, realizat de catre fiinta umana în vederea încetarii existentei sale”.

În definitia adoptata de O.M.S. se precizeaza: “Suicidul este actul prin care un individ cauta sa se autodistruga fizic, cu intentia mai mult sau mai putin autentica de a-si pierde viata, fiind constient mai mult sau mai putin de motivele sale”.

Constantin Enachescu da urmatoarea definitie, una mai cuprinzatoare: „sinuciderea este actul de conduita intentionala, voluntar-deliberata, legata de un motiv exogen (social sau psiho-social) si de o motivatie endogena (psihologica sau psihopedagogica), specifice pentru fiecare individ în parte, cu rezonanta ideo-afectiva asupra personalitatii sale, declansând pulsiuni autoagresive prin schimbarea atitudinii morale fata de sine si fata de lume si având ca finaliatate întreruperea desfasurarii firesti a cursului vietii biologice printr-un proces de traumatizare a propriului corp” (C. Enachescu)

Acesta definitie a suicidului permite sa fie accepate, în mod egal, atît o etiologie pur patologica a acestuia, precum si o atitudine absolut nepatologica, motivata de interesele pur morale ale persoanei respective. În cazul sinucidului, interuperea cursului vietii nu trebuie privita ca un fapt clinico-psihistric, ca expresie a unei boli sau cel putin a unei tulburari psihice. Ea nu este numai anularea instinctului de conservare, ci, concomitent si dorinta simbolica de „ a iesi” prin moarte, considerata ca gest suicidal, dintr-o existenta resimtita ca inacceptabila pentru individ, o existenta pe care acesta o percepe ca pe o constângere si pe care o refuza. În acest caz, „ gestul suicidal” are semnificatia simbolica a unei încercari de trecere intr-un alt registru al existentei, depasind astfel o „situatie-limita” impusa.

Suicidul în sine ramâne un act de conduita, imprecis de identificat în cadrul comportamentului autoagresiv, mai ales la copii si adolescenti, reusita poate sa nu constituie autentica expresie a unui suicid, dupa cum suicidul nereusit poate fi cu totul diferit ca semnificatie de o tentativa suicidara.

Parasuicidul, sau tentativa de suicid , este infaptuit :

- in mod reactiv, exploziv

- in mod demonstrativ, de santaj

- ambivalent, de cochetarie cu moartea, autocompatimindu-se si autodemonstrându-si.

Intâlnim si o serie de echivalente suicidare ca :

- negativismul alimentar

- noncomplianta terapeutica sau refuzul unor îngrjiri medicale

- « sinuciderea lenta » în alcolism, toxicomanii

- automutilarile

- neevitarea unor pericole

S-a constat ca majoritatea celor care au realizat un suicid se recruteaza dintre bolnavii psihici si mai ales dintre acei cu tulburari depresive. Desigur, psihozele afective prin intensitatea lor ofera candidatii cei mai siguri, dar orice stare depresiva se poate dezvolta pâna la intensitatea imploziei suicidare, precum si orice argumentatie de tip depresiv din cadrul altor boli psihice, fie ea chiar rational deliranta, pot conduce la eliminarea oricaror motivatii constructive, inducând renutarea si apoi refuzul starii existentiale, atât de accept cât si de concept. Renuntarea si refuzul sunt doua nivele ale alunecarii spre lasitatea suicidara.