Studiu de caz - profil al evoluției abilității de a învața de la autoreglare la strategii și stil de învățare și studiu

Lucrarea de fata tratează un studiu de caz ce reprezinta profilul evolutiei abilitatii de a invata al elevul J.P., elev in clasa a XII a la Liceul Teoretic X. Evolutia inregistreaza o traiectorie ascendenta de la simplu la complex. Activitatea de invatare are o contributie importanta in ceea ce priveste dezvoltarea personala si profesionala a individului pe tot parcursul vietii sale. De-a lungul timpului activitatea de invatare suporta modificari consistente si este tratata in mod diferit de la un stadiu de dezvoltare la altul. Pe parcursul dezvoltarii sale, individul acorda din ce in ce mai multa atentie invatarii, constient fiind de contributia acesteia la dezvoltarea sa atat personala, cat si profesionala. Metodele de invatare, precum si rezultatele acesteia sunt diferite, asa cum si indivizii sunt diferiti. Activitatea de invatarea reprezinta una dintre preocuparile centrale ale cercetarilor in domeniul psihologiei. Mai mult chiar, este una din cele mai vechi provocari ale omului care aspira la cunoasterea de sine. Vom vedea cum in traversarea etapelor de dezvoltare, ‘’elevul’’ a trecut de la invatarea conform programei scolare, la autoreglare si apoi la strategii de invatare si la un stil de invatare propriu. Ma opresc asupra evolutiei abilitatii de a invata asa cum este ea vazuta in cazul lui J.P., de la autoreglare la strategii si stil de invatare. Consider ca am reusit sa ating toate aspectele esentiale in tratarea acestui studio, al carui subiect prezinta o deosebita importanta in domeniul psihologiei invatarii, precum si in cel al dezvoltarii personale si profesionale a individului.

CUVINTE CHEIE: dezvoltare, dezvoltare personala, invatare, educare, individ, activitate, comportament, conduita, instruire, exersare, autoinstruire , autoreglare, stil si strategie de invatare, deprindere, pricepere, performanta

I. INTRODUCERE

In cadrul dezvoltarii psihice si al formarii personalitatii adulte, invatarea ocupa un loc central, datorita faptului ca prin invatare individul dobândeste noi comportamente. Incepând cu deprinderile si priceperile si terminând cu cunostintele si operatiile intelectuale, toate se dobândesc prin activitatea de invatare. A.N. Leontiev definea invatarea ca fiind "procesul dobândirii experientei intelectuale de comportare", intelegând prin aceasta asimilarea de informatii si, mai mult decât atât, formarea gândirii, a sferei afective, a vointei, deci formarea sistemului de personalitate (A.N. Leontiev, apud Oprescu, pg. 10).

Data fiind importanta invatarii, in desfasurarea ei sunt implicate si celelalte procese si activitati psihice, existând relatii de interdependenta: pe de o parte toate procesele si functiile psihice sunt antrenate in cadrul invatarii, iar pe de alta parte ele insele sunt constituite si structurate prin actul de invatare. Deci, se poate spune ca invatarea antreneaza intreg psihicul si are un rol generativ, formativ si constructiv fata de acesta.

Autoreglarea invatarii reprezinta o perspectiva asupra invatarii academice. Autoreglarea invatarii nu poate exista fara autocontrol si autodisciplina. Prin urmare ‘’ abilitatea si vointa de a invata’’ trebuie sa fie la cele mai inalte cote. (Woolfolk, 1998, p. 322).

Totodata, autoreglarea reprezinta o cauza a unei bune eficiente in invatare, precum si unul dintre principalele obiective ale educatiei. Literatura de specialitate prezinta autoreglarea ca pe capacitatea individului de a invata de unul singur.

De asemenea, autoreglarea reprezinta atat reactia adecvata la mediul de invatare, cat si o cautare deliberata si voluntara a oportunitatilor de a invata, implicand activitati autoinitiate si automotivante prin scopuri din ce in ce mai inalte.

‘’Abilitatile necesare autoreglarii invatarii sunt abilitatile de autocontrol si automanagement al : cognitiei, motivatiei si afectivitatii, relatiilor interpersonale, resurselor sociale de support si comunicarii, strategiilor si tehnicilor de invatare si studiu, preferintelor sau modalitatilor de abordare a sarcinilor de invatare’’ ( Negovan V., 2008, p. 76)

In general, strategiile sunt definite ca ‘’ activitati prin care subiectul isi alege, isi organizeaza si administreaza actiunile in vederea indeplinirii unei sarcini sau atingerii unui scop’’ (J.-J. Ducret in Doron, Parot, 1999, p. 749, cf. Negovan, 2008, p. 77).

Conform unor autori, strategiile sunt tehnici sau procese asociate cu achizitia, manipularea si utilizarea unui material academic sau tehnic. Alti autori considera strategiile ca fiind paternuri ale activitatilor de procesare a informatiei pe care indicvidul le aplica atunci cand se confrunta cu o situatie de invatare.

‘’Strategiile de invatare au fost raportate la fapte de natura psihica, cu al caror continut, continutul lor se afla in fine si complexe conexiuni, cum ar fi deprinderile intelectuale si deprinderile de studiu, stilul cognitiv si stilul de invatare’’ (Negovan V., 2008, p. 78).

Stilul de invatare reprezinta expresia deplinei autonomii in invatare, a maturitatii si eficientei invatarii. Stilul de invatare prezinta interes atat pentru cercetatori in domeniu, manageri ai invatarii academice, cat si pentru cei care invata independent, autonom, autodirijat.

Stilul de invatare a fost tratat de cercetatori in corelatie cu strategiile de invatare. Daca strategia de invatare este calea de rezolvare a unei sarcini particulare si apare ca fiind centrata pe sarcina, stilul de invatare se refera la persoana anume (este particularizat si relativ stabil)

Stilul de invatare este apreciat ca o resursa fara de care nu poti face fata in mediul academic. Astfel incat, el reprezinta : ‘’ - modul in care este abordata sarcina de invatare