Stresul

CAPITOLUL I

PROBLEME GENERALE PRIVIND STRESUL

De origine engleza, cuvântul stres circumscrie o serie de substantive înrudite ca înteles, dar ce au totusi nuante usor diferite: presiune, apasare, efort, solicitare, tensiune, constrângere, încordare nervoasa. În limba româna, termenul de stres a fost preluat initial cu ortografia din limba engleza (stress) pentru ca mai apoi ortografia sa fie adaptata, cu un singur “s”(stres) atunci când au aparut derivatele adjectivale (stresant), substantivale (stresor) si verbale (a stresa).

În Anglia, în secolul al XVII-lea, stres însemna “stare de depresie în raport cu oprimarea sau duritatea, cu privatiunile, oboseala si, într-un sens mai general, adversitatea vietii”.

Mai târziu, în secolul al XIX-lea, apare notiunea conform careia conditiile de viata agresive (stres) pot antrena suferinte fizice sau mentale (strain).

În anul 1872, Darwin publica “teoria evolutiei”. În opinia sa, frica, o caracteristica permanenta a omului si a animalului, are rolul de a mobiliza organismul pentru a face fata pericolului. El numeste nu numai emotia, ci si actul emotional ce are loc în fata unei situatii de urgenta: “fuga sau lupta”.

În anul 1914, Walter Bradford Cannon, unul dintre cei mai mari fiziologi din America de Nord, profesor la Harvard, în lucrarile sale fundamentale privind emotia, foloseste termenul de stres mai întâi în sens fiziologic. În anul 1928, el da acestui termen si un sens psihologic, atunci cînd mentioneaza rolul factorului emotional în evolutia bolilor. Imediat dupa aceasta, Cannon subliniaza legatura directa dintre reactia organica si reactia comportamentala de fuga sau de lupta în fata unui pericol neasteptat, completând astfel teoria lui Darwin.

Cu toate acestea, cel care lanseaza în limbajul medical, înca din 1936, conceptul de stres este fiziologul canadian Hans Selye. Înca din vremea în care era student în medicina la Universitatea din Praga, Selye a fost intrigat de sindromul general al maladiei, sindrom descris de pacientii afectati de boli infectioase, prezentând toti aceleasi simptome, însa fara vreun simptom specific. Selye deduce din aceasta ca trebuie sa fie vorba de un raspuns nespecific al organismului la boala.

Tot în anul 1936, descrie “sindromul general de adaptare” (SGA) ca fiind efortul facut de organism pentru a raspunde solicitarilor mediului si concluzioneaza ca raspunsul la diferiti agenti stresori este dominat de hiperactivitatea cortexului suprarenal.

Selye introduce conceptul de stres propriu-zis în anii ’50, concept ce ocupa un loc important mai întâi în medicina, apoi în psihiatrie. În conceptia lui Selye, stresul nu este decât o reactie biologica si generala, adica “o stare care se traduce printr-un sindrom specific, corespunzator tuturor modificarilor nespecifice, induse astfel într-un sistem biologic”.

El defineste stresul la început ca fiind o agresiune, apoi ca o reactie a subiectului la o agresiune, ultima reprezentând un stresor.

Conform conceptiei lui Selye, tensiunile care produc stresul fac parte din viata cotidiana. Stresul1 caracterizeaza o reactie psihologica complexa extrem de intensa si relativ durabila a individului confruntat cu noi si dificile situatii existentiale.

Printr-o extensie nejustificata, în societatea contemporana oamenii se plâng frecvent de stres incluzând în aceasta categorie elemente relativ banale si stupide rezultate din convietuirea urbana a oamenilor (stresul calatoriei cu metroul, al zgomotului ambiental, mass-mediei). Conceptul de stres s-a demonetizat capatând formule atipice.

Stresul reprezinta un aspect normal si necesar al vietii, aspect de care omul nu poate scapa. Stresul poate genera un disconfort temporar si de asemenea poate induce consecinte pe termen lung. În timp ce prea mult stres poate altera starea de sanatate a unui individ cât si bunastarea acestuia, totusi, un anumit volum de stres este necesar pentru supravietuire. Stresul se poate concretiza în diminuarea normalitatii functiilor sau chiar în aparitia bolilor, dar poate ajuta persoana aflata într-o stare de pericol si contribuie în accentuarea achizitiilor.

Adaptarea constituie conditia fundamentala a supravietuirii fiintelor vii în natura si societate. Atât în cazul omului cât si al animalului reactiile adaptative sunt în covârsitoarea lor majoritate învatate, dobândite.

Definirea stresului este îngreunata de faptul ca aceasta notiune cunoaste numeroase acceptiuni. J.B.Stora le-a mentionat2:

- stresul, în sensul sau activ, este o forta care produce o tensiune: este vorba de un stimul extern, fie fizic (zgomot, caldura, frig), fie psihologic (necaz, tristete);

- stresul este înteles ca rezultatul actiunii exercitate de un stresor, agent fizic si/sau psihologic si/sau social, asupra sanatatii unei persoane (consecintele biologice, mentale si psihice ale actiunii acestui agent asupra sanatatii persoanei);

- stresul este concomitent agentul stresor si rezultatul acestei actiuni, în diversele sale dimensiuni particulare; aceasta semnificatie este retinuta în numeroase lucrari aparute dupa Hans Selye;