Stilurile parentale și rolul lor în dezvoltarea creativitatii, inteligenței emoționale și influența asupra motivației

1.Introducere

Stilul parental este cel mai adesea folosit pentru a descrie pe larg modul în care părinții interacționează cu copiii lor. În 1966, Diana Baumrind a prezentat trei stiluri de parenting majore: protectiv, autoritar și permisiv. Mai târziu, Maccoby și Martin (1983) au identificat un al patrulea stil de parenting: neglijabil. Stilurile parentale sunt definite prin colecții de atitudini și comportamente exprimate copiilor (Darling & Steinberg, 1993) și se bazează adesea pe gradul de exigență / control și receptivitate.

Există o relație semnificativă între stilurile de gândire și creativitate. Stilul liber de gândire este eficient pentru creșterea creativității, în timp ce stilul de gândire conservator este asociat cu o scădere a creativității. Cu alte cuvinte, stilul de gândire conservator impune o reducere a nivelului gândirii creative (Emamipour & Seif, 2013). Mediul are un impact major asupra creativității. Khosrowjerdi (2006) a constatat că stilurile parentale (creșterea copilului) sunt eficiente în promovarea creativității copiilor. Una dintre responsabilitățile familiei față de societate este creșterea copiilor (Asaadi,Zokaei, Kaviani, Mohammadi, & Gohari, 2006). Stilurile parentale reprezintă relațiile emoționale și calitatea contactelor pe care părinții le au cu copii lor, ceea ce are o importanță deosebită în procesul de învățare și dezvoltare a copiilor (Moradian, Alipour, Shahani-Yeylagh, 2014). Acest lucru este important deoarece trăim într-o eră care necesită creativitate, inovație și inițiativă pentru a rezolva noi probleme.

De ce oamenii investesc singuri în rolul de părinte? Părinții sunt fără îndoială motivați de rolul important pe care îl pot juca în favorizarea învățării, bunăstării și ajustării psihosociale a copiilor lor (Joussemet,Landry, & Koestner, 2008). Cu toate acestea, părinții pot fi motivați și din alte motive. Aceștia pot fi motivați de interesul, provocarea și semnificația rolului parental (denumit „motivație autonomă”), dar sunt , de asemenea și de așteptările posibile ale altora cu privire la modul în care ar trebui să acționeze ei ca părinți (denumite „motivație controlată).

Al cărui suport este cel mai important în motivare și realizarea adolescenților? Căminul și școala sunt cele mai importante medii sociale pentru adolescenți (Bronfenbrenner, 1986). În aceste medii, părinții, profesorii și colegii sunt cei trei agenți sociali primari care influențează dezvoltarea și învățarea adolescenților (Eccles et al., 1993 ; Wentzel, 1998). Părinții sunt agenții de socializare acasă, având un impact larg asupra dezvoltării adolescenților, inclusiv atitudini față de învățare. Profesorii și colegii sunt principalii agenți sociali la școală, al căror sprijin determină adesea nivelul de interes academic, imaginea despre sine, stresul psihologic, precum și tipul de obiective academice și sociale pe care ei le urmăresc (DuBois, Felner, Brand, Adan, & Evans, 1992 ; Bun- enow, 1993 ; Wentzel, 1998). Deși puțini contestă faptul că părinții, profesorii și colegii sunt toți importanți în perioada adolescenței, doar un număr mic de studii au comparat empiric, într-o singură investigație, contribuția pe care acești trei agenți sociali o aduc pentru a îl susține pe adolescent. Studiul lui Wentzel (1998) este una dintre aceste investigații. Ea a evaluat coeziunea familiei, sprijinul perceput de la profesori și a analizat sprijinul colegilor dintr-un grup de elevi de gimnaziu. Relevante pentru acest studiu sunt descoperirile : 1. diferiți agenți sociali nu au acționat în ceea ce privește sprijinul perceput pe care l-au oferit, ci mai degrabă au contribuit independent la motivația studentului; și 2. sprijinul perceput de la fiecare agent social a prezis ușor diferit rezultate motivaționale. În special, coeziunea familiei a dictat interesul școlar și stăpânirea obiectivelor și a influențat negativ orientarea anticipată a obiectivelor de performanță. Luate împreună, aceste constatări demonstrează că sprijinul oferit de fiecare agent social aduce o contribuție unică la motivația elevilor și că sprijinul parental are un impact mai mare asupra integrării adolescenților la școală, atât din punct de vedere academic cât și motivațional.

Studiul de față vrea să contureze o imagine mai clară asupra modului în care stilurile parentale influențează creativitatea, motivația și inteligența emoțională a copiilor lor. Plecând de la ideea enunțată mai sus, cum că nimeni nu contestă importanța pe care părinții o au în dezvoltarea academică și emoțională a copiilor lor, studiul își propune să găsească răspuns la următoarele dileme : Prezența unui nivel ridicat al creativității, al motivației academice și al inteligenței emoționale, la copil, sunt strict legate de un anumit stil parental?, Rezultatele academice sunt cele care indică un nivel mai ridicat sau mai scăzut al creativității și al inteligenței emoțioanle?