Strategii de disciplinare pozitivă a comportamentului elevului

Ca profesor ma confrunt adesea cu situatii in care este nevoie sa-i invat pe copiii diverse comportamente si uneori reusesc, alteori-nu. Meseria de profesor este una din cele mai grele,asta pentru ca rolul sau este nu doar de informare si formare de competente, ci si de a contribui la fomarea personalitatii sale. De cele mai multe ori, prin pregătire, măiestrie pedagogică şi entuziasm, profesorul realizează o interactiune pozitiva cu elevii, acesta favorizând procesul didactic. Dragostea pentru copii,sensibilitatea si rafinamentul, tactul pedagogic, autocontrolul, capacitatea de empatie, competenţa şi pasiunea pentru disciplina pe care o predă şi în genere pentru cunoaştere, spiritul de echitate, alegerea de activităţi atractive la lecţie şi talentul de a trezi interesul elevilor pentru proiecte de cercetare (eventual şi prin exemplul personal), uşurinţa de a se adapta la neprevăzut şi nerenuntarea în faţa greutăţilor, exigenţa şi constanţa în cerinţele formulate, ca şi priceperea de a se realiza o corectă evaluare a performanţelor elevilor sunt tot atâtea calităţi care asigură eficienţa muncii la catedră, producându-i educatorului satisfacţie, trăire stimulatoare pentru noi şi noi eforturi în scopul perfecţionării stilului de muncă.

Dincolo de conţinuturile concrete care se transmit,in demersul didactic va fi important foarte mult tipul de interacţiune care se va statornici între clasa de elevi şi profesor, precum şi atitudinea acestuia în a se relaţiona ca grup şi la fiecare elev în parte. Relaţia profesor – elev reprezintă modalitatea principală de mediere didactica, reprezintă o construcţie reciprocă, dinamică, ce se repliază permanent în funcţie de circumstanţe şi scopuri educative. Ea este rezultatul unei “opere” comune ce se definitivează în timp, prin implicarea ambelor părţi.

De cele mai multe ori ce stim nu este suficient si nu stim cum sa reactionam pentru a elimina sau pentru a reduce o serie de comportamente indezirabile ale elevului. Am aplicat o srie de metode, dar am constatat ca unele dintre ele nu au mers. O metoda de invatare sau modificare a comportamentului copilului, daca transmite doar o informatie sau ofera un feedback negativ, nu functioneza in cele mai multe situatii.

Disciplinarea pozitiva reprezinta una dintre metodele cele mai eficiente ce se poate aplica in cadrul scolii, prin care copiii invata comportamente pozitive pentru tot restul vietii. Il ajuta pe copil sa creasca si sa se dezvolte armonios, echilibrat si sanatos din punct de vedere emotional si social. Disciplina pozitiva elimina pedeapsa care este o forma de atac si de abuz la o persoana.

Strategiile de disciplinare sunt specifice pentru următoarele trei categorii de situaţii:

-In învaţarea unui comportament nou folosim ca metode modelarea si invatarea. În aplicarea cu succes a invatarii este esenţială observarea micilor progrese, care, chiar dacă par nesemnificative, trebuie mai întâi recompensate, iar apoi consolidate.Aceasta presupune efort si munca repetata, dar rezultatele vor fi pe masura.

-In consolidarea unui comportament după ce ne-am asigurat că un comportament a fost învăţat, e necesar să aplicăm tehnici care duc la persistenţa comportamentului în timp: recompensa şi controlul mediului.

Cu cât sunt mai naturale recompensele pe care le utilizăm, cu atât e mai mare şansa consolidării şi persistenţei comportamentului ţintă.Dacă îi daţi mereu copilului aceeaşi recompensă s-ar putea ca la un moment dat să se plictisească de ea, şi să nu mai aibă efectul pe care l-a avut la început. Cu cât i-a lipsit mai mult acel lucru cu atât va avea un efect mai mare ca şi recompensă. Recompensele vor fi mai putin materiale,oprindu-ne asupra celor care il motiveaza pe elev in activitatea sa nu pentru valoarea materiala. Prin urmare, în alegerea recompenselor să aveţi în vedere acest lucru Gândiţi-vă la lucruri simple, pe care le aveţi la îndemână şi sunt atractive pentru copil (ex. buline, steluţe).

Opusa recompensei,pedeapsa presupune exercitarea unui control exterior, prin forţă, asupra copiilor cu scopul de a le modifica un comportament problematic şi se recurge la manifestarea unor forme de abuz fizic si emotional. Deşi adultul nu doreşte să recurgă la astfel de metode, pentru că nu par a fi cele mai potrivite. Totuşi, de cele mai multe ori profesorii aleg să disciplineze în acest fel din mai multe motive: au primit ei înşişi acelaşi „tratament” când au fost copii , nu cunosc nici o altă metodă prin care să obţină rezultatul aşteptat, cred în eficienţa pedepsei.

Apariţia imediată a efectului pedepsei poate funcţiona ca o recompensă pentru cel care o foloseşte şi, prin urmare, poate duce la utilizarea ei abuzivă. De exemplu, dacă îl pedepseşte pe copil punându-l la colţ pentru că se juca prea gălăgios, profesorul obţine ca beneficiu imediat încetarea gălăgiei in clasa. Fără să-şi dea seama, profesorul nu mai caută alte soluţii la o situaţie nedorită, fiind tentat să o rezolve rapid prin pedepsirea celui care a produs-o. Pedeapsa poate modela comportamentul celui pedepsit. O serie de studii au evidenţiat, în mod repetat, că acei copii care au fost martorii sau ţinta unor pedepse excesive tind să recurgă ei înşişi la pedepsirea oamenilor din jurul lor. Uneori, exprimarea pedepsei poate fi amânată până când devin ei înşişi adulţi şi intră în rolul de părinţi.

Mediul în care trăim influenţează modul de manifestare a comportamentului. Poate că aţi observat şi dumneavoastră că un comportament al copilului apare doar într-un anumit mediu sau în prezenţa anumitor persoane