Subconștientul

Pozitia subconstientului in psihologie este destul de imprecisa.

“Grand dictionnaire de la psychologie” (1994) defineste subconstientul ca fiind “ansamblul starilor psihice de care subiectul nu este constient, dar care influenteaza comportamentul sau”. Tot de acolo aflam ca subconstientul reprezinta un continut de gandire “mai putin constient”, aflat la limitele accesibilitatii in spirit, la limitele stabilitatii in constiinta. Termenul dupa opinia autorilor, este in momentul de fata abandonat.

Reber (1995), in schimb, apropie subconstientul de inconstient. El afirma ca in anumite circumstante termenul de subconstient este sinonim cu cel de inconstient.

1. Doua etape in definirea subconstientului

Intr-o prima etapa, cei mai multi autori concep subconstientul ca pe o formatiune

sau un nivel psihic ce cuprinde actele care au fost candva constiente, dar care in prezent se desfasoara in afara controlului constient. El este rezervorul unde se consuma amintirile, automatismele, deprinderile, ticurile, montajele intelectuale sau perceptive stereotipizate, deci toate actele ce au trecut candva prin filtrul contiintei, s-au realizat cu efort, dar care se afla intr-o stare latenta, de virtualitate psihica, putand insa sa redevina oricand active, sa paseasca pragul constiintei.

Aceasta acceptiune transpare din cele mai multe definitii care i s-au dat. Astfel, Ribot a definit subconstientul drept o “constiinta stinsa”

S-a acreditat si idea ca, desi amplasat intre constient si inconstient, subconstientul este orientat mai mult spre constiinta. El nu este total obscur, ci presupune un anumit grad de transparenta, putand fi considerat, de aceea, o “constiinta implicita”. Aceasta l-a determinat pe Freud sa respinga subconstientul, desi intr-o prima faza a activitatii sale l-a folosit pentru a desemna prin el inconstientul. Argumentul adus de Freud era urmatorul: subconstientul sugereaza ideea unei alte constiinte, “ca sa spunem asa subterana”, a unei “constiinte secunde” care, oricat de atenuata ar fi, ramane in continuare calitativa cu fenomenul constient. Cu alte cuvinte, intre constient si subconstient n-ar exista o diferenta calitativa consecinta externa a unei asemenea conceptii o reprezinta excluderea subconstientului ca nivel de sine statator din structura psihicului.

Intr-o a doua etapa, constientizandu-se nu numai caracterul limitat al definirii subconstientului, ci si consecinta externa antrenata de ea, la care m-am referit mai sus, s-a trecut la elaborarea unei noi conceptii. Meritul cel mai mare ii revine lui Henri Wallon, care a format inca din 1924 o serie de idei extrem de interesante cu privire la subconstient. Pornind de la premisa ca in viata psihica a individului constiinta este un moment foarte fugitiv si foarte particulat, mare parte a acesteia desfasurandu-se in afara ei, Wallon isi punea urmatoarea intrebare: cum sa ne reprezentam starile subconstiente?

Starile subconstientului se modifica, deoarece cauzele de care depind nu sunt date o data pentru totdeauna si pentru toti indivizii. De asemenea, ele se modifica datorita faptului ca intre ele exista relatii de cauzalitate si de influenta reciproca.

Subconstientul este definit de Wallon ca o “cerebrate latenta” ce are loc “sub simplicitatea aparenta a perceptiilor” (Wallon, 1924)

2. Caracteristicile si rolurile subconstientului

Principalele trasaturi ale subconstientului apar din amplasarea lor topografica

intre constient si inconstient. Acestea sunt:

- latenta si potentionalitatea (continuturile subconstientului se mentin intr-o stare latenta pana cand vor fi reactivate si disponibilizate de catre constiinta)

- coexistenta cu constiinta (de obicei, continuturile subconstientului sunt a alta expresie a continuturilor constiintei, poate mai concentrata, mai condensata, ele neintrand in conflict cu continuturile constiintei, ci coexistand cu aceasta)

- facilitatea, servirea constiintei (subconstientul se pune in slujba constiintei, devine un fel de “servitor” al ei)

- filtrarea si medierea continuturilor care trec dintr-un nivel in altul (continuturile constiintei nu trec decat in inconstienta, ci “poposesc” pentru perioada de timp mai scurte sau mai lungi in subconstient, la fel petrecandu-se lucrurile si cu continuturile inconstientului, care mai inati tranziteaza subconstientul si abia apoi patrund in constiinta)

Toate aceste particularitati ale subconstientului au fost bine sintetizate de Paul

Popescu – Neveanu, care vorbea de proximitatea subconstientului fata de constiinta si de compatibilitatea cu ea. Aceasta arata ca, desi se amplaseaza intre constient si inconstient, subconstientul este mai aproape de constient, iar continuturile sunt mai asemanatoare cu cele ale constientului decat cu cele ale inconstientului.

Psihologul roman Mielu Zlate, in “Introducere in psihologie” (2000), merge mai departe, afirmand ca subconstientul nu este un simplu rezervor si pastrator al faptelor de constiinta, ci are propriile lui mecanisme. El nu conserva doar, ci poate prelucra, restructura, crea. Chiar daca la un moment dat constientul “scoate” la suprafata amintiri, automatiste, deprinderi, acestea nu vor fi absolut identice cu cele care au “intrat” in subconstient. Sub influenta unor factori (timpul scurs intre introducerea in subconstient si evocare, emotiile puternice, distragerea de la activitatea respectiva, “aceasta veritabila amnezie psihica”, cum o numeste Wallon), amintirile, automatismele, deprinderile vor fi modificate de subconstient, tocmai datorita noilor relatii in care acestea intra.

In concluzie, subconstientul nu este un simplu debut al constientului, ci dispune de o fizionomie proprie, de continuturi si legitati de functionare bine individualizate.