Structura triaxială în relația terapeutică

Cand vorbim despre fiinta umana ar trebui sa ne raportam la reperele uzuale de orientare in spatiu, reflectate sincron si in harta tridimensionala a corpului uman. Principalele repere ce configureaza profilul dinamic al devenirii fiintei umane, in fiecare clipa, sunt trei:

1. Axa Rolurilor Identitare sau a tranzitiei de la Ego la Sine care asigura functia de conservare si unificare interioara, echilibranta a fiintei umane, pe orizontala si in adancime;

2. Axa Timpului care asigura functia de dezvoltare si reperizeaza planul si procesul desfasurarii ei spiralate, ciclice, pe diagonala;

3. Axa Constientizarii care asigura functia transformatoare si procesul de “re-infasurarea” experentiala, pe verticala si in adancime, ce sta la baza extinderii, aprofundarii si modificarii calitative a cunoasterii in general si a celei de sine si de altul, in special, pe directia evolutiei si integrarii spirituale.

In cadrul terapiei, clientul trebuie abordat din prisma structurii sale triaxiale. Se face o anamneza pentru toate cele trei axe, pentru a ajunge sa identificam trauma generica care a blocat restul patternurilor adaptative si s-au format petternurile dezaptative. Insa in acest tip de abordare holistica a dezvoltarii si transformarii umane, sistemul triaxial al terapeutului poate sa se suprapuna sau sa interactioneze cu cel al clientului. De aceea este nevoie ca terapeutul sa-si lucreze scenariile experientei proprii pentru ca acele puncte- cheie neintegrate sa nu iasa la suprafata, complet inadecvat, ca si cum si-ar vedea in oglinda propriile probleme.

In continuare am sa descriu un caz in care sistemul triaxial al clientului s-a suprapus un multe puncte cu cel al meu, experientele proprii interferand uneori neterapeutic, blocant, alteori benefic, cu cele ale clientului.

ISTORICUL CLIENTULUI

Clientul, M., este in varsta de 29 ani, casatorit de 6 ani, pensionat pe caz de boala ( schizofrenie) de 3 ani. Inainte de pensionare, a lucrat ca miner. In urma a doua evenimente traumatizante succesive, a ramas cu o fobie de boala si moarte, impinsa pana acolo incat sa refuze sa paraseasca domiciliul. In urma cu 4 ani a avut loc primul eveniment traumatizant, i-a ars casa in totalitate. In momentul incendiului nu se afla acasa, a ajuns cand totul era mistuit. La 3 luni dupa aceasta, fiind de serviciu, in mina, impreuna cu inca 30 de colegi, a ramas blocat pentru jumatate de ora in galerie . Un cablu luase foc, s-a produs un scurt– circuit si tot fumul se indrepta spre ei . Au incercat sa iasa, dar pe masura ce inaintau spre iesire, fumul devenea tot mai des si mai inecacios, mai greu de respirat. Au fost nevoiti sa se intoarca, s-au adapostit intr-un refugiu, au incercat sa sparga « tavanul », dar nu au reusit sa faca o « fereastra » prin care sa intre aer curat. Vazand ca nu au nicio solutie, deznadajduiti s-au resemnat, asteptand moartea. Dupa jumatate de ora problema s-a rezolvat si au fost scosi la suprafata nevatamati fizic, insa cu repercursiuni destul de grave in plan psihic. A continuat sa mearga la serviciu, insa in cap incepuse sa-i incolteasca din ce in ce mai des ideea ca ar putea muri oricand. La scurt timp dupa acest eveniment, a facut primul atac de panica, in autobuz, tot in drum spre mina. A simtit ca nu mai poate respira, o durere profunda in zona inimii, nu mai avea control asupra bratelor si picioarelor, transpira abundent, i se intunecase privirea. A fost dus la spital, i s-a facut o electrocardiograma, care a iesit bine, pulsul era normal....si totusi M. nu se simtea bine. Al doilea atac a avut loc la scurt timp dupa aceasta in timp ce se deplasa cu masina intr-o alta localitate. Incepand din acest moment a refuzat sa mai iasa din curtea casei, de frica sa nu i se faca rau si sa moara. Au fost cateva tentative de a-si invinge teama si de a parasi casa singur, insa imediat ce ajungea dincolo de poarta, atacurile de panica reveneau, i se facea rau si se intorcea in casa din care nu mai iesea luni bune. Au urmat ani de cautare a unei solutii de a scapa de aceasta fobie